Izvor la umbra copacilor ce ating cerul...

Univers. Viață. Apă. Spui apă, spui viață. Lacrimă, rouă, ploaie, zăpadă, calote polare, ghețari, aisberg, ocean, mare, fluviu, lac, râu, izvor. Te mai gândești că nimic n-ar exista fără apă? Nici plante, nici animale, nici oameni. Nu mulți își mai pun problema lipsei apei, atât de mult sunt obișnuiți să o aibă, li se cuvine... Dar, apa este un dar. Plouă și Dumnezeu binecuvântează pământul pe care l-a creat. Apa care izvorăște curată, purtând gustul mineralelor peste care a trecut, i se oferă omului proaspătă, pură, revigoratoare, sățioasă, binefăcătoare. Mă văd copil, ca Heidi, fetița munților, alergând către bunicul meu care scotea apă rece din fântână. Aduc în minte verile toride în care beam plină de poftă apă de izvor ... avidă, grăbită să-mi astâmpăr setea, cu lichidul șiroind peste haine... Și acum înșfac cu nesaț un PET mic de apă ca de La Fântâna aceea din copilărie și îmi potolesc setea fără să-mi pese că apa se prelinge pe buze, pe obraji, pe haine. E atât ...