Fără tine nu sunt
Subseară a început să plouă. Cerul vorbește și astfel, își arată starea, iar oamenii se încorporează afectiv cu realitatea exterioară... sunt fie triști, fie somnolenți, fie ambele, transpunând imaginea de afară înlăuntrul lor. Printre stropii care curg, eu caut în mine povești, mă uit pe fereastra care e "mai mult decât un drum spre cer", e aceea care revelă transparența sufletului meu... Mă mut iar în trecut, în copila din mine, adaug întrebarea "ce ai fi, dacă ai fi... fost, făcut, avut, gândit, iubit...?" Las fereastra deschisă, ca povestea să curgă, înaintez încet către oglindă și trasez un chenar imaginar cu vârful arătătorului, ca și cum mi-aș fi portretizat chipul acolo... Acum e timpul cel care își spune povestea, o dată cu cerul, și fiindcă nu vreau să-l las să mă domine, apuc la întâmplare un dermatograf și-mi creionez un zâmbet forțat și static, ca de clovni , iar părul mi-l prind în coadă cu o eșarfă (să par ...