Femlora

Se apropie Crăciunul și, dacă e să fiu sinceră, mă apucă un ușor delir când mă gândesc că trebuie să fac curățenie generală. E partea pe care o urăsc la sărbători. Asta și faptul că vin și trec prea repede. Am momente în care, pierdută în gânduri, activitatea de șmotru chiar mă relaxează, dar acest lucru se întâmplă dacă am puțin de dereticat, un șters de praf, un aspirator, aranjarea hainelor, chestii mărunte... Dar, când trebuie să „acționez” în toate camerele, parcă intră-n mine o depresie și simt că sunt razna. Bineînțeles că mă înarmez pentru operațiune cu experții în curățenie Nufăr și Triumf , îmi pun o mască medicală și folosesc mănuși de cauciuc. Am alergie la praf și la substanțe chimice de curățare, dar casa mea n-are milă, nu mă protejează deloc și, ca un copil mic, se murdărește des și rău. Sau poate chiar copilul care locuiește în ea face o harababură zdravănă?  Oricum ar fi, nu simt niciun fior când trebuie să fac curat, ci doar când casa e lună și ...

Nu ești nici perfect, nici defect! Trăim într-o societate preocupată de siluete fără cusur, fețe perfecte, haine la modă, gadget-uri high-tech, case spațioase, yacht-uri, vacanțe în locuri exotice. În ultimii ani, o dată cu amploarea rețelelor sociale și a accesului facil la informație, am constatat o aplecare mai atentă a oamenilor către sine ( self ). O deschiderea spre interior, o dorință de reînnoire, de întâlnire cu ființa noastră profundă și autentică, o construire a identității, o centrare către lucrurile sau motivele care ne fac fericiți au ca urmare un mod mai profund și cuprinzător de a vedea viața.  Totuși, viața nu e numai poezie, viața nu e o vacanță perpetuă, un echilibru necontenit, chiar dacă faci totul cu pasiune și nu consideri că „muncești” propriu-zis. De multe ori, realitatea este alta. Sunt momente în care devii irascibil fără un motiv evident pentru ceilalți, pur și simplu fiindcă n-ai timp să faci pe durata unei zile tot ceea ce ți-ai propus sau...

Acum două săptămâni, pe vremea asta, ne pregăteam de întâlnirea cu marea, facilitată de unul dintre sponsorii Spring SuperBlog 2017, Hotel Aurora Mamaia. Aveam un week-end la dispoziție, 5-7 mai, pentru a dansa, a socializa, a primi premii, diplome și cadouri.  Bagaje, sandwich-uri, apă... soare care ne-a însoțit tot drumul dându-ne speranțe că ne vom bucura de el și la destinație... opriri pentru o cafea la benzinării... muzica de la radio... și totuși, un drum mai lung decât crezi inițial pentru că nerăbdarea prelungește clipa. Urmăream pe Instagram fotografiile postate de blogger-ițele oltence, ele postau deja cu podul de la Cernavodă, noi mai aveam, fotografiam și eu câmpurile cu rapiță, abundă Bărăganul de ele... fiică-mea devenise atât de impacientă încât mi se părea super-pisăloagă... hai, încă un selfie, trecem și noi podul, marcăm momentul cu o fotografie... mai avem un pic! eu si marea Anita si Ovi Piata Ovidiu Anita si Chef Nicolai Ta...

"Venin și farmec port în suflet,/ Cu al tău zâmbet trist mă pierzi,/ Căci fărmecat sunt de zâmbirea-ți..." (Mihai Eminescu)                   Poți fi frumoasă ca o cadră, mlădioasă ca un chiparos, atât de înaltă încât ajungi la stele și le schimbi ordinea pe cer, dacă nu ai farmec, charismă și o anume grație vei simți mereu că îți lipsește ceva. Au observat asta, într-un târziu, și creatorii de modă, care nu mai folosesc pe catwalk numai fete cu figuri inexpresive, ci s-au apropiat de un public țintă mai vast, folosind și modele mai plinuțe care zâmbesc, dansează, abordează un stil cromatic voios.               Există rețete și oportunități care te bine-dispun și te încarcă pozitiv. Mass-media vuiește despre ele, apar cărți cu informații noi, internetul abundă în detalii. Mă refer aici, în primul rând, la alimentația bio, rolul plantelor în viața noastră, reîntoarcerea la natură, folosirea remed...

                       Toți copiii sunt frumoși, iar fetițele sunt de-a dreptul încântătoare cu primele lor gesturi de inocentă cochetărie, cu atitudinea ușor stânjenită atunci când se simt studiate, cu timidele lor încercări de a fi "ca mama". Așa am fost și eu, mai întâi studiind admirativ ochii ei albaștri, apoi simțind parfumul sărutului ei pe obrăjorii mei rotunzi și trandafirii, privind cu mirare buzele ei colorate în roșu sau roz. Mama simboliza pentru mine, prin gesturi și felul ei de a fi și de a purta machiajul sau îmbrăcămintea, blândețea întrupată. Era tăcută de fel, însă când vorbea avea replică fermă și explicație pe înțelesul meu, de copil. M-a bătut o singură dată, când am fost obraznică și agasantă, nu a dat tare, mai mult m-a speriat pentru că nu o văzusem până atunci niciodată nervoasă. Și mi-am învățat lecția destul de bine (până la anii rebeli din pubertate și adolescență), adică am tratat-o cu prețuire...