Postări

Se afișează postări cu eticheta termoviziune

Povestea apartamentului de la etajul 3

Imagine
Astăzi îți povestesc despre casa mea. Cum este și de ce am avut nevoie de un certificat energetic pentru a o transforma astfel. Nu te gândi la un loc imens, ci imaginează-ți un apartament de bloc, spațios, călduros, primitor, atrăgător, ospitalier... Un adăpost care mă încarcă pozitiv, care găzduiește fericirea mea, micile mele drame, conversațiile cu cei dragi, melodiile pe care vibrez, confesiunile de pe acest blog. ❤ Aici însă nu a fost mereu „acasă”, mai întâi era doar un domiciliu oarecare, pe care cineva voia să-l înstrăineze... iar „străina” care l-a ales am fost eu! Mărturisesc că nu mi-a fost drag de la început, multe îi lipseau, cu toate acestea ceva m-a atras aici și am hotărât să investesc în el. Voiam să-l metamorfozez total, să fie martorul mut care-mi zărește zâmbetul, îmi mângâie lin părul la trecerea dintr-o cameră în alta, locul unde crește copilul meu, spațiul care mă vede iubind, să fie căminul meu, adăpostul cald al inimii și al gândurilor mele. Nădăjduiam să-...

Impresiile agentului 4-24h

Imagine
      Dintr-o firmă cu mulți ani experiență în domeniu nu pot lipsi eu, cel care vede tot, aude perfect și are soluția pentru orice. Bănuiesc că șeful meu m-a identificat cu un teanc de dosare, de aceea îmi spune cifrat "Certificat energetic", iar când e în toane bune mă alintă "Cenergety" ☺. Lucrez și prospectez în mare taină, iar misiunea mea secretă este să observ imobilele care au nevoie de certificat energetic , audit energetic și termoviziune , aceasta din urmă presupunând vizualizarea variațiilor și diferențelor de temperatură. Datoria mea principală este să vin cu propuneri funcționale și la cost redus pentru fiecare "cuib", astfel încât să fie asigurate condițiile optime pentru traiul și confortul lor, ca familie sau ca instituție. Am o experiență în domeniul energetic de 18 ani, sunt doctor-inginer, iar echipa Enermed Impex SRL este formată din auditori energetici gradul I, este atestată de către MDRA și are la activ câteva mii de certificate...