joi, 17 august 2017

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤


Acum două săptămâni ne-am urnit, dorind să evadăm din canicula intensă, spre plaiuri montane, mai precis am mers să luăm prânzul la 32 de km de Târgoviște. Cu o zi înainte, o prietenă mi-a vorbit despre „Hanul din meri” și despre minunatul dish tradițional românesc, vestita mâncare de fasole servită în pâine, pentru care hanul este celebru și știut de toți. De toți, mai puțin de noi, familia mea, care, după ce a înghițit în sec, și-a propus să ajungă să deguste vestitele bucate. 
Deși mi-am făcut iluzii că soarele se va domoli cu cât înaintam spre munte, nu s-a „îndurat” de mine, iar eu simt că trec prin iad dacă trebuie să ies la orele amiezii. E drept că este aer condiționat în mașină, dar nu dă randament... mașinuța asta, o Dacia Logan, are aproape 20 de ani, ne-a pasat-o tata să avem cu ce să ne învârtim, nu e nicidecum pentru călătorii lungi în condiții atmosferice neconvenabile. Pe scurt, aerul trebuie să fie maximum la treapta 2 că, dacă e mai rapid, se oprește motorul. Dar, să nu mă pierd în amănunte, totuși...




Așadar, iată-ne ajunși la „Hanul din meri”, o pensiune turistica din județul Dâmbovița, clasificată cu 3 margarete, tot atât de aproape de Sinaia ca de Târgoviște. După ce am coborât, am început să ne aruncăm privirile în jur, am admirat, adică, micul iaz, podul în formă de semicerc, florile, pomii fructiferi - merii -, băncuțele, clădirea în sine. Am făcut ceva fotografii, m-am molipsit și eu de la copiii digitali cu sute de fotografii și selfie-uri cât mai multe pentru a selecta una... Pe la 20 de ani mă atrăgea chiar o meserie de fotograf monden sau scouter, ca Beigbeder, primisem chiar, în dar de la sora mea, un Minolta cu blitz cu care scoteam niște poze clare, între timp mi s-a dus șina aceea pe care glisa blitz-ul, aparatul nu mai funcționează ok decât afară, plus că e cu film, trebuie developat etc..


Buun, deci am intrat la restaurant, nu înainte de a întreba cât costă o noapte la han, în caz că vom dori vreodată să rămânem ☺... 100 de lei. Ok! Hai să vedem meniul, deși eu știam deja pentru ce salivam... și am luat ciorbă de burtă pentru Ovi, cotlete cu bacon și cașcaval topit pentru Anita, cu garnitură de cartofi și broccoli, două porții de fasole cu șunculiță fragedă, ceapă roșie, ardei iute și niște castraveciori murați în saramură să te lingi pe degete (evident că nu m-am lins, erau șervețele!)... Am savurat mâncarea, atât de abundentă în farfurie încât n-a mai încăput desert. Și a fost ultra-mega-super delicioasă!! Nota a fost fair, o notă normală, cele de sus plus două cafele, două sucuri, două ape plate la 1l (la mare o astfel de apă plată era 10 lei anul trecut!) au costat cam 100 de lei. Plus că am mâncat în natură, într-un peisaj pitoresc, un loc frumos pe care îl recomand oricând și oricui cu mare drag. ❤



Vară fiind, nu am mereu starea necesară să gătesc acasă, dacă aș putea, aș manca doar pepene și brânză cu roșii în acest anotimp. Copiii au însă nevoie de ciorbiță, cu toate că și ei sunt mofturoși și fac nazuri de la inconfortul termic... pe arșița asta cine nu face?! Oricum, e bine pentru dispoziția și buna ta stare să ieși cu familia sau cu prietenii la o masă outdoors, oriunde în oraș sau în afara lui, la un restaurant în aer liber, pentru discuții, limpezirea gândurilor sau să te bucuri în tihnă de preparate inedite (și cu sensul de „altfel gătite”). Mi-a plăcut ideea și am adoptat-o încă de când am auzit-o la fosta mea profesoară de limba rusă care avea vinerea rezervată tocmai pentru astfel de momente agreabile împreună cu prietenele ei. Însă noi ne limitam doar la restaurantele din oraș. Diana, colega mea, care-i mare amatoare de drumuri (cred că toți nativii Rac sunt astfel), mi-a deschis ochii, în fond e la o jumătate de oră de mers... și merită! Voi căuta pe viitor și alte localuri pentru prânz sau cină în zona noastră... sau poate știi tu ceva, vreun altul...? ☺
Iată ce a răspuns Radu Anton Roman, (cu a cărui fiică am avut plăcerea să fiu colegă de studii) într-un interviu de Dan-Silviu Boerescu, referindu-se la ritualul gastronomic al marelui explorator Cousteau, prietenul său: „Adora mâncarea bună. A cheltuit averi pe bucătarii pe care i-a avut cu el. Era celebră bucătăria de pe Calypso, pentru că lua totdeauna cei mai buni bucătari. Totdeauna bărbați, bucătari excepționali, puțin nebuni, capricioși, care-i făceau mutre, îl chinuiau, dar care dădeau niște ospețe, niște festinuri, chiolhanuri, zaiafeturi care nu aveau comparație. Am mâncat la două ospețe pe nava lui Cousteau și am fost zăpăcit, am plecat vorbind singur de acolo, pentru că nu înțelegeam unde se oprește demența și unde este irealitatea. Era ceva între nebunie și irealitate.” (citat din „Poftele” de Dan-Silviu Boerescu) 
Cam asta poate face din tine un bucătar bun, te răsfață, te îmbie, te face să-ți placă și să vrei întruna ceva aparte, sofisticat, îți arată altceva, te scoate din rutină. Oare cât trebuie să plătesc pe un preparat care „să-mi ia mințile” ? Sau... poate învăț să-l gătesc eu. Nu trebuie să-ți aranjezi traiul după cartea de bucate, cum spune un aforism că fac unii sau alții, dar nici să neglijezi aspectul trofic al vieții. În esență, de „a te hrăni” depinde însăși viața. 
Vacanță plăcută/ concedii relaxante/ succes în business mie, ție...!





