Un drum, un stil, o nouă abordare - RESET de la LIMITLESS

reset limitless

Nu mai este o noutate că obezitatea este o problemă constantă reamintită în mass media și social media tot mai des. „Ești ceea ce mănânci!” este un adevăr evident, iar dacă vrei să arăți bine indiferent de vârstă trebuie doar să fii atent. Atent să mănânci organizat, adică să nu deschizi frigiderul ori de câte ori simți nevoia „să te premiezi” cu ceva bun, să aștepți orele dedicate meselor, să renunți la alimentația haotică. La fel, atent să nu mănânci în grabă sau pe stradă, la restaurante sau locuri în care nu ai controlul preparării alimentului sau în care ingredientele dish-ului respectiv nu sunt precizate în meniu. 
A fi supraponderal sau obez presupune o disfuncționalitate a organismului, care, în afara cazurilor patologice grave, poate fi corectată cu puțină grijă. Bine, când spun puțină, mă refer la cazurile fericite în care tu înțelegi că a te iubi pe tine însuți este cel mai important efort pe care trebuie să-l faci... Când pricepi cu adevărat că depinde de tine să te lași învățat cum să aduci o schimbare în bine în viața ta. Cel mai bine este, în caz că decizi că meriți mai mult, să te lași pe mâinile unui specialist, care, combinând aspecte de nutriție cu caracteristicile tale psihologice, îți face un plan personalizat prin care tu, dacă-l respecți timp de 3 luni, poți spune „goodbye” surplusului de kilograme. Cu acest prilej, (re)înveți să trăiești armonios, să faci mișcare, să gătești noi feluri de mâncare, să introduci în rețetele zilnice alimente mai puțin procesate, să creezi amestecuri de fructe sau/și legume pentru a obține un gust bun cu efecte sănătoase, să alegi vitamine în loc de carbohidrați, să îți modelezi corpul printr-un stil de viață sănătos. 
Ideea este că în teorie mulți știm aceste indicații pentru o viață sănătoasă, dar, de fapt, de cele mai multe ori mâncăm cu ochii sau ne lăsăm copleșiți de un gust delicios. Uităm că sunt anumite alimente care altădată ne picau bine, dar acum ne sunt contraindicate. Mâncarea „ca la mama acasă” nu înseamnă ceva bun oricând, la orice vârstă, în orice circumstanță. Părerea mea este că fiecare vârstă are farmecul ei și uneori e bine să mai și încheiem anumite cicluri pentru a ne putea continua viața sănătos, adaptându-ne la cerințele momentului și la starea actuală a organismului. Dar când măsura la haine crește substanțial începi să te întrebi și să te frămânți...


Pentru cei care sunt părinți se impune o și mai mare disciplină culinară și de viață, pentru că prin puterea exemplului pot determina viitorul copiilor lor. În lecturile mele de gravidă găseam mereu sfatul cu fructul: „Când copilul tău refuză să mănânce fructe și legume crude, ia-le tu și mușcă-le cu poftă în fața lui!” Am pus în practică și chiar funcționează! Sunt acțiuni ușor de integrat în practica zilnică, sunt puncte de reper din care poți pleca lejer, ușurându-ți viața, trasându-ți un drum. Am găsit o cale nouă și pentru mine, ceva prin care pot redeveni un exemplu pentru familie, un program personalizat de remodelare corporală, o soluție mult căutată și așteptată, care-mi va reda interesul pentru multe aspecte pe care le-am neglijat atât în viața intimă, cât și în cea socială. Este ușor de ușor de urmat datorită faptului că este online, ai acces la cel mai bun know-how nutrițional oferit de un specialist experimentat și susținut de o comunitate puternică, practica rețetelor și a ideilor alimentare îți oferă energie pentru toate activitățile și obiectivele pe care ți le propui, ți se oferă facil asistență prin Skype și Facebook, ești ajutat să depășești poftele nesănătoase.
Ador să fiu cât mai naturală în tot ce fac, vreau să fiu reală, autentică. De aceea, n-am să-ți mai vorbesc astăzi de tot ce vreau să fac, următoarea consemnare va fi din mijlocul „acțiunii”, ca parte implicată în programul deștept de slăbire și modelare corporală „Reset” by Limitless. 
Wish me luck
I'll be Limitless and I won't stop!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită