Profesoara
Profesoara, Freida McFadden
Eve și Nate au o căsnicie fericită în aparență și sunt profesori amândoi la același liceu, ea de matematică, iar el de engleză. Totul pare în regulă, dar nu este chiar așa. Anul trecut, o elevă, Addie, a cauzat un scandal în urma căruia un profesor a fost demis. Addie este ocolită de colegi și este și foarte slabă la matematică. În schimb, la engleză, unde predă chipeșul Nate, este o elevă bună, care scrie poezii sclipitoare, ceea ce-l cucerește pe profesor. Nate intervine pentru Addie la Eve, după un test la matematică, ceea ce trezește suspiciunile nevestei lui. Oare e ceva mai mult între Addie și profesorul ei de engleză?
Romanul "Profesoara" mi-a întărit convingerea ca Freida McFadden este o maestră a thrillerelor care se citesc cu sufletul la gură. Cu toate că nu mi-a plăcut niciun personaj, am devorat cartea pentru acțiune, scriitură și plot twist-uri. În definitiv, nu contează cât de simplă e, dacă e atrăgătoare și te ține în priză nici nu-i mai trebuie fraze sofisticate. Recomand mai ales celor care se află la început cu acest gen literar. Îi va face să mai vrea.
Nr. pagini 400
Editura Bookzone
⭐⭐⭐⭐⭐
Comentarii
Trimiteți un comentariu