sâmbătă, 12 august 2017

Despicând firul în patru...☺ (I)

foto www
„- Dacă Excelențele Voastre o permit, voi veni cu fiica mea, Angelica, care de o lună nu spune decât ce plăcere i-ar face să o cunoașteți acum, că s-a făcut mare.
Bineînțeles că i se dădu numaidecât permisiunea, iar Don Fabrizio care îl văzuse pe Tumeo privind din spatele celorlalți îl strigă: 
- Și dumneata, bineînțeles, don Ciccio, și adu-o și pe Teresina. Și adresându-se celorlalți adăugă: Iar după cină, la nouă și jumătate, vom fi bucuroși să ne întâlnim cu toți prietenii.
Donnafugata comentă îndelung aceste ultime cuvinte. Iar Principele, care găsise locul neschimbat, fu considerat foarte schimbat, el, care n-ar fi folosit niciodată înainte cuvinte atât de cordiale. Și din clipa aceea începu, invizibil, declinul prestigiului său.”
(Giuseppe Tomasi di Lampedusa - Ghepardul)

Voi începe cu sfârșitul fragmentului, prestigiul, dealtfel în jurul acestuia voi țese astăzi plasa ideilor și concluziilor mele empirice și livrești, ce este, cum îl dobândești, când încep ceilalți să nu-ți (mai) acorde importanță, de ce îți pierzi autoritatea, ce faci dacă nu ai prestigiu sau îl pierzi. Dex-ul îmi spune că prestigiul este acea „autoritate morală, considerație, influență de care se bucură cineva sau ceva datorită calităților, cunoștințelor, talentului etc.; vază, importanță și, mai rar, strălucire, farmec, atracție.
Există în viață/ lume/ cercuri/ anturaje unii oameni care sunt mai prejos decât tine, intelectual sau material, alții sunt la același nivel cu tine, înțeleg la fel ca tine, percep ironiile în același stil cu tine, au aceleași gusturi la cărți, haine, case și multe alte afinități comune alor tale. Și sunt cei care sunt mai presus decât tine, aici intră și cei specializați pe diverse discipline, cei care sunt mult mai documentați decât tine în toate ramurile sau cei care au un nivel material care le permite să te desconsidere. Evident, îi vei strânge în jurul tău pe ce de pe același plan cu tine, dealtfel și ei vor face la fel. Cei inferiori sau cei ce se consideră astfel nu te vor căuta prea des, la fel și cei ce-ți sunt superiori, fiecare din motive diferite însă. Și atunci ce este prestigiul, apare el la omul simplu? Da, apare, dar nu trebuie confundat cu respectul pe care-l poate stârni înaintea celorlalți, în mentalul colectiv.

Prestigiul la omul de rând (☺) se construiește în timp și apare după ce ceilalți i-au cunoscut realizările, i-au văzut caracterul puternic, i-au recunoscut autoritatea prin felul în care își construiește discursul despre tot și toate. Smerenia, în ochii lui Dumnezeu, este o calitate, în fața oamenilor ea este un semn de slăbiciune, o cale prin care poți fi atacat, fiindcă lor, semenilor tăi, le pari vulnerabil. La fel și cu justificările abundente ale acțiunilor tale, sunt inutile pentru că acel care te va crede o va face și fără prea multă pledoarie oricât de convingătoare ar fi sau s-ar dori a fi aceasta... Din contră, atât când îți schimbi atitudinea, cât și atunci când argumentezi de prisos, devii suspect, vei fi privit ciudat... gen „ce i-o fi venit și lui X să-mi dea y... e prima oară când face astfel de gesturi!”. Acela este un moment plin de mirare și întrebări pentru individul care a primit un favor de la cel de la care nu se aștepta - „ascunde ceva! sigur are un scop!” Pe unii eșecul îi schimbă, „lasă garda jos” și își arată vulnerabilitatea, pe unii succesul este cel care îi transformă. În ambele cazuri, prestigiul poate rămâne intact. Sunt oameni care s-au născut cu o atitudine, sunt interesanți, nu te plictisești cu ei, deși puteți intra în conflicte, polemici, discuții interminabile. Sunt oameni educați sau autoeducați să aibă acea atitudine încrezătoare. Apoi, sunt cei care vor să pară victime. Și sunt și cei slabi. Prestigiul este constanța atitudinii și faptelor tale și este apanajul celor puternici. Modul în care alegi să arăți ceea ce te definește împiedică pierderea prestigiului. Oamenii vor modele, vor semeni care nu le plâng de milă alături, vor să atingă luna, dar se mulțumesc și cu o stea, tot sus e, vor năzuințe, aspirații, visuri...

