„Vechiul oraș imperial” în petale delicate de flori de cireș

Ador zilele de week-end în care pot sta liniștită, cu o carte în mână, savurând povestea altora, plină de poezie sau nu, veselă sau tristă, reală sau imaginară. Deși lecturez întotdeauna mai multe cărți în paralel, am una, pe sufletul meu, pe care o pun pe primul loc și-i dau zor să o termin pentru a începe o alta, care să-mi ducă mintea în lumea visurilor.
Cum este duminică, m-am gândit să-ți propun o lectură frumoasă, un roman scris într-un stil ușor subtil, care se insinuează plăcut, o poveste ce se așterne cu nostalgie, dezvăluind reveriile unei adolescente a cărei viață este pe cale să se schimbe. „Vechiul oraș imperial”, scris de Yasunari Kawabata, autor japonez, laureat al premiului Nobel pentru literatură, surprinde viața de tranziție a „orașului înconjurat de munți”, Kyoto, o lume în care finețea vechii arte nipone, misterul păstrat de legendele japoneze și preocupările din actual ale protagoniștilor se îmbină armonios. Scriitura și evenimentele din viața celor ce o alcătuiesc prezintă o sensibilitate care se vrea înadins simțită, nu imaginată. Reveria lui Chieko este aproape materială, iar extazul ei în fața suavelor viorele, care cresc în scorburile paralele ale unui copac, ca doi gemeni despărțiți, este aproape palpabil. Minunatul spectacol al florilor de cireș este contemplat, de asemenea, cu mirare și surpriză, deși natura îi oferă an după an aceeași priveliște. Știi genul acela de carte „delicată”, pe care o citești cu bun simț, cu un fel de rezervă plăcută, pentru că este altceva, nu este o carte obișnuită? De la subiectul ei până la descrierile naturii, de la intensitatea sentimentelor până la rutina zilnică, de la cei dintr-o bucată până la rafinamentul altora, totul este diferit, clar delimitat și real surprins. Categoric, Japonia nu este numai o altă țară, ci și o altă lume, iar scriitorii japonezi surprind chiar această deosebire, creionul lor redând cu discreție, parcă, viața personajelor și cu mare acuratețe obiceiurile și natura. Ei intră cu blândețe în viața protagoniștilor, se opresc înainte de a le pătrunde prea intens în intimitate și, totuși, dezvăluie esențialul. Iubirea are o dimensiune ce cuprinde sensibilitate, inocență și emoție delicată în vechiul oraș imperial. Iubirea transpare din reacții, din natură, din trăiri ce, uneori, nu se vor ascunse.
Nu îți voi dezvălui intriga și punctul culminant, îți las această plăcere, deși știu că mulți nu rezistă curiozității, se grăbesc, nu savurează lent o carte, citesc informațiile de pe copertă, iar acțiunea nu-i mai surprinde la procentul maximum. E și asta o cale, tot astfel procedez și eu, cu unele romane. Pe acesta, însă, l-am lăsat să mă ia pe nepregătite. Și a fost minunat! Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru exemplarul oferit. Încă poate fi cumpărat online, cu un discount apreciabil.
Să ai lecturi frumoase!

„Fericirea ta se simte în adierea vântului ca un parfum, ca ardoarea tinereții.”

„Sunt într-adevăr sălcii plângătoare. Crengile verzi atârnă mai să atingă pământul și sunt atât de blânde în aplecarea lor. Același lucru se poate spune și despre pinii roșii de la Kitayama, ale căror crengi se întind domol întâlnindu-se în cercuri line.”

„Florile trăiesc. Au o viață scurtă, dar cu siguranță trăiesc. Și la anul vor face iar muguri și se vor deschide... Tot așa cum trăiește întreaga natură...”

„Sunt aburii dulci ai primăverii...”

„Oricât de bun și blând ar fi omul, tot are cugetul frământat dintr-o pricină sau alta.”

„Orice floare îți poate trezi emoția, în funcție de locul și momentul în care o vezi.”

„Frate, privește viorelele ce cresc din trunchiul arțarului de colo, a zis Shin'ichi, arătându-le cu degetul. Sunt două tufe, iar Chieko le compară de ani de zile cu doi îndrăgostiți frumoși... Deși sunt aproape unul de altul, nu pot fi împreună niciodată...”