Vertij. Adică amețeală periculos de intensă. Mă clatin, mă împiedic, pierd controlul, în capul meu se-nvârte toată lumea. Nu pot să mă uit în sus, nu pot sta pe pernă, nu mă pot ridica de pe pernă... Zile de preocupări, de griji, de întrebări. E ceva pasager, stai că poate-mi trece mâine, mai aștept câteva zile, mi-e frică să merg la control, dacă e ceva mai grav... Off, nu-mi mai trece, Doamne ce bine era când eram sănătoasă, ajută-mă să mă fac bine, nimic nu merge dacă nu ești sănătos, viața mea e țăndări, asta nu e viață, Dumnezeule... O să fiu mai atentă cu mine, o să mănânc sănătos, o să fumez mai puțin, o să beau ceai, mai puțină cafea, numai să-mi revin, să nu am ceva grav! Nu, nu e începutul poveștii altcuiva. E povestea mea de la începutul lui martie. Mă înscrisesem la un concurs, fac față cu job și concurs, îmi zic, alții de ce pot, am tot timpul să scriu, ziua e lungă... Și da, e chiar foarte lungă când ești bolnav, te doare, clipele de zbucium par o eternitate! Eu...