foto www


Subiectul are totuși multiple valențe și felurite abordări (pe care eu nu am cum să le epuizez și nici nu încerc). Dar următoarea întrebare apare prin prisma logicii inverse modului în care am pus problema prestigiului - ce faci când, tu, cel plin de vază, pe fondul unei descoperiri, al unei revelații asupra calităților celui pe care îl subestimai, simți că trebuie să arăți și o altă latură a ta în concordanță cu răspunsul pe care acesta îl merită? Dacă se întâmplă asta, cred că nu trebuie să-ți faci griji, empatia este bilaterală, vei fi înțeles dacă vei lăsa puțin masca să cadă. Cu astfel de persoane, pe aceleași lungime de undă cu tine, construiești acele visuri, înmulțești aspirațiile, dai naștere unui limbaj comun. Pe Ghepard l-a pierdut (începând cu fragmentul prezentat) imprudența de a considera că oamenii aceia erau egalii lui sau că i-ar putea cuceri considerându-i astfel. 
Nu pierde din vedere persoanele care ți se dezvăluie pentru că, pe alocuri sau mai des decât crezi, ele fredonează melodia ta preferată! Nu ezita să te dezvălui omului care coboară/urcă treptele o dată cu tine! Și stăpânește-ți impulsivitatea și efuziunile cordiale în fața celui pe care intuiția te sfătuiește să-l ocolești! 
foto MLM
Fii mai degrabă aderent ca un ghepard, nu atât de rapid ca el, mai ales dacă nu ai acordat suficient timp de gândire unei abordări sau alta. Important este să persiști prin decizii bune, „să dăinuiești” prin înțelepciune, agilitatea las-o pentru competițiile sportive, pofta las-o ghepardului!


P.S. Nu mă judeca prea aspru că nu abordez subiecte actuale sau la modă, gen război, revoluție, scumpirea alimentelor, bani puțini, situații urâte prin diverse instituții publice. Le punctează presa destul de elocvent, mai ales cea audio-vizuală. Eu nu le mai dezvolt și o să-ți spun de ce citându-l pe Camil Petrescu - „Atenția sporește durerea de dinți!”
O vară plăcută mie, ție...!



joi, 10 august 2017

Ce cadou te surprinde... neplăcut?


De câteva zile mă gândesc să scriu, am și vreo două-trei subiecte în minte, însă mi-am amintit, că tot vine ziua mea de naștere acum, în august, pe 22, de cele mai bizare cadouri primite de mine de-a lungul anilor. 
În top, pe poziția cea mai de kk, stau lumânările parfumate și te poftesc să mă contrazici dacă nu-i adevărat că și tu te-ai simțit ușor/vizibil jenat să primești așa ceva și să mimezi și surpriza, plăcerea chiar, „vai, sunt minunate!... și ce miros frumos (auuu)!”. Sunt o persoană profund religioasă și romantică. Dar dă-o-bărci de treabă, îmi ești colegă/amică, te invit la ziua mea pentru prima oară, nu mă descoși deloc, nici subtil, nici vădit, dar îmi vii cu așa ceva? E cumva o invitație ☺sau... ești atât de neinspirată...? Le-aveai prin casă? (păi și eu am soluții de curățare, dar nu le strecor în pungi de cadouri!!) Mesaj subliminal sau conștient? Eu interpretez gestul tău ca idiot și rău intenționat. Ce naiba, ia-mi un săpun, tot atât costă, măcar e tradiție la români să se ofere produse de îngrijire sau cosmetice... 
Asta se întâmpla până-n 2010 și nu dau mai multe detalii despre fată, probabil a și uitat, habar n-am ce-a fost în capul ei. Ia-mi naibii o carte, un blocnotes că tot suntem în aceeași breaslă și scriem muuuult... Sau rupe un trandafir din grădinița din fața blocului și fă-mi seara de neuitat prin prezența ta originală, dar, brrr, nu-mi aduce lumânări... de fapt era un set din ăla de pastile parfumate cu tot cu suport, cred că erau de la magazinul indian, aveau acolo și mărgele la același preț... de ce nu mi-ai luat mărgele? ☺... nu mă spânzuram cu ele!!!
Tot în categoria lumânare parfumată se înscrie și un tip, destul de ok de altfel, prieten de familie, dar el a venit cu una singură, mare, albastră ca seninul, în pahar de sticlă. A mai adus și un pluș pentru fată. Însă pentru mine n-a găsit altceva, mai bine venea doar cu plușul sau, dacă nu, putea să spună că n-a avut timp de cumpărături. El pare destul de „citit”, de „umblat”, chiar să-l fi lăsat inspirația tocmai în acel moment, o fi fost de la caniculă, nu m-ar mira... muzele pleacă, vin...
Am acceptat astfel de cadou doar pentru a nu-i face pe cei ce le-au adus să se simtă prost. Nu i-am mai invitat fiindcă nu am mai păstrat legătura, nici n-am mai făcut petreceri zgomotoase, cu mulți prieteni, am trecut la cadru mai restrâns. Lumea e oricum călare pe telefoane, înainte vorbeau, acum scriu mesaje, stau și mă întreb dacă se va mai ajunge vreodată la intimitatea serilor între prieteni fără prezența deranjantă a gadget-urilor. Când e sunat unul, când altul, atenția nu e constructivă, ci împrăștiată, per total se lasă cu amețeală și nu știi exact de la ce sau cine...
Până pe la 30 de ani cadourile primite de ziua mea de naștere erau foarte importante, cei apropiați știu și, de fapt, ei erau și cei care-mi făceau cadouri substanțiale. După ce n-a mai fost mama, nu mi-a mai păsat nici de ziua mea, nici de cadouri. Acum, mamă fiind, sărbătoresc ziua de naștere proprie mai mult de dragul copilului, e foarte sociabilă, se bucură când vin musafiri, mă încântă bucuria ei.
Deși „calul de dar nu se caută la dinți”, eu prefer să nu primesc deloc sau să primesc, cum e firesc, un „cal” cu toți dinții, periați și clătiți cu apă de gură, că nici eu nu vin doar cu glazura de la un tort expirat, din contră pun ce am mai bun pe masă. Așa-s eu, poți să spui, ipocrit, că-s fițoasă, dar realitatea e că și tu ești la fel și „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”
Am zis la început despre un top al cadourilor „nașpa”, dar nu cred că am ce să mai pun în el, cam asta a fost singurul gen de cadou care m-a indispus. Dacă va mai veni vreodată cineva cu așa ceva la ziua mea, ori îl arunc în coș în fața lui/ei, ori îl returnez. Să fim sinceri, când 'oi da colțul ce-mi aduceți? O carte să lecturez sau un film pe dvd?

