duminică, 30 octombrie 2016

Ochiul din ceafă





                  Atunci când m-am angajat ca asistentă personală a unui arhitect nu m-am gândit că voi petrece atât de mult timp în mașină, din sat în sat, umblând după proiecte de case. Mă gândeam că omul vine frumos la firmă, spune ce vrea, proiectanta îl ascultă, eu iau notițe, trag la xerox dimensiunile și modelul dorit, mai fac și câte o cafea... Dar nu a fost astfel, cam jumătate din săptămână eram pe drumuri. După o vreme știam toate locațiile și peisajele complet, iar, dacă trebuia să rămân în mașină să aștept, plictiseala și somnul îmi dădeau târcoale. Până când... în urma unor contracte mai avantajoase decât de obicei, s-a hotărât, pe lângă alte îmbunătățiri în firmă, să se schimbe și sistemul de  navigație auto  la autoturismele utilizate frecvent. Urma ca, în loc acelui radio cu CD din dotarea mașinii, să se instaleze o platformă G android pentru navigații. Wow, ce bine, nu mai număr păsările-n zbor, nu mai caut să schimb frecvențe la radio! Acest gadget excelează la capitolul opțiuni... pe ecranul touchscreen ai posibilitatea să selectezi filme sau videoclipuri de pe Youtube, aplicații social media, Tv, tuning radio (inclusiv cele de pe internet) la o calitate superioară a sunetului. De asemenea, poți transforma acest mecanism într-un centru multimedia personalizat - filme, imagine, documente, muzică pe gustul tău -, poți conecta telefonul la sistem pentru a vorbi handsfree, evitând abaterea atenției de la drum, poți utiliza specificația bluetooth pentru diverse schimburi de informații între device-uri. Sau poți folosi celelalte funcții, dintre care cea mai importantă, pentru a fi sigur că ai ajuns unde trebuie, este navigarea GPS prin Waze, care are acuratețe mare, îți arată unde-s porțiuni de drum în lucru, dacă-s accidente de circulație, radar, precum și alte date completate de alți utilizatori, participanți la trafic. 



           A fost o alegere bună dotarea cu aceste platforme de navigație auto de la  Edotec  atât datorită prețului avantajos la achiziție, cât și a faptului că produsele sunt testate și vin cu o garanție de 2 ani. Mai mult, sunt însoțite de factură, poți opta pentru plata în rate, se livrează gratuit, iar dacă nu știi să le instalezi beneficiezi și de suport tehnic dedicat. Bineînțeles, n-a lipsit nici surpriza, o cameră de marșarier cadou, pentru fiecare navigație cumpărată. Este tocmai detaliul semnificativ care ne-a scos din încurcătură într-un sat de munte, pe un drumeag unde estimasem că am loc să întorc. Eram aproape de marginea unui povârniș înalt și abrupt, calculasem mental că mai am spațiu, iar când mi-am aruncat ochii pe monitor, am văzut că nu-i deloc așa. Am reluat manevra, prudentă de această dată, cu ochii la ce arăta camera pentru marșarier în ecran. Se spune că ar exista un ochi în ceafă. Al meu a fost rigid, dar salvator! Grație echipei de la EDOTEC.






                  Job-ul merge super, atât de bine încât îmi voi dota și eu mașina personală cu un asemenea dispozitiv multimedia, cât de curând posibil. Va fi mai puțin monoton drumul lung spre mare, vom ajunge fix în punctul dorit și vom parca indiferent dacă avem sau nu vizibilitate directă, lăsând noua tehnologie să ne fie de ajutor. 







Am scris acest articol pentru Superblog 2016.
Surse foto http://www.edotec.ro/ și https://www.facebook.com/Edotec.ro/.



vineri, 28 octombrie 2016

Cu un gest ai risipit distanța...

                 Povestea aceasta a început demult, în copilăria mea, și are numele și prietenia unui anotimp. Este romantică, melodioasă, cu parfum, cu trăire deplină, are în centrul ei atât omul perseverent și determinat, cât și artistul de mai târziu cu personalitatea lui debordantă, ieșită din comun. Artistul total, care tinde spre perfecțiune, care se re-inventează cu fiecare apariție, omul cald, solistul desăvârșit și un singur nume, ca luna lui cuptor - Julio. L-am regăsit cândva, în adolescența mea, ascuns într-o imagine și-un cântec, zărite și auzite la un televizor alb-negru, într-o vacanță de vară din casa bunicilor. L-am adus în memorie de acolo și am simțit că mi-a fost dor, umblam ușor dezorientată prin urbea mea mică în căutare de casete audio cu piesele lui, nu găseam... Însă în 1999 a venit la București, vocea lui puternică s-a răspândit peste tot, timbrul inconfundabil a pătruns prin toate straturile atmosferice, până la îngeri poate... am simțit ce înseamnă să ai forță, impact, influență, dominație, ca artist... doream, ca o școlăriță, să-i dau un cadou floral, să-l îmbrățișez, să-i spun "hola Senor", să-i mulțumesc că există... voiam să-i arăt dragostea mea în mii de culori, în flori de vară înlănțuite în buchete. Să alerg prin câmp dansând Baila morena, să simt ploaia cea repede de vară ce înviorează totul și să o invoc - agua dulce, agua sala - să fiu emoționată că exist și să zâmbesc, crezând naiv, ca într-un basm, că Soarele se bucură văzându-mă fericită.



                         Da, îmi plac poveștile ce se ascund în spatele marilor reușite! 
O poveste ca aceasta m-a ajutat pe mine să-mi îndeplinesc o dorință, să-mi completez istoria personală, să ajung aproape de un suflet drag, ce părea de neatins, de acolo, din splendoarea lui, din aura ce-l învăluie la fiecare apariție. La Julio, totul a început pe când se recupera după un accident, un asistent i-a adus o chitară și a început să se joace cu acordurile... viața își urmează cursul... cu glorie, cu magie, cu zâmbet. La Olla , s-a născut din dorința de originalitate și frumos, un buchet de ghiocei, solii primăverii, pe o lumânare de botez, simbol al creștinării, al numelui și al unui start în viață. Acest aranjament floral minunat a fost primul impuls, prima creație a unui om ce este vrăjit de culoare, care ascultă ideile și le pune în valoare cu imaginație, creativitate, echilibru vizual, într-o creație florală deosebită, prin simplitate și simț estetic. Și continuă cu parfum, cu unicitate, cu dăruire.







                         Era vară iar, ce bine, Julio anunțase un nou concert, am zis că e momentul perfect să-l surprind. Mi-am dorit mai întâi pentru mine un accesoriu floral personalizat, executat impecabil, așa că am comandat la  flori online  din București o splendidă coroniță care să formeze un tot armonios cu rochița și sandalele. Apoi, pentru Julio, care oferă cu fiecare apariție un spectacol special, aparte, total, am decis că trebuie o floare puternică, dar sensibilă, floarea-soarelui, un buchet de flori  inedit, curajos, însoțit de o felicitare și câteva poeme scrise pentru el de-a lungul vremii, prinse frumos cu șnur colorat, precum hârtiile pergaminate. Livrarea, felicitarea și punga elegantă pentru cadou sunt din partea casei, așa mi s-a spus, le-am comandat din vreme și am precizat ora la care aș dori să ajungă, la sfârșitul concertului. Am trăit intens fiecare melodie a spectacolului, am dansat, am fredonat, iar gândul îmi zbura din când în când la reacția lui din momentul ulterior primirii acelui buchet dăruit din suflet, conceput cu ajutorul unor oameni care citesc suflete.
                   Și o fereastră s-a deschis, într-o noapte înstelată, albă, cu lună plină, în cadrul căreia stătea un bărbat ce inspira adânc parfumul unei flori de soare, cu o mână fluturând... o petală galbenă s-a desprins, iar eu am cules-o cu emoție... hola!






Acest articol este scris pentru Superblog 2016.
Surse foto: web, https://olla.ro/ și https://www.facebook.com/www.olla.ro/

miercuri, 26 octombrie 2016

Un gest plin de căldură

                  Am avut ocazia și dorința să fac multe în viață până acum, deși puține pasiuni au depășit stadiul de hobby. Matematică, în special geometrie, desen, mai ales cel tehnic, informatică, ziaristică, mai mult presă scrisă, deși optasem spre o specializare în publicitate. Meandrica și schimbătoarea politică economică a locului în care am trăit mi-a dat ocazia să le experimentez pe toate, chiar dacă nu ca meserii unice sau job-uri permanente. Pe scurt, sunt un fel de tastă a unui computer, să zicem "control" (ctrl), care-n combinație cu o funcție din cele 12 dă rezultate diferite. Deci, când se impune să dau ctrlF5, îmi reîmprospătez forțele și încep altceva, pentru că, oricât de mult mi-au plăcut cărțile despre regalitate, ce mă făceau să visez cu ochii deschiși, o rentă viageră nu am primit niciodată (până acum, hai să nu exclud total :)  :)  de-acum încolo!!). N-am primit rentă nicicând, însă recent am primit o casă în dar, donație, deci, de la o mătușă care nu are copii și nici posibilitate să se descurce cu costurile mari legate de întreținerea acesteia. S-a mutat tot în București, într-o garsonieră decomandată, iar eu o mai ajut cu bani de chirie și de alimente. Îmi face plăcere să merg pe la ea să vorbim și să-i mai și gătesc ce preferă, atunci când am timp. 
                 M-am bucurat când mi-a dat casa, pe de o parte, însă, la o analiză sumară, de amator, ochiometric, cum spun eu, am constatat că în stadiul în care e, este aproape inutilizabilă și nelocuibilă. Nu era modernizată nici în interior, nici la exterior, nu oferea confort deloc, nu m-aș fi simțit acasă. Pe lângă elementele de design ce lăsau de dorit, casa nu era adecvată pentru locuit nici vara, pentru că era sufocant de cald, nici iarna, din cauza pierderilor de căldură - căldura era oferită de sobe vechi de teracotă, alimentate cu lemne! Tâmplăria era de lemn, de termoizolare nici vorbă! Plus că pereții stăteau să cadă! Exclus, deci, să mențin această practică, iar dacă va rămâne teracotă în vreo cameră, probabil decorată în stil rustic, aceasta va fi de formă, pentru efectul artistic, nu funcțională. Simțeam însă că merită să încerc...
                 Nu aveam cum să estimez cât mă vor costa îmbunătățirile fără să apelez la o firmă specializată în furnizarea informațiilor despre performanța energetică a edificiului. Zis și acționat! Eu "percutez" repede, am pus mâna pe telefon, am zis să mă lămuresc, măcar verbal într-o primă fază. Nu vreau să pierd nici timp, nici bani, deci îmi trebuia un  certificat energetic ieftin , care să-mi spună cert în ce clasă energetică se încadrează clădirea și, dacă se poate ce ar fi de făcut pentru ridicarea performanței energetice a acesteia, pașii de urmat. Aceasta presupune ca, după determinarea caracteristicilor termice și energetice, să mi se recomande și soluțiile fezabile pentru reabilitare, astfel încât aceasta să se facă într-un mod corect, atât economic, cât și tehnic. Trebuia așadar să solicit un  audit energetic . Compania Enermed Impex SRL. Se impun profesioniști în domeniu!






                  După primirea rezultatului, însoțit de termografie, am înțeles că trebuie să schimb tâmplăria exterioară, să izolez termic locuința (toată anvelopa clădirii - pereții exteriori, pardoseală sol/subsol, terasă, acoperiș) asigurându-mă că nu rămân punți termice (existența acestora duce, în timp, la formarea de mucegai și condens), să aleg o sursă modernă de alimentare cu căldură, fie centrală termică, fie pompă de căldură pentru răcire și încălzire dublată de aport solar. Dacă doream să am o casă pasivă, adică una cu cel mai mic consum de energie, trebuia să investesc în panouri solare, iar investiția inițială mare se va amortiza cu timpul, plătind mult mai puțin lunar pentru apă caldă și căldură. Am auzit de la mai multe persoane care au așa ceva că investiția merită, deci înclin și eu spre energie solară. După toate aceste schimbări sigur voi obține un certificat energetic care-mi va încadra casa la clasa imobilelor de consum energetic A, minimum de energie.
                  Mă gândeam ca, după consolidarea fundației, să dau și un alt aspect la exterior, pe lângă geamuri și uși, o vopsea de fațadă de calitate, o grădină cochetă cu flori. Pe pereții interiori reparați, vopsea în culori plăcute. În camere, mobilă stil vintage - în camera de zi, în dormitorul fetiței mele o mobilă pentru tineret, în dormitorul nostru ceva alb cu mov, de lux, hol simplu cu un taburet în formă de inimă să te așezi atunci când te încalți, drept cuier, o placă nu prea lată, suspendată la înălțimea noastră, pe toată lungimea holului, cu agățătoare pentru haine și sub ea un pantofar îngust, metalic, fix de aceeași lungime, pentru un efect de simetrie; bucătărie modernă, cu aragaz cu plită incorporabilă vitroceramică, dulapuri suspendate pe o singură parte și în nișă un aparat frigorific cu clasă energetică superioară. Cămara cea mare, în care se intră tot prin hol, o voi izola bine, de asemenea, și o voi transforma în bibliotecă, pe trei pereți, cu rafturi până în tavan, pentru care voi avea nevoie de o scară mobilă pliabilă.
                  Pentru iluminat, atât în interior, cât și în exterior, voi folosi surse LED, spoturi și plafoniere LED, precum și consolele de susținere, prizele, întrerupătoarele și senzorii de mișcare aferente acestora. Voi pune în anumite locuri, mascat sau nu, difuzoare de parfum și flori proaspete în camera de zi, din grădina proprie. 
                La petrecerea de inaugurare, oaspetele de onoare va fi mătușa mea dragă, care va primi un cadou-surpriză și toată căldura pe care noul cămin și sentimentele noastre de fericire o pot genera.




Am scris acest articol pentru Superblog 2016.
Imaginea folosită este de pe site-ul  http://www.avizez.ro/.


sâmbătă, 22 octombrie 2016

Epuizarea în intenții...



foto web


                Eu am o problemă (când oare n-am?), de fapt e mai mult o întrebare - sunt eu defectă, iau totul prea în serios, caut nod în papură sau din contră, alături de acel procent foarte mic de oameni, am rămas sau am devenit un om serios, pe care te poți baza, parolist și fair-play? Nu mă laud, câteodată e chiar o hibă, un inconvenient să ai aceste caracteristici pe care unii le văd precum calități, iar alții le consideră defecte. Niciun individ n-are scuză dacă nu se ține de cuvânt sau nu încearcă măcar să-și respecte promisiunile. Începând de la un copil care conștientizează, până la un bătrân. Însă, în timp ce copilul începe să învețe, iar bătrânul începe să mai uite, individul între două vârste,care una zice și alta face, trezește reacții mai mult sau mai puțin ostile care-i caricaturizează (verbal și nu numai...) imaginea în ochii receptorului. Un adolescent este în formare, mai poate avea omiteri involuntare (să zic că are un program încărcat, îl sun să-i reamintesc - dacă nu răspunde atunci înseamnă că mă ignoră voit), să trec peste o dată, de două ori... Dar acel omul matur, care trebuie să fie responsabil, pe care tu îl simți cum se ascunde în spatele unor scuze ieftine, repetitive, el cum trebuie numit? 
În altă ordine de idei, dar tot în sfera de comportament, am urmărit ieri o parte dintr-un interviu cu Vasile Șeicaru, pe Antena 2, iar el , Vale (nu-l cunosc personal, am citit pe site-ul lui că așa-i spun prietenii), spunea ceva de genul simțim cum se duce totul (nu-mi amintesc exact formularea pentru a o pune între ghilimele), spunea că iubirea este un remediu, șansa, că a simțit divinul atunci când și-a ținut copilul în brațe. Că e ușor să arunci cu vorbe urâte în loc să cauți să spui cuvinte frumoase. Nu știu cu exactitate cum a formulat, scuze, sper să fi prins ideea și să nu fiu un jucător al telefonului fără fir. Oricum, e cert și e bine punctat ceea ce a spus, din punctul meu de vedere. De câte ori pe zi ne strângem în brațe și de câte ori ne vorbim urât? Cu câți prieteni, cărora ieri le ofereai afecțiune, te mai săruți pe obraz, fără să te gândești dacă amicul are sau nu vreo gripă, aoleu... Simțim cum se duce totul, sună trist, apocaliptic, iar săptămâna asta am auzit această frază de două ori, spusă de două persoane, una publică, alta nu... Unde, de ce se duce? Pentru că teoretizăm prea mult în loc să dăm frâu liber sentimentelor... pentru că pe copilul tău îl îmbrățișezi din suflet, cu tot dragul, e atât de mic și nevinovat, iar tu îi ești protector, iar față de soț ai resentimente pentru nu știu ce cuvinte dure din trecutul îndepărtat sau recent. Cu el nu ai reacții spontane, stai pe gânduri, lași intenția să se consume și el, chiar dacă ți-a simțit pornirea, te vede că întorci ușor capul, se întoarce și el, lasă pe mai târziu, și astfel trecem prin timp, până când într-adevăr totul se duce, și sentiment, și poftă de viață, și chef de a experimenta... și vezi că dimineața ai șansa să pui soarele pe cer cu un zâmbet, cu o strângere de mână călduroasă și tu lași iar totul să se ducă. Eu asta am înțeles. Că ne vom epuiza în intenții. Ne vom pierde în comentarii. Vom aștepta să-i schimbăm noi pe cei neserioși (despre care vorbeam la începutul acestor rânduri), în loc să-i prețuim cu adevărat pe cei ce ne sunt deja aproape și loiali. Nu schimbi un om decât prin exemplul propriu. Iar eu am certitudinea și confirmarea faptului că unii pot să elimine din caracterul lor părțile negative. Unii. Totuși, tu ești cel care spune stop goanei, cel care trebuie să re-învețe să aibă noțiunea timpului. Schimbările adevărate se fac cu timpul, în timp, poate fără prea multe dezbateri și cu mai multe fapte și reacții potrivite. Istoria are exemple.

pictura Rene Magritte



P.S. Ca să nu las intenția să treacă, îți mulțumesc pentru interesul constant pe care-l ai față de aceste postări. Dacă trăiam în vremuri mai liniștite, am fi căutat motive să ne întâlnim la o trecere de-a ta prin orașul meu sau invers. Chiar și-așa, eu sunt o optimistă. Week-end frumos!

vineri, 21 octombrie 2016

" You Jump, I Jump!"





                Suntem o pereche. Ne iubim atât de mult, încât mergem împreună peste tot. Am ajuns să semănăm aproape perfect, cum încep doi îndrăgostiți să aibă gesturi similare, hobby-uri aidoma, reacții asemănătoare sau gânduri la fel, după un timp petrecut împreună... Noi am putea să ne comparăm mai degrabă cu clonele, însă avem ceva în plus, însușiri omenești, împrumutate în stil cameleonic de la stăpânul nostru. Ne-am luat cu vorba și am uitat să ne prezentăm, suntem o pereche de... adidași pentru bărbați și când vorbim sau bombănim o facem întotdeauna în cor. Avem o exprimare liberă, ne contrazicem rar, cu toate acestea însă, nu suntem fericiți. Știm că fericirea este o emoție, știm că trebuie să o căutăm în noi înșine, că nu trebuie să așteptăm momentul perfect, ci că noi suntem aceia care facem clipa să fie perfectă, știm, că doar avem și noi Facebook...
               Nu, nu suntem o pereche mulțumită. Din fața, înfățișarea și orgoliul de altădată, n-au rămas intacte decât șireturile, puse bine, deoarece nu i-au plăcut... a cumpărat altele, unul roz, de fetiță și unul albastru, bleu-ciel, de băiat, că așa ne alintă el, chipurile, hai fetița, hai băiatu'... am zis merci că barem ne-a brodit care-i care și n-a inversat rolurile, noi avem sarcini clare și asumate. Cred că a ghicit după felul yin-yang în care eram așezați când a dat peste noi... Ce dor îmi e de vremurile alea, eram curați, poziționați corespunzător, într-un mediu ambiental plăcut, expresivi, mândri de noi... De noi, "noi", numai când sună cuvântul ăsta-n aer devenim melancolici pentru că, de curând l-am auzit că vrea alții... adidași noi!? Aha, după ce ne-ai trezit în fiecare dimineață să-ți faci tu rondul de jogging, prin praf, ploaie, zăpadă... după toate serile de fotbal pe terenul din spatele blocului, când ne brutalizai, ne exploatai,  ne loveai, pe rând, că după entorsa aia n-ai putut să dai decât în unul (el), ai lăsat-o măcar pe una (ea) liniștită, sărăcuța, după toate amintirile împreună, cunoștințele comune, mai ales hainele sport care erau atât de mândre de aspectul nostru, în ansamblu veneam ca turnați, asta-i recunoștința ta? După ce ai luat pielea de pe noi, la propriu, ne confunzi cu niște adidași de... porc și ne dai la gunoi? Când mergeai pe stradă, grăbit, că nici mers normal nu poți să ai, și te uitai în jurul tău la alți pantofi sport curați, fără cusur, cu o coloristică fără pată, aproape perfecți în desăvârșirea lor, purtați parcă-ntr-un dans de oameni calmi, neagitați, naturali, nu te-ai gândit că o să ne faci praf în curând și-o să-ți fie ciudă când ne vei pierde și vei fi nevoit să scoți iar bani de la pușculiță pentru încălțăminte sport  (cât de infantil ești se vede și din faptul că-n loc de portofel, ca toți bărbații, tu pui banii prima oară-ntr-o pușculiță-porcușor, că ai citit tu că porcul e simbolul banilor muulțiii!!). 
                 Știi care-a fost marele tău noroc?... ți-o spunem așa, pentru că pe vremuri ne îndrăgeai, iar noi suntem de treabă și n-am uitat asta! A fost acela că te-ai apucat să înveți engleză asistată de computer... și pe când bâjbâiai tu după sensurile cuvintelor, tot de isteț ce ești, ai tastat ANSWEAR în loc de answer. Și normal că ți-a pierit cheful de cursuri când ai văzut site-ul, ai navigat ore-n șir, plăcut surprins de ceea ce vedeai, până ți-ai fixat privirea pe  pantofii sport Under Armour , de aici aleg, ți-ai zis! Tot să te știi tu la căldură, în cocon, lejer! Sincer, am vrea să fie făcuți  "cu" armură anume, pentru ca ei să fie cei protejați de distrugători ca tine! Cum tu porți 41, poți să-ți iei și de la femei, că doar nehotărârea îți este caracteristică. 
            Ne place însă că te orientezi spre confort, rezistență și estetică. Cine știe, cu sportul tău, poate ajungi un Jeff George al fotbalului... european. Pe viitor, caută să identifici ce-ți convine exact și să reflectezi asupra micilor plăceri, nu uita așa repede de ele! Poartă-te frumos cu prietenii cei noi, însă nu-i da la o parte pe cei vechi! Și poți să stai relaxat, dacă știi unde să cauți răspunsul, e perfect, prioritatea ești tu! Asta, așa, cu limbă... cam tocită... de adidas.














Peste scurt timp

Noi, vechii tăi adidași, mergem frumos, într-o pungă reciclabilă de plastic, către tomberon. Alți pantofi sport, cei noi, cu vârf moale și rotund, gulerul gambei moale și conturat, talpa elastică și branț confortabil, numai buni de alergat vor veni la tine cu un singur click. Povestea noastră e de-acum "a fost odată"... totuși, e o replică titanică ce am vrea să ne-o mai dăm reciproc, la unison, între noi, nu ție, desigur, master trădător...  - "You jump, I jump!"



Am scris acest articol pentru Superblog 2016.
Surse foto: internet, site-urile https://www.facebook.com/ANSWEARro și http://answear.ro/
Surse citat: filmul Titanic

miercuri, 19 octombrie 2016

Saltul perfect către a fi... expert!





               Eram studentă la automatică-informatică și, fiind o fire independentă, prin anul II mi-am propus să mă angajez, chiar dacă eram conștientă că nu dețin decât o mică parte a informațiilor din domeniul conecticii și că mai am mult încă de învățat. În fișa postului am scris ce știu să fac, exagerând pe alocuri (puțin de tot...) pentru a face impresie. Oricum, mi-am zis, dacă nu-s bună, mă dau ei afară, că doar nu-s niște novice în ale vieții și muncii, se prind ei dacă au de-a face cu o diletantă... Locația job-ului nu era la distanță mare de locul unde aveam cursuri, era part-time și la solicitare telefonică de cele mai multe ori, adică nu se căuta nod în papură întruna rețelei respectivei instituții, doar să am eu ce repara apoi. 
              Aveam job-ul, zilele treceau cu task-uri simple, conectam câte-o imprimată instalându-i driver-ul corespunzător, restartam router-ul fiindcă avea interferențe sau viteză redusă și alte astfel de probleme mărunte. După ce mă asiguram că totul e în regulă, mergeam la cursuri și-mi urmam rutina, încercând să variez cu câte-un film, vreo carte, întâlniri, chat-uri sau excursii în week-end atunci când nu aveam de învățat.





              Acum o lună mi s-a dat ocazia să arăt ce pot în domeniu, adică s-a ivit o provocare de a rezolva o problemă nu tocmai banală - ce are rețeaua de ceva vreme?. Și am luat-o pe puncte. Din cauza faptului că la firmă rețeaua când funcționa, când nu, mi-am spus că sigur aceste probleme de conexiune vin în primul rând de la cabluri. Și nu m-am înșelat prea mult, ba chiar deloc, fiindcă atunci când au fost ridicate prin tavanul fals, cablurile fuseseră manevrate cu neglijență. Așadar se impune o schimbare! Fac ceva măsurători, calculez aproximativ lungimea pe care trebuie s-o acopăr, inclusiv tavanul fals pe drept, și rezultă că trebuie să comand 30 de metri de cablu. Buuun! Când a sosit comanda m-am apucat să-l pozez pe pereți și să trec cablul  prin tavan, operație imposibilă de-a dreptul, pentru că traseul pe care trebuia să-l urmeze acesta prin tavanul fals era unul meandric, mult mai întortocheat decât estimasem la prima măsurătoare. Nu-i nimic, mai comand încă pe-atât. A venit și partea lipsă, am completat, apoi am trecut la pasul trei, adică "mufarea", procedeu nu foarte simplu datorită faptului că aveam un clește de sertizare neperformant. Am achiziționat unul profesional RJ 45/14/12/11, VALUE 19.06.1048 pe care l-am găsit pe site la Conectica, magazin online, dar și offline, cu peste 10 ani de activitate în importul și distribuția produselor din aria rețelisticii, conecticii și perifericelor PC (a propos, între 15 și 30 octombrie, cu prilejul celebrării a 10 ani de activitate, Conectica organizează "Săptămânile rețelisticii", ocazie cu care multe produse sunt la prețuri reduse!). 



Cu cleștele mi-am terminat practic toată munca brută, trecând după aceea la partea mai simplă -  achiziționarea unui  router  cu nivel de acces, nivel de distribuție și nivel de nucleu mai performante și mai puternice decât cele de la routerele individuale, care să facă rutarea pachetelor de date cu viteză foarte mare, fără să le manipuleze. Am luat și un router wireless, cu rază de acoperire acceptabilă, pentru birourile mai îndepărtate de sursa principală. Pasul următor a fost înlocuirea monitoarelor, am propus trecerea de la cele cu tub la cele LED, (bine am făcut!), am comandat, pentru acuratețea semnalului video, cabluri HDMI , am reinstalat toate sistemele de operare cu driver-ele aferente. Pentru siguranță pusesem pe listă și câteva adaptoare HDMI DVI  pentru a depăși eventualele neajunsuri ale incompatibilității între dispozitive. 
              Și i-am făcut inaugurarea, a mers strună! Și astfel merge de-o lună... încoace! În fond, am avut nevoie doar de un dram de inspirație, multă transpirație și găsirea celei mai bune soluții de ofertă, Conectica. Salariul meu a crescut, la fel și "titlul", printre colegii de muncă nu mai sunt "studenta", sunt... "experta"!







Am scris acest articol pentru Superblog 2016.
Surse foto: site-ul Conectica și internet.


luni, 17 octombrie 2016

Noblesse oblige

                   



                       În fața frumosului simți emoție, în fața luxului simți admirație. Atunci când le ai pe amândouă, experimentezi un amalgam de trăiri, ai vrea să duci acele clipe spre nesfârșit și să le păstrezi în tine cât mai mult. Ador escapadele romantice, perechea mea știe asta și e atent, mai ales la momentul în care e timpul să-mi mai ofere una. Îi place să mă surprindă... dar mă descoase bine atunci când ne savurăm cafeaua și nu numai, astfel că știe exact ce-mi place și ce nu. Ca să nu devină previzibil, totuși, câteodată alege el pentru amândoi și știe că voi savura pe deplin și ceasurile petrecute în locurile propuse de el.
                     Anul trecut, înainte de ziua mea, îmi tot povestea ce citea pe net despre un anume concept boutique-hotel și criteriile pe care se întemeiază această noțiune, printre care lux, distincție, intimitate, arhitectură și design inedite, promptitudine, servicii personalizate, rafinament, mâncare fine dining, cu precădere, precum și alte facilități... pentru extinse posibilități. Ascultam cu interes (și-n gândul meu... "oare de ce-mi spune toate astea?"  ) și l-am întrebat dacă nu există un astfel de hotel în București ... la care el numește, puțin cu emfază, lanțul de boutique hotel-uri de 4 stele RESIDENCE HOTELS, care promit răsfăț, atmosferă intimă, relaxantă, servicii de lux adaptate cerințelor fiecărui individ, pe scurt, o experiență de neuitat și de relatat.






                   

                         Vara face din mine "ce face primăvara cu cireșii", îmi vine "să mă joc cu lumina Universului", să salut Soarele, să mă oglindesc în Lună și să colind lumea înșiruind stelele după mine, într-un dans magic. Astfel m-a găsit și ziua mea de naștere, liberă, exuberantă, sălbatică... așteptându-i cu dulciuri multe pe cei din familie, pe amici, pe prietenii amicilor... dansam, aranjam farfuriile pe masă, ușor nerăbdătoare, când intră O. cu două trollere-n mână și-mi spune să fac bagajul că mergem la  Hotel Arc de Triomphe unde vom petrece o zi și-o noapte de răsfăț romantic, deja luase oferta ce includea: o cameră executive studio, cu ciocolată și decor romantic, mic dejun și cină incluse, acces la saună, jacuzzi, steam bath și ... interes, bunăvoință, ambient reconfortant, plus... și numai plus. Suna supertentant! Și... lăsăm și noi copilul o zi și-o noapte la Cornelia, bucuria ei, stă cu Alexandra, ce zici, o sunăm? Am dat telefon, i-am spus despre micul nostru plan, de fapt, un cadou încântător, a fost de acord, știam eu, fiindcă ea e o femeie superbă, cu suflet mare, pe care te poți baza... În consecință, m-am pus pe împachetat, nu trebuia să iau prea mult: desuuri, dantele, matase, pantofii stiletto, o rochie roșu metalizat, câteva accesorii, clutch. Ajungem repede în București, oprim pe Kiseleff, lângă Arcul de Triumf, și văd, în sfârșit, acea splendoare arhitecturală, pusă în valoare și de modul în care era luminată, ce părea să aibă camere puține (am aflat ulterior că are 35, frumos și interesant mobilate... o idee genială, mai bine puțin și calitativ, cum se spune!). Încă de la recepție, am remarcat opulența de bun gust, decorurile simple și armonioase, personalul îngrijit și de înaltă ținută profesională. Am descoperit toate facilitățile puse la dispoziție: acces la internet, Tv, telefon internațional, aer condiționat cu control individual al climei, baie cu cadă și prosoape din bumbac 100%, halate de baie și papuci, perne din material nealergenic, uscător de păr, cosmetice bio, serviciu zilnic de menaj, room-service pe tot parcursul zilei.





                     

                        Și mi-a plăcut mult, și mi-a plăcut totul! Am iubit acea noapte. De la meniurile diversificate și serviciile SPA de lux, special adaptate pentru noi, reflexologie, masaj cu bambus, jacuzzi, până la confortul patului dublu în care sărutul lui a fost extaz, iar ritmul vibrant al inimii a fost declarația-i de iubire. 
Am ieșit pe terasă fericită și am lăsat noaptea să mă învăluie, tandru, lent, contopindu-se, la un moment din timp, cu brațele lui, pe care le simțeam ca pe o scoică ce-și protejează perla ei... strălucitoare. Și am știut că-l iubesc pentru că nimic nu ar avea sens fără el.

C' est mon homme, mon ami
Qui pardonne, celui qu' on choisit
Je tatonne, je faillis
C' est mon homme qui fait ce qu' il dit.
Oh, mon homme, mon toit, mon chemin, mon amour... 
(autor strofe Benzi - cântă Celine Dion)






Am scris acest articol pentru Superblog 2016.
Citate din P. Neruda. Fotografii și videoclip de pe site-ul  http://www.residencehotels.com.ro/ și de pe pagina FB  http://www.facebook.com/ArcdeTriompheHotel/

Rânduri despre gânduri...


Ce mai fac, ce mai spun... cam de mult n-am mai adăugat aici micile mele confesiuni. De fapt, mai bine le-aș spune rânduri, pentru că mărturisiri la întâmplare nu prea fac din multe motive pe care viața mi le-a revelat. 
Unul este faptul că de multe ori, dacă scrii la nervi, e posibil să împroști prea tare cu noroi și probabil să pătezi rău hainele, să nu le mai scoți față, adică respectivul să nu poată trece peste. Ironia în cazul acesta este că te pătezi de cele mai multe ori pe tine, mai bune trage aer în piept, abține-te, rămâi cu vorba-n gură și, dacă și peste o săptămână simți și crezi la fel, dă-o afară. Dacă-ți pierzi prestanța în fața ta, dacă vei constata că mai bine tăceai, îți faci apoi o mie de gânduri, scenarii... Într-un fel sau altul îți pare rău. Deci, așteaptă!
Un alt motiv este acela că nu vrei să rănești persoane dragi, rude, prieteni, cunoștințe. Însă, în cazul ăsta mai bine nu scrii, te limitezi la observații generale. Ca să devii o felină adevărată dintr-o pisicuță trebuie să ataci, dacă se poate fără scrupule sau păreri de rău. Marii scriitori dezvoltă orice subiect, iar ca gazetari taie-n stânga și dreapta, au acest mare curaj al primei sincerități, fără să le pese că părinții și rudele vor citi acele rânduri, fără pudoare, cu doza de nebunie necesară oricărui demers artistic. Genul critic se pliază pe felul meu de-a fi, dar nu-s suficient de caustică, n-am destulă forță, sunt empatică, fac schimb de roluri, mă apucă mila...
Cineva, nu mai știu exact cine, spunea că "atât timp cât scrii ce vrei, numai asta are importanță". Într-adevăr, nu trebuie să sacrifici ceea ce ești fiindcă ți-e teamă că vei fi judecat, analizat, luat la puricat. Dacă nu scrii din suflet, pentru că simți nevoia, dacă nu vorbești despre tine și gândurile tale cu toată gura, dacă-ți denaturezi resorturile intime din n cauze sau te minți fără motiv, atunci mai bine închizi caietul și te uiți la un film. Poate fi și la nivel mental, filmul vieții tale, de exemplu, unele părți pot fi de-a dreptul instructive...
Ar mai fi câteva motive, le păstrez pentru un "va urma"...




Într-un fel, am scris toate acestea să mă justific, să-ți spun ce mă împiedică să fiu sinceră total, dacă s-ar putea vreodată întâlni o asemenea deschidere în cazul vreunui adult, în toate circumstanțele. Să-ți spun că încă mă descopăr, încă întâlnesc situații de viață ce mă iau prin surprindere, deci nu-s o plictisită. Să știu că pot face lucruri bune să se întâmple, că multe acțiuni depind de mine și de primul meu pas în demersul respectiv. Să mă amăgesc că voi dezvolta mai mult și mai adânc aceste gânduri... 
Dar când te vezi atât de mic, neînsemnat câteodată, sinceritatea, adevărul și ce naiba ai mai căutat tu de-a lungul timpului ajung și ele pe un loc de minimă importanță... 

surse fotografii - www

vineri, 14 octombrie 2016

Cartea ta de vizită sunt eu

                 Eu sunt Maxi. Și nu-s un câine, precum te grăbești să presupui, ci o ștampilă ! Sunt puțin mai mare decât una de buzunar, de aceea mi se spune Maxi, dar ăsta nu-i un inconvenient, eu sunt ușor de folosit și de manevrat. Te miri că știu să vorbesc? Ei bine, pot și știu, pentru că-s personificată, pardon, personalizată, în fine, poate ambele... Vreau să spun că o pot ajuta pe prietena mea să-și pună amprenta pe toate documentele pe care ea vrea, unde-i necesar, în tihna casei sale sau când este pe fugă și trebuie să-și lase datele de contact la diverse persoane sau instituții. Totul în timp util! Eu îi spun prietenă pentru că se comportă bine cu mine, îmi aduce lichid când sunt însetată (am mereu o tușieră plină) mă ia cu ea peste tot, mă laudă prietenilor ei... dar ea-mi este, de fapt, un fel de mamă-stăpână, a conceput felul meu de a mă adresa oamenilor, adică textele mele, a decis să fiu a ei, nu mă lasă să mă plictisesc și să zac aruncată prin cine știe ce sertare, ceea ce-i important, zic eu.
                 Problema e cu textele, sunt cam aceleași, totuși nu mă plâng... cel puțin nu azi, fiindcă astăzi este ziua mea, pe vremea asta, acum trei ani, Lore, care-i jurnalist de presă scrisă, îmi completa plăcuța cu datele ei de contact și mă transforma în minunata carte de vizită în înveliș 2600 Green Line care-s acum. Aflase despre mine că fac parte dintr-o gamă de ștampile concepută pentru utilizare repetitivă și de mare frecvență. Îmi admirase rama din oțel, placată cu crom, combinată cu piese din plastic care-mi facilitau mișcarea. Văzuse că-s eficientă pe o perioadă lungă, că-s construită în mare parte din material reciclat, a tras concluzia că-s ideală pentru o ștampilare fără efort și m-a luat. 

