„Un diavol în paradis” de Henry Miller

Henry Miller, autorul senzaționalului roman „TROPICUL CAPRICONULUI”, pe care îl poți achiziționa de la Libris, este unul dintre autorii preferați ai adolescenței mele. Romanele care-i reunesc confesiunile, modul de gândi, opiniile psihologice de observator în detaliu al firii omului au reprezentat pentru mine o cale deschisă către o nouă abordare a experiențelor trăite. Este un scriitor care îți dă teme de gândire, un cunoscător al individului, pe care-i place să-l analizeze profund, să-l întoarcă pe toate părțile. Se recunosc în scriitura sa pasiunea pentru detalii a artistului plastic, amănuntele desprinse din real, viziunea filosofică, cunoașterea psihicului uman. Amănuntele și conexiunile ideatice pe care le face sunt șocant de adevărate, poți să-l bănuiești că ți-o spune verde în față în goană după senzațional. Sau îl poți crede sincer și atât. Așa este omul, nu am de ce să-l cosmetizez, nu am de ce să îl descriu poetic, ți-l dezvălui așa cum este slab, profitor, nestăpânit, lacom, rău. Tot astfel cum este personajul grotesc din „Un diavol în paradis”, care nu a încetat să mă uluiască de la început până la sfârșit. Eu nu știu acum dacă Henry Miller se descrie în acest roman pe sine pentru că, asemeni personajului finanțat de el care apare în carte, și el a stat la Paris într-un apartament luxos, fiind întreținut de Anais Nin (vezi și romanul acesteia „HENRY SI JUNE”). Și tot Anais Nin i-a plătit și apariția primei ediții a romanului „Tropicul Cancerului”. Trecând peste aceste speculații care situează aproape toate romanele sale în sfera autobiografică, acest Conrad Moricand de profesie parazit, pardon astrolog, care „se resemnase în fața destinului său, ca unul care putea asimila pedeapsa mai bine decât șansa”, își intersectează pașii cu cei ai povestitorului și, mai apoi, prin nesăbuita dorință a acestuia din urmă, ajunge să-și întretaie și viața (o parte, cel puțin) cu a lui. Mulți dintre noi au dat, probabil, în viață de așa numiții oameni-pacoste sau indivizi-belea. Cam așa este și scama din cartea noastră. Intriga se țese în jurul unei vizite făcute în urma unei invitații, o vizită ce durează cam mult, mai ales că musafirul e un egoist impertinent, obositor, nespălat, iar gazda un orgolios stilat, cu bune maniere și cu o mare doză de bun simț. Durata și scopul vizitei?... Oricât mi-aș dori să-mi exfoliez ideile în toate părțile mă voi opri aici cu dezvăluirea acțiunii deoarece vreau să te îndemn să îți cumperi această carte, plus tot ce a scris Henry Miller, crede-mă chiar merită, este savuros. Și stilul, și subiectele, și felul lui de a vedea lucrurile. Dacă nu îl cunoști încă este timpul să începi acum. Eu îți voi cita câteva fragmente, tu decizi! Enjoy!

• „Cert e că tribulațiile lui Moricand erau numeroase. Asemeni lui Iov, era năpăstuit din toate părțile. Lipsit de credința acestuia, totuși, dădea dovadă de o rezistență remarcabilă. Probabil cu atât mai remarcabilă, cu cât era lipsită de fundament. Se străduia să păstreze aparențele. Ceda nervos foarte rar, cel puțin în prezența mea. Și când se întâmpla asta, când lacrimile puneau stăpânire pe el, era mai mult decât puteam îndura. Mă lăsa fără cuvinte, lipsit de putere. Trăia un anumit tip de angoasă, angoasa unui om care e incapabil să înțeleagă de ce tocmai el, dintre toți era pedepsit.”

• „- De ce nu lași stelele o vreme? Ce-ar fi să-ți iei o vacanță și pur și simplu să te porți ca și cum ai fi stăpânul propriei tale sorți? Cine știe ce s-ar putea întâmpla? Poate o să întâlnești un om pe stradă, complet străin, care îți va oferi calea de a deschide aceste uși ce ți se par încuiate. Mai există și mila divină. Și s-ar putea să se întâmple, să știi, dacă ești în starea de spirit potrivită să lași să se întâmple ceva. Și dacă dai uitării ce e scris în ceruri.”

• „De ce vorbesc astfel? Pentru că în această perioadă - cu prea multe de făcut, prea multe de văzut, de gustat și tot așa - trecutul și viitorul s-au apropiat atât de mult, atât de clar și de precis, încât nu numai prietenii și cărțile, dar și creaturile, obiectele, visele, evenimentele istorice, monumentele, străzile, numele de locuri, plimbările, întâlnirile, conversațiile, reveriile, gândurile gândite pe jumătate, toate îmi veneau limpede în minte, se spărgeau în unghiuri, hăuri, valuri și umbre și-mi dezvăluiau în mod armonios și pe înțelesul meu esența și semnificația lor.”

• „I-am arătat florile, abia se desfăcuseră. O pasăre colibri se mișca de parcă ar fi vrut să aprindă tufa de trandafiri din fața noastră. Țopăia și sfârâia din toate încheieturile. '- Regardez-moi ca!, am exclamat. Am făcut o pauză, să-l las o clipă. Și apoi, fără nicio inflexiune în voce, am spus: Când un om are toate astea, oare nu poate foarte bine să scrie și pe hârtie igienică, dacă e nevoit?'”

• „Dacă vorbea despre Odilon Redon, de exemplu, stilul în care o făcea emana culori mirositoare, armonii rafinate și misterioase, vapori alchimici și închipuiri, gânduri îndelung rumegate și distilări spirituale, prea improbabile pentru a fi fixate în cuvinte, dar care cuvinte își puteau îndeplini misiunea de a evoca și a sugera,atunci când erau încolonate în tipare senzoriale. Își folosea vocea ca pe o orgă. Te ducea cu gândul la o anumită zonă intermediară, să spunem confluența dintre cursurile divin și lumesc, unde forma și spiritul se întrepătrundeau, și care putea fi redată numai muzical.”

• „Cineva care îl cunoștea putea chiar să distingă acele antene delicate de care era atât de mândru și în care avea o asemenea încredere, încât își suprasolicita mușchii intuitivi, ca să spun așa.”

• „N-ajungi nicăieri cu un tip ca Miller, îi spunea nevesti-mii. El nu gândește ca noi doi. El gândește în mod circular. El nu are logică, nu are simț al măsurii, disprețuiește rațiunea și simțul realității.”

• „Se spune că e nevoie de toate neamurile pentru a alcătui o lume. Exact. Dar afirmația aceasta nu e valabilă și pentru viziuni sau opinii. Punând laolaltă toate imaginile, toate viziunile, toate filozofiile, nu obții un întreg.”

Sunt paragrafe care-mi plac mult, multe, aș transcrie aproape toată cartea. O privire pătrunzătoare, care pricepe și spune deschis că ”the more you learn the less you know”, o carte scrisă în fraze simple, ușor lecturabilă, care îți menține alertă atenția și statornic interesul. Dacă nu o găsești imediat, ia-ți orice de Miller, ia-ți-le pe toate cele disponibile! Este un scriitor ce te va binedispune, te va învăța despre oameni și despre ce este în adâncul lor.

Am citat din "Un diavol în paradis", apărută la Editura Polirom.