Sursă foto - www. 

duminică, 30 iulie 2017

Nu-mi rupe curgerea gândului...!


Alerg după cuvinte, sunt disperată să le rulez pentru a defini mai clar o stare, un sentiment, o trăire, o emoție. De multe ori, intru și în teritoriul cuvintelor celorlalți, avidă să-i completez sau să-i ajut, deși ei, ca și mine, folosesc pauza în vorbire pentru a căuta un cuvânt mai potrivit, mai la obiect, ce caracterizează mai exact ceea ce vor să exprime. Pe mine, de exemplu, nu mă supără o „intruziune” în spațiul meu lingvistic, din contră, printr-o confirmare mimică sau verbală, îi ofer chiar legitimitate, însă nu toți sunt încântați când li se sugerează un cuvânt optim spre a preciza ce vor să spună... Din contră, vor să caute ei, să pună ei înșiși punctul pe i, sunt deranjați de intuiția ta, uitând sau eludând ideea că gândul are curgerea lui și că ruperea prea frecventă a unei imagini pe care gândul său creează în mintea celuilalt este supărător până la plictis și, în final, până la dezinteres și neatenție. 
Le spui prietenilor sau cunoscuților întâmplări din viața ta, le descrii imagini, încerci să concretizezi trăirile tale în cuvinte. Le împărtășești impresii despre oamenii pe care-i cunoști așa cum îi percepi tu, îți spui părerea despre o carte, arăți cât te-a entuziasmat sau nu un film, exprimi emoțiile pe care le declanșează în tine un răsărit, un apus și tot ce vezi între...
De multe ori, ești înțeles corect, dar sunt și oameni care spun că ești prea visător, asta ca să mă exprim poetic. Pentru aceștia din urmă, tot ce nu stă în ancora realității este deplasat (am scris un truism, nu-i așa?), vreau să spun că este indexat în sfera anormalității, a excentricității sau a alienării. 
Habar n-ai dacă n-ai peste 40 de ani cât de mult s-a schimbat percepția despre oameni, lucruri, idei și sentimente în ultimele două decenii! Nu o să-ți spun că toate gândurile nebunești (before) sunt primite binevoitor în spațiul și timpul actual, deși așa este. O să-ți atrag însă atenția că înțelegerea unor concepte s-a schimbat radical, dacă nu chiar s-a inversat. Îți voi da spre exemplu o apostrofare pe care am primit-o din partea unei tinere care-și tot făcea de lucru cu telefonul în timp ce viziona un film la cinema. Fiindcă dispozitivul are lumină care pe mine mă deranjează în întunericul sălii, îi spun fetei, după o vreme, să înceteze cu telefonul că-mi distrage atenția și că are timp să „stea” pe facebook când iese că doar nu-i zboară profilul și nu-l mai prinde... Replica tinerei, evident furioasă, vine natural - „Dacă te deranjează să ieși în public, stai acasă!” - ahah!!! Păi, măi fătuco, stai tu acasă și butonează net-ul, nu înțelegi că pentru mine adevărata socializare e în public, iar pentru tine pe facebook? Tu ești cea care nu poate sta departe de prietenii săi virtuali, eu n-am luat telefonul nici pentru a vedea cât este ceasul...! ☺ Dacă am intrat în scenariul filmului, de ce aș mai căuta altele? Socializez virtual de acasă, când e necesar, când am timp și dispoziție, când nu-i inoportunez pe alții. Și de dorit este să interacționezi virtual cu alții cât mai puțin, mai ales dacă ai opțiunea de a-i vedea face to face. Facebook, Instagram, Twitter și alte canale social media ar trebui să funcționeze ca liant temporar între oameni, adevărata cimentare a legăturilor se face prin apropiere concretă, cel puțin dacă respectivii locuiesc în aceeași țară. Sunt mai rare întâlnirile dintre cei care stau în țări diferite, dar nu-s excluse, chiar tind să iasă și din excepțional.
Și legat de înțelegerea pe dos, mai am o nelămurire ridicată de un slogan publicitar: oare „sănătatea înseamnă frumusețe” sau „frumusețea înseamnă sănătate”? Sau poți spune oricum, cuvintele sunt comutative, ca adunarea, se înțelege același lucru? Eu nu cred, dar merită măcar să-ți pui problema! Think about it! ☺
Mulți factori ne schimbă aspectul fizic și trăsăturile psihice de-a lungul vieții. Nu vorbesc despre acei oameni ce suferă transformări cauzate de durere, neputință, necaz. Vreau să-ți punctez doar prostia, lipsa de empatie și răutatea gratuită a semenilor. Ciuda asta a lor, invidia constantă. Trădarea celui pe care ți-l credeai aproape, prietenul tău. Batjocura lui pentru că te ia drept naiv, pentru că i-ai dat din bunul tău când a avut nevoie. Pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu mai ai sau nu mai vrei să-i dai, tu devii dispensabil, iar el, în loc să te cinstească pentru că ai reprezentat cândva ceva pentru el, râde de tine, de încercarea ta copilărească de a crede că brânza nu-i pe bani. Și astfel, o oază de liniște se umple de întrebări, porția ta de bună-stare se fragmentează, curgerea gândurilor tale frumoase este deviată, viața ta devine pentru o vreme un bazar de obsesii pe care doar cineva care te înțelege îl poate aranja și repara. Ce bine că există oameni care te completează, care te îndrumă, care te iubesc... ochiul sincer de lângă tine, mulțumesc cerului!




Surse foto: www

Din scaunul spectatorului, nu al criticului!


În fiecare sâmbătă sau duminică mergem la cinema. Nu ajungem neapărat în zile cu premiere și alegem filmele în funcție de preferințe, nu după reclamă. Ne plac, de regulă, SF-urile, cele animate, filmele cu animale sau comediile. 
"War for the Planet of the Apes", unul dintre filmele momentului, continuă seria cu maimuțele care au preluat controlul planetei, idee care m-a oripilat din start, de la primele filme, cele din anii '70, pe care am avut ocazia să le văd pe casete video închiriate. La vremea aceea, prin anul 2001, mă gândeam că maimuțicile sunt oameni costumați fiindcă, după cum este și o replică în actualul „episod”, prea aveau „ochii umanizați”. Ca să aflu acum că sunt realizate cu ajutorul unui program de grafică, Maya, pe care-l poate cumpăra oricine este dispus să dea peste „mia” de dolari. Deci, să fiu și mai succintă, nu mi-a plăcut nici ideea, nici subiectul - Cesar vrea răzbunare și îi caută pe cei care i-au ucis familia (oamenii). Auzi, Cezar, de parcă ar suferi vreo comparație cu marele împărat roman! Însă aici nu poți lua numele în derâdere, intriga nu ți-o permite... Deci, în afară de efectele speciale și posibilitatea de a intra în poveste prin ochelarii 3D, nu pierzi nimic dacă nu-l vezi. No offence! ☺ Apreciez însă munca echipei de realizatori și nu neg că există oameni (foarte mulți, chiar!) cărora le place acest gen de SF-aventură. 

imagine www


"Valerian and the City of a Thousand Planets" este altceva, nu este în totalitate bun, în opinia mea, dar este totuși diferit... Paradisul și acei oameni stilizați foarte evoluați care-l locuiesc reprezintă acel punct din care poate porni visarea, acea unicitate care-ți aduce și îți lasă un zâmbet plin de speranță. Începutul și finalul, modul în care se desfășoară povestea dintre protagoniști, precum și ideea unui spațiu unic pentru toți locuitorii galaxiei (nu-ți spun prea multe să nu-ți stric surpriza în caz că te decizi să mergi să-l vezi!), îi dau autenticitate și originalitate. Efectele speciale, realizate în cel puțin trei programe de grafică computerizată, îl fac spectaculos. Filmul acesta, în regia lui Luc Besson, reprezintă transpunerea în imagini a unor benzi desenate (gen în care francezii excelează) din anii '60-'70, care au constituit o sursă de inspirație pentru cei din spatele celebrului "Star Wars" și pentru alți cineaști. Deși nu am alternativă, adică o altă poveste-scenariu în locul celui prezentat, pot spune că nu mi-au plăcut clișeele (ca un exemplu, la „-E clar?” răspunsul este „-Cristal!”, replică pe care o auzi în unul din două filme în limba engleză), nu mi-au plăcut nici limbajul și acțiunea tipice ordinelor militare, n-a fost pe lungimea mea de undă nici acea dorință intensă de a distruge „tipic” rasei umane care se crede amenințată de „pericolul extraterestru”. În rest și trecând peste toate acestea, filmul este un deliciu, te poartă într-un univers fără granițe, iar tu te poți lăsa purtat no limits, no restrictions... gustând finalul ❤... 

imagine www


"King Arthur: Legend of the Sword" este, în schimb, un film cu subiect și predicat, un film de savurat, chiar dacă scenariul lui sporește paleta interpretărilor ficționale ale legendelor apărute de-a lungul timpului despre regele Arthur. Pe mine mă fascinează filmele istorice, mai ales cele ce au la bază o legendă, cea a cavalerilor mesei rotunde fiind una dintre ele. Aici, în această versiune, Arthur habar n-avea cine este în realitate, îndepărtat fiind de mic de moștenirea sa de drept de către unchiul său. Pașii îl poartă către Excalibur, sabia din stâncă, și, prin smulgerea ei, își arată descendența adevărată. Această reinterpretare a legendei mi-a plăcut, am pătruns în poveste, m-a captivat, cu toate că, frunzărind net-ul, am văzut că majoritatea recenziilor sunt negative sau persiflante din cauza modificărilor aduse legendei clasice. Eu zic să mergi să-l vezi, dacă mai rulează pe undeva, eu l-am prins în luna mai și nu mi-a părut rău. Actorii, Charlie Hunnam și Jude Law, fac artă! Și acest film este 3D, să nu uiți ochelarii! Au fost mai puțini spectatori în sală decât la cel cu maimuțe, dar nu m-a afectat. ☺

imagine www


Când avem câteva ore de zăbovit prin oraș, noi mergem la un film sau la teatru, pentru a varia experiențele... e altfel decât la televizor, nu-ți spun o noutate. Cum nu putem sta toată vara la mare sau la munte, diversificăm programul astfel. În rest, cărțile ne poartă prin lumi unde, deocamdată, nu putem pătrunde umblând altfel decât cu ochii minții... ❤ 
O vară cool să ai, să faci ce-ți place și ce nu-i deranjează pe ceilalți! Un salut, ție...

P.S. Sper să nu te deranjeze cuvintele și expresiile în limba engleză, încerc doar să fiu in trend ☺.

luni, 24 iulie 2017

Un weekend break la munte - RÂȘNOV ❤






Unul dintre punctele de atracție din Râșnov, Brașov, este Cetatea Râșnov unde se ajunge, mai nou, cu un minitren care oprește la două stații - prima este Dino Parc și a doua chiar cetatea. Călătoria dus-întors costă 5 lei. Deși drumul până sus, la cetate, este scurt și poate fi făcut lejer per pedes, noi am optat pentru acest mijloc de transport din cauza căldurii. Am înțeles că a existat sau există și un lift, eu nu l-am văzut, nu că m-ar fi tentat să urc în el, ci doar așa să-l zăresc, să vorbesc în cunoștință de cauză. So, cât a căutat tata un loc de parcare, noi ne-am postat la o coadă să cumpărăm gogoși și apă, apoi am urcat spre cetate molfăind liniștiți, dar, neștiind că sunt două stații și văzându-i pe toți coborând la prima, la Dino Parc, am dat să coborâm și noi. Nu era acela locul de „debarcare” spre nemulțumirea lui Ovi care deja se dăduse jos împreună cu Anita. Mă rog, a strigat la șofer să oprească și s-au urcat, iar pe mine „m-a certat” ușor-foarte revoltat de parcă eu mergeam săptămânal la Râșnov și eram obligată să știu tot traseul cu opriri și orar. Mi-a mai făcut o fază de-asta mai demult, în Ploiești, când, gonind cu mașina, fără să se uite la indicatoare, cu gps-ul nesetat (că doar ne întorceam, știa drumul! ☺) m-a întrebat brusc și grăbit la o intersecție încotro trebuia s-o luăm, la stânga sau la dreapta...   s-a și găsit pe cine să întrebe, pentru mine noaptea toate pisicile sunt negre...!👅










A fost prima vizită la Râșnov, am fost doar în cetate, n-am văzut nici peștera Valea Cetății, nici parcul tematic Dino Parc, fiindcă nu suport căldura decât în preajma unei ape, dar atât cât am văzut în acea zi și faptul că am fost cu familia a fost suficient pentru a mă simți bine. În interiorul cetății, printre magazine de suveniruri, dulceață, palincă și multe alte delicatese comestibile sau nu, am zărit o fântână (acoperită cu grilaj) lângă care se strânsese un mic grup care asculta explicațiile unui ghid. Nu știam povestea acesteia, așa că ne-am apropiat și am aflat că adâncimea acesteia este de 147 metri și, după cum spune legenda, pe fundul ei zace o comoară. De asemenea, pentru că a fost construită de doi prizonieri turci cărora li s-a promis libertate la finalizarea ei, se spune că pe pereții fântânei sunt scrise versete din Coran pe care aceștia le-au scrijelit de-a lungul celor 15 ani de săpături direct în stâncă. Îți închipui, în anii 1600, cu uneltele de atunci, ce înseamnă să sapi direct în stâncă și să ajungi la o adâncime de 147 de metri? Într-adevăr, istoria e o frumoasă... poveste! Însă, adevărat sau nu, îți dai seama cât de tare au dorit acei oameni să fie liberi, să ajungă la familiile lor? Varianta mai puțin „emoționantă” este aceea că a fost săpată de o echipă de meșteri sași tocmiți de primăria Râșnov și că are numa' 98 de metri. Mă îndoiesc însă că nimeni până acum n-a fost tentat să pună mâna pe legendara comoară, mai ales că în 2001, lângă unul dintre turnurile de piatră de la intrarea în cetate s-a descoperit o lădiță cu un tezaur ce constă în cuțite, catarame, inele pentru harnașamente, vârfuri de săgeți, ace de păr din argint aurit cu pietre prețioase, monede și altele... Mă gândesc că poate era chiar comoara, care în ani și-a schimbat locația din cauza mișcărilor tectonice, who knows?! 



Cum nu-a profă de istorie și nici ghid turistic, te invit, pentru mai multe detalii și informații ce-ți vor satisface curiozitatea, pe alte site-uri unde poți afla mult mai mult decât îți pot spune eu după o vizită de câteva ceasuri - iată unul. Și, între 28 iulie și 6 august, în Cetatea Râșnovului se mai întâmplă ceva frumos, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, ajuns la ediția a IX-a, unde se vor derula 44 de filme, 15 concerte, 22 de prelegeri, dezbateri și ateliere, 5 expoziții, mulți invitați speciali, stand de carte. Interes, curiozitate și spirit liber se cer la intrare, nu bani... ☺. Și, sincer, dacă mă întrebi, mult mi-aș dori să pot merge! ❤
Sunt mulți care au văzut filmul istoric „Nemuritorii” cu actorii noștri nemuritori Amza Pellea, Colea Răutu, Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Gina Patrichi în regia lui Sergiu Nicolaescu filmat la Râșnov. Unii poate au văzut și "Cold Mountain" (regia Anthony Minghella) în care protagoniști au fost Jude Law, Nicole Kidman, Renne Zellweger, filmat în 2002 în zona Râșnovului și la cetate (afli de aici mai multe). Se pare că și „Regele Scorpion”, filmul, a poposit pe aici.