foto-simulare a unei cărți de vizită cu ștampila 2600 Green Line

sursa http://www.colop.ro/
              
                Astăzi, mai mult ca oricând, îmi propun să fiu fericită, să zâmbesc împreună cu toți prietenii mei din marea familie Colop , pe care-i voi întâlni negreșit prin locurile unde are stăpâna mea interviuri și reportaje de făcut. Mereu întâlnește persoane cu care trebuie să țină legătura sau foști colegi care nu i-au mai ieșit în drum în ultima vreme, și, cum își schimbă numărul de telefon foarte des, are nevoie de mine să imprim rapid pe hârtie sau pe carton datele ei. Astăzi am fost la Protecția Mediului, este una dintre instituțiile unde a fost desemnată de la ziar să meargă o dată pe săptămână. Eu cred că a vrut să-mi facă o surpriză, acolo mi-am văzut surorile (un fel de gemene identice, din aceeași placentă) - cam toți angajații au- , am mâncat prăjituri cu miere și am băut șampanie, am exagerat un pic, simțeam că mi se amestecă tușul, totuși am reușit să mă controlez și să nu-mi fac de râs posesoarea. Apoi, m-a plimbat tocmai în capătul opus al acestei locații, la RAR, unde-i nebunie mare cu noxele și poluarea la mașini, cu programul Rabla, iar ea avea de scris despre toate astea, a făcut un interviu rapid cu directorul, m-a lăsat martoră pe un document și a pornit-o către a treia destinație, unde speram să fie mai amuzant. Și a fost, chiar super aș spune, stăpâna mea a fost extrem de fericită pentru că a reușit să încheie un contract de publicitate foarte avantajos, bănos, în traducere liberă... Bineînțeles, se cerea sărbătorit, de data asta m-am limitat la limonadă să fiu sigură că nu mai încurc borcanele, pardon literele, patronul a adus un mare tort, credeam că-i pentru ziua mea, de unde, era Sfântul Mihail!! ... nu m-am supărat, am gustat, bine că nu și-a dat nimeni seama că-mi pierdusem iluziile. Singura, Lore, m-a răsplătit cu un pupic, pe ascuns, când s-a dus la baie să-și dea un refresh, m-a numit comoară și amuletă, ceea ce m-a făcut să cred că voi rămâne unica și cea mai favorizată ștampilă din viața ei. 
                  M-a dezarmat mai târziu, însă, atunci când am auzit-o vorbind cu cineva despre alte ștampile, de image card stamp (ce interesant, zicea ea, poza ta pe ștampilă s-o deosebești repede de ale celorlalți!) 

foto-simulare image card stamp



sursă foto http://www.colop.ro/



sau de datiere , bune de folosit pentru a-și aduce aminte de data achiziționării cărților  sau pentru dosarele cu munca de documentare pentru subiectele despre care a scris de-a lungul timpului. De asemenea, vorbea de floricele, desene animate, steluțe, fluturași pentru a personaliza un set de ștampiluțe pentru temele fetiței ei, elevă în clasa a IV-a. Într-un fel, m-am bucurat... voi avea surori și frați, vom vorbi, vom râde, altfel va trece timpul... și împreună îi vom fi de folos Lorei ... "Ușa către progresul personal se deschide numai dinăuntru." (Burke Hedges) - și noi vom avea o cheie!


Am scris acest articol pentru Superblog 2016.
Videoclipul este pus la dispoziție de Colop Austria, sursa YouTube.

marți, 11 octombrie 2016

Mașina timpului


                 
imagini din broșura Agenției de traduceri Swiss Solutions
               


                 Omul cât trăiește învață, dar un medic învață chiar toată viața, este obligat prin natura meseriei să fie la curent cu noutățile științifice ale branșei sale, să fie informat asupra cercetărilor publice ale colegilor săi din țară și din lume, să-și facă un upgrade periodic pentru a fi up-to-date :). De cele mai multe ori, ai ocazia să folosești cunoștințele acumulate în timpul studiilor de medicină pe durata rezidențiatului (interval între 3 și 5 ani, depinde de specializarea pentru care optezi) când, supravegheat și îndrumat de un medic specialist, începi să rezolvi cazuri de la simple la complexe (asta se traduce prin- "începi să tratezi pacienți și să-i faci bine!"). Deci, cel mai important în ecuația aceasta, rezident-specialist-pacient, este pacientul, însă, de multe ori, tocmai el este cel sceptic, dorind să fie tratat de un specialist, dacă se poate unul cu renume. Astfel că, oricât ai fi de pus la zi cu cazul său și oricât de bine ai prescrie tratamentul care duce la o evoluție bună a maladiei de care suferă el, întâlnești acest refuz plin de contradicții, o prejudecată, spun eu (și voi aduce și argumente), de a fi tratat de cineva care nu e prea clar ce e, după cum spun unii... "e student sau e medic?" Adică învață ca să știe sau știe sigur? Aceasta este situația paradoxală. acel "catch 22", cum să învăț dacă nu practic?... sau - medicul specialist n-a fost și el cândva un rezident?
                Trecând peste toate acestea, important este, pe de altă parte, ce-i spui tu, ca pacient, acelui medic (sau rezident) pentru ca el să-ți poată da tratamentul adecvat, depinde la cât timp îți faci control, ideea este să-i spui manifestările bolii cât mai exact și să nu întrerupi tratamentul de capul tău dacă suferi de o boală cronică. Iar doctorul are și el obligația să studieze, să compare cazurile între ele, să se documenteze, să asculte opinii, să citească mult și variat, să își traducă materialele cu cât mai puține inconsecvențe terminologice. 


             
                                                  
                                                    TRADUCERI MEDICALE
               
            Sunt rezidentă, specializare cardiologie, citesc mult, am prieteni în Franța și în SUA care-mi trimit reviste de specialitate, buletine informative, studii clinice publice, studii excepționale de caz, evident în limbile franceză și engleză. Mă descurc, înțeleg în mare, însă am două probleme, una derivă din alta - lucrez cu un specialist care chiar mă pune la treabă, îmi încredințează pacienți, mă trimite la vizite, la urgențe, la urmărirea consecvenței pacienților în respectarea tratamentelor și, ca urmare, am puțin timp liber. Când să mai citesc suplimentar, când să mă documentez și mai ales cum să mă setez când pe română, când pe franceză, când pe engleză? Sunt o tipă ambițioasă, îmi plac spațiile deschise și orizonturile largi, nu pot să stau să mă uit la poze prin reviste, trebuie să acționez. Bineînțeles că prima oară am căutat pe Google și după mai multe telefoane pentru traduceri medicale , m-am orientat spre ce mi s-a părut mie a fi în topul furnizorilor de traduceri medicale, ca bani, eficiență și rapiditate. Am avut norocul să dau peste genul acela de oameni cărora le ceri azi un lucru și ți-l aduc ieri, de-o amabilitate dezarmantă, chiar mă reîncarc pozitiv de câte ori iau legătura cu ei...
                 
imagini  http://www.swiss-solutions.ro/
           

                  Și acum să vin și cu argumentele ce pledează pentru mine ca viitoare persoană (din sistemul medical autohton) pe mâna căreia chiar te-ai da (pe tine sau pe ruda ta ori pe prietenul tău). Eram de gardă, iar Geo (așa-i spuneam cardiologului, nu era cu mult mai mare decât mine) se dusese la o urgență într-un salon. Nu se știa precis de ce se înrăutățise starea unui pacient, scrisesem medicația precisă, uzuală pentru situația în care se afla. Căzusem pe gânduri, îmi treceau prin cap felurite întrebări și posibile răspunsuri și, fiindcă tot eram la birou, am deschis computer-ul cu gândul să mai răsfoiesc e-mail-urile ce veneau pe secție. Am rămas blocată un moment, am crezut că nu văd bine. Erau zece mesaje în inbox înroșite, cu mențiunea URGENT și toate cu același subiect. SE STRECURASE ÎN MIOCARDITINĂ, MEDICAMENTUL PENTRU CARDIACI, PE LÂNGĂ SUBSTANȚA ACTIVĂ și 30 DE MG DE ceva..., NU ȘTIAM EXACT TRADUCEREA ȘI CE ESTE, FOARTE TOXIC PENTRU ORGANISMUL UMAN. Responsabil clar - PRODUCĂTORUL de produse farmaceutice. 
                  Am încremenit!! Câteva minute n-am putut să reacționez, mai ales că se dăduse alarma, mai mulți bolnavi acum acuzau stări de greață, dificultăți la mers, vedere încețoșată. Mi-am revenit și am înhățat telefonul. Producătorul vorbea engleză, eu eram incoerentă. Aveam în agendă, datorită colaborării mele constante, numărul Agenției de traduceri Swiss Solutions , i-am sunat rapid, le-am dat datele producătorului și înregistrarea conversației avute cu persoana de contact, le-am explicat concis situația, am lăsat CAZUL în mâna lor cu optimism, presată însă de timp (din cauza disfuncționalităților mai grave ce le putea cauza acea substanță necunoscută). Între timp am stopat administrarea respectivului medicament bolnavilor și am scanat repede un prospect să-l trimit la agenție. Îmi transpiraseră palmele, nu știam cât de rău poate fi, eram ca pe ghimpi, n-aveam stare, nu știam în cât timp vom primi un răspuns. Geo era disperat, este un tip cald, uman, îi pasă, adică, pacienții lui sunt nu numai responsabilitatea, ci și prietenii lui. 




               

                Discutam despre ce poate fi, când, am auzit soneria telefonului, nu mă așteptam la apel de la cei de la traduceri medicale România , câtă iuțeală, extrem de activi sunt! Și foarte exacți, au identificat problema și ne-au atras atenția asupra cuvintelor pe care le doream traduse cât mai exact, ne-au dat datele pe puncte, astfel ne-a fost foarte facil să tratăm acea situație-limită. Ideea era că numai un lot de medicamente era contaminat, din traducerea mail-ului reieșea că nu se știa unde ajunsese. Din toate spitalele din țară alarmate, era clar că picase pe noi. Am stopat medicația cu pilule și fiole din lotul respectiv, am administrat antidot pentru cele 30 de mg de substanță toxică unde era cazul, bolnavii s-au calmat, isteria a-ncetat, iar eu am răsuflat ușurată. Cel mai bine m-am simțit când Geo mi-a strâns mâna, mi-a mulțumit și m-a numit doamna doctor. Eu am transmis mulțumirile mai departe. I-am felicitat verbal și le-am scris părerea mea despre munca lor și aici . Ei sunt, de fapt, "those magnificent men with their typing machines", care vor umple pagini pentru tine și confortul tău mental și-n plus vor avea și grija legislației.

imagine web



foto http://www.swiss-solutions.ro/
foto  https://www.facebook.com/SwissSolutions/



                       
                                                ÎN MAȘINA TIMPULUI

                Acum sunt medic full-time și am pacienți în permanență. Sunt căutată și cerută pentru că nu fac nimic la întâmplare. Acționez atât pe baze teoretice, cât și pe baze empirice și cazuri antecedente. Cunoștințele medicale au aceleași surse, iar cei la care apelez sunt aceeași de acum 12 ani,   Swiss Solutions . Au acum mai mulți angajați - peste 3000, mai multe locații și oferă servicii de traducere pentru 78 de limbi străine. Editează, prelucrează grafic, transcriu, legalizează documentele și îți stau la dispoziție cu interpreți ce redau mesajul simultan, în mod clar și corect în ce privește terminologia. 
               Geo este acum profesor doctor și le dă lecții de la catedră viitorilor medici. Îl sun deseori dacă am vreo dilemă sau pur și simplu să-i urez "Crăciun fericit!".



imagine Swiss Solutions

imagine http://www.swiss-solutions.ro/




Am scris acest articol pentru Superblog 2016. 
Este o poveste, eu nu sunt medic.