Dacă nu ți-ai cumpărat nimic de băut din cetate (sinceră să fiu, mi-am luat o sticlă de apă pe care habar n-am unde am lăsat-o, se poate să fi băut-o și să o fi aruncat într-un tun care avea o pungă de plastic înăuntru, fapt din care am dedus că acela este un tomberon improvizat, se poate, da, parcă am aruncat-o... vârsta, deh!! ☺☺), te poți opri la ieșire unde este o terasă la care poți sta și savura și înălțimile, și văile, și ceva răcoritor. Dar cea mai faină priveliște o ai de la ferestrele tăiate în piatră din interiorul cetății, vezi casele tipic ardelenești din orașul panoramat, un veritabil cadou pentru cei ce vor să facă un filmuleț de familie sau un documentar despre frumusețile țării. Cât despre vreme, să-ți dorești o ploaie de vară prin zonă nu e indicat, acolo și muntele tună, urlă, rage, iar efectul e straniu și înfricoșător. Și, dacă nu ești sensibil la insecte de zi sau de noapte, sigur ți se va părea un week-end break de vis, în zonă sunt pensiuni ce au camere pentru toate buzunarele. Pentru ce n-am povestit - starea de spirit a oamenilor, numărul de turiști, frumusețea peisajului, gradul de interes etc. - am să las fotografiile să arate. Așadar, have fun, vacanță plăcută!










foto MLM

fotografie ghiduri-turistice.info


Surse foto- albumul personal (unde nu este specificat în legendă)

vineri, 14 iulie 2017

Sarea și piperul social media - pisica






Ideea cu scrisul sau oricare altă muncă e să le faci continuu, să nu apuce să se instaleze lenea care te impinge să tot amâni momentul. Sunt deja aproape două săptămâni de când am fost la Moeciu, Bran, Cetatea Râșnov și oricine ar fi zis, după entuziasmul meu, că voi scrie despre asta imediat, la cald. Dar eu am tot lăsat pe un „mâine” imprecis, între timp m-am jucat cu un pui de pisică, am hrănit-o și am făcut curat după ea, iar după o săptămână am dus-o la tata înapoi pentru că am descoperit că aveam toți senzația că avem ceva în gât și ne gâdila vreun păr rătăcit nasul... so, deși ne era dragă, nu aveam cum să o ținem, deși, inițial, plănuisem să stea aici toată vacanța de vară, în speranța că-i va mai tăia Anitei pofta de a „călări” gadget-urile non-stop.






Pe lângă această scuză am mai avut-o pe cea că nu m-am putut dezlipi de câteva cărți pe care le-am devorat, una dintre ele ajungând să nască în mine stări de revoltă, plânsete, șoc, uimire și multe alte emoții. Se numește "Windows on the World" de Frederic Beigbeder (unul dintre autorii contemporani care-mi plac), nu mi-a căzut în mână până acum, dar, după ce am citit-o am știut că, de cele mai multe ori, când judecăm o situație care nu ne-a vizat direct, pare că stăm la alt etaj.
Să revin totuși la escapada noastră la munte, cadoul tatei de ziua lui, ca și anul trecut, care a picat cum nu se poate mai bine, într-o sâmbătă toridă. Drumul până la Moeciu a fost un pic altfel, în sensul că a trebuit să facem cale întoarsă pe o porțiune, fiindcă ruta obișnuită era blocată de macaralele care scoteau din râpă camionul militar care luase viața celor trei soldați, Dumnezeu să le lumineze calea spre Înalt! Cu un gust amar și discuții despre această tragedie, ne-am continuat drumul pe alt traseu. 
Odată ajunși, am stat puțin de vorbă cu gazda (deja ne cunoaștem, să zic așa, e a treia oară când „tragem” la ei), soț, soție, o cățelușă - Lizuca - și o pisică care-și alăpta puii (anul trecut, cățelușa era cea care avea puișori). 




Casa lor este foarte răcoroasă, iar după grătar, deși era în plan să mergem la Cheile Grădiștei, am dormit zdravăn, mulțumindu-ne, la trezire, cu o plimbare prin împrejurimi. Apoi, vorbă și povești până la două noaptea, iar a doua zi, fără mic dejun pentru mine, am purces către Castelul Bran pentru a participa la evenimentul cu intrare liberă „Chat Noir, Chat Blanc au Chateau Bran”, unde am putut admira peste 120 de feline de rasă. "World Cat Federation" (WCF) este o asociație internațională de cat clubs, înregistrată în Germania, care participă la dezvoltarea legislației pentru protecția animalelor și o susține în Parlamentul European. La Bran, competiția a fost inițiată de singurul club WCF din România, Clubul "Magnificats", și a beneficiat de arbitraj internațional de elită. Pe scurt și dincolo de aceste informații oficiale, am văzut acolo niște creaturi simpatice, care mai de care mai medaliate, bine îngrijite și hrănite, pe care le-am fotografiat și eu printre gratiile unor adăposturi, alături de stăpânii lor, și care erau acolo pentru a primi alte medalii și premii. Frumos și lăudabil eveniment, primul de gen la care am participat.
















În Castelul Bran nu am intrat, l-am mai vizitat acum ceva vreme, nu în întregime însă pentru că m-am trezit la un moment dat în fața unor scări foarte înguste și am avut o puternică senzație de claustrofobie. Așa că, atunci când sunt întrebată dacă am mers pe urmele lui Dracula, eu răspund că „nu l-am urmat până la capăt ☺☺!”, n-am avut nesăbuința să merg peste tot, oricât de curioasă aș fi fost.






După ce am cumpărat câteva suveniruri și cadouri, plus ceva cărți religioase (de dar), după o înghețată și un suc, ne-am urcat în mașină, cu destinația Cetatea Râșnov. Dar, despre asta într-o postare viitoare, cât mai curând (sper ☺...)
Vacanță plăcută ție, să-ți fie cât mai confortabil, stai la „aer viu și răcoros”!

joi, 29 iunie 2017

„Zborul reginei”


Este unul dintre cele mai interesante romane citite de mine în ultima vreme. Nu îți voi dezvălui prea mult despre intrigă, teme, ritm, culoare locală... toate creionate spectaculos de scriitorul și jurnalistul argentinian, Tomas Eloy Martinez. De fapt, nu-ți voi spune decât că mi-a fost dat să citesc aici unul dintre cele mai mârșave planuri de răzbunare care se pot naște într-o minte de om, inteligent, genial chiar, dar orbit de dragoste, de o salvatoare iubire târzie, care din nefericire... stop! Nu-ți dezvălui mai mult, nici metafora titlului, nici în ce context social se petrece acțiunea, nici cine sunt personajele, nici ideile avangardiste, nici începutul poveștii, nici finalul. Voi copia în continuare extrasele mele, cam multe citate te avertizez... Așadar, înarmează-te cu răbdare și interes... Enjoy!
- „Așa îi și cunosc: din spusele lor. Sunt cum scriu, sunt ceea ce scriu.”
- „Pe atunci firea i se înăsprise. Singurătatea sau puterea - sau poate o combinație între aceste două sentimente - l-au făcut despotic și arogant. Credea că totul e cu putință și mai credea că nu trebuia să i se refuze nimic.”
- „Limbajul era, spunea mereu, locul unde oamenii își reflectă adevărata față.”
- „Chestiune de adjective, spuse. Nu există critică sănătoasă. Doar critici murdare sau curate. A noastră e atât de transparentă că poate să ți se pară jignitoare.”
- „Avea nevoie de una care să fie cât o sută de femei, cârduri de femei tinere, care să-l lumineze ca soarele de octombrie, femei pentru care să nu fie noapte niciodată.”
- „Întotdeauna aveai dreptate, Camargo, aceasta mândria ta supremă: să nu greșești când toți greșeau.”
- „Nimic mai greu decât să iubești și totodată să te resemnezi că nu ești iubit.”
- „... să-i rănești gândurile, să-i arzi umbra, să jupoi aerul pe care-l respiră. Ai să sari în visul ei și ai să pui stăpânire pe tot ce găsești.”
- „Apoi se pregătea pentru gingășia fără seamăn a atingerii: îl mângâia cu o piele atât de diafană, de eterică, încât părea un suspin al degetelor.”
- „Acordeonistul își desfăcu instrumentul și încercă mai multe acorduri. Era o muzică melancolică, ce nu semăna cu nimic. Exprima lucruri atât de puține, ca o lume care n-a fost creată încă, și poate pentru asta se afla acolo, pentru ca golul acela să fie umplut de cântăreț...”
- „Acolo orașul era atât de diferit, că nu aparținea niciunei epoci: se părea că timpul se pierdea pe sine, neîncetat. Pe sub luminile reclamelor se întindeau oglinzi uriașe care nu reflectau decât propriul lor neant.”
- „Uneori era seducătoare și alteori tindea să dispară, parcă ștergând cu guma propriul său trup. Trebuia să te uiți atent ca să vezi că era acolo.”
- „Uneori sacrificiile inteligenței contează mai puțin decât un mare noroc.”
- „Gesturile din fața oglinzii au fost mai leneșe, mai insinuante și uneori mergea dintr-o cameră într-alta distrată, de parcă s-ar fi pierdut pe sine.”
- „Oamenii care trăiau în târgul acela erau nepăsători în privința timpului și poate și a memoriei. Timpul se scurgea în jur și își lăsa urmele asupra lor, dar ei nu le simțeau. Timpul era precum praful, care se învârtea dinspre stânga spre dreapta în vârtejuri cenușii, stârnite din senin. Cădea neîncetat și nimeni nu-l lua în seamă.”
- „- Semănăm, Reina. Vezi ce se întâmplă? Gândim la fel, aproape cu aceleași cuvinte. Așa încep scurtcircuitele.”
- „... rutina de zi cu zi s-a schimbat în apartamentul de peste drum, poate pentru că femeia e îndrăgostită și preferă să nu-și abată atenția de la propria ei ființă.”
- „- ...Nu pot fugi din locuri unde nici n-am ajuns încă.
    - Sunt cuvinte care nu pot fi lăsate în suspensie. Chiar tu mi-ai spus asta, îți amintești? Și cu trupurile se întâmplă uneori ceva ce nu poate fi lăsat în suspensie.”
- „Nu există nimic mai îngrozitor într-o poveste de dragoste decât certitudinea că se va sfârși într-o zi. Pe Reina o muncea gândul că o aștepta un sfârșit, chiar dacă nici nu era sigură că era o poveste de dragoste.”
- „Zboară atât de sus, că nimic nu-l poate murdări. Poartă în sine atâta lumină, că tot ce atinge se aprinde și se salvează.”
- „Viața i-a devenit acum un lung șir de indiferențe.”
- „Înnebunesc în orașul ăsta fără suflet.”
- „Mă înăbuș de dorul iubirii.”






Surse foto: coperta editată și www