De ce nu pot fi....

De ce nu pot fi reporter de teren? Pentru că sunt ușor de impresionat. Și nu mă refer la cazuri grave, care îngrozesc pe oricine, mă gândesc la faptul că mi-e milă și de un bețiv, spre exemplu, pe care ceilalți îl condamnă pentru ceea ce face. Eu mă gândesc însă la cauzele care stau la baza actelor sale, la faptul că își nenorocește sănătatea, la ideea că nu are pe nimeni în viața lui suficient de puternic pentru a-l determina să nu-și mai bea mințile. Fiindcă, da, eu mă refer la cei ce beau până cad sub masă aproape zilnic, nicidecum la omul care bea, după cum zice și doctorul, un pahar de vin la masă. Acei oameni, care au drept prieten sticla, îmi stârnesc compasiune pentru că, inevitabil, ajung și cazuri sociale, ajung să nu mai poată plăti facturi, rate, chiar banale cumpărături pentru coșul zilnic. Ei preferă să dea banii la cârciumă (mai cool ei spun bar, dar eu numesc bar doar locul unde beau o cafea sau un suc) în loc să își trimită copilul în excursie, de exemplu. Nu știu dacă un astfel de individ ar ajunge să citească ceea ce scriu eu aici. Dacă ar citi totuși și mi-ar reproșa faptul că și eu merg la bar pentru cafea, i-aș spune am voie de la medic să beau 4 (patru) cafele pe zi pentru a preveni cancerul, informație pe care am auzit-o și la Dana Săvuică într-un interviu. I-aș spune că această licoare conține antioxidanți și consumul ei nu este considerat un viciu. Și, ca un argument mai pragmatic, i-aș spune că o cafea nu costă cât 100 gr. de mai știu eu ce tărie și nu-ți ia mințile, din contră te face mai atent, mai receptiv, mai prezent.
De ce nu pot fi medic? Pentru că plâng și pentru o vrabie moartă. Pentru că știu că după ce aș fi o mână a lui Dumnezeu la locul de muncă, m-aș duce acasă și aș avea în cap numai imagini de oameni bolnavi, suferinzi, necăjiți. Pentru că mă implic prea mult în povești și tind să uit de profesie. Iar, dacă aș fi chirurg, aș leșina, probabil. Asta nu înseamnă că, dacă aș fi confruntată pe stradă sau oriunde cu situații ce impun asistență de urgență, și știu ce să fac, nu acționez cum pot mai bine.

De ce nu pot fi artist? Pentru că m-ar gâtui emoțiile. Și în această categorie intră și cariera de crainic TV. Am trac, curg emoțiile din mine. Le rostesc o dată cu vorbele. Cred că aș trece, fără ca nimeni să bănuiască, prin mici atacuri de panică, precum trecea Oana Roman când prezenta o emisiune alături de Mihai Morar. Inima mea ar face un zgomot audibil, iar lumea din jur s-ar întreba mirată cine bate cuie cu ciocanul prin zonă.

De ce nu pot fi vânzător la Deichmann Târgoviște? Pentru că am fost la interviu și, deși mi s-a spus că toți participanții la respectivul interviu vor primi un email indiferent de rezultat, pozitiv sau negativ, nici până-n ziua de astăzi n-am primit nimic. Niciun răspuns, deși a trecut mai mult de o lună de atunci. Mă gândeam, în naivitatea mea, că totul se va derula nemțește. Fiindcă eu încă mai speram că s-a schimbat ceva în țara asta, dar nu! N-am primit nici măcar un birocratic document pe mail în care să fiu anunțată că nu sunt potrivită, nu corespund, nu m-au ales. Plus că m-au întrebat cum văd o zi de lucru la firma lor, eu le-am spus pe bune, iar acum îmi pare extrem de rău că n-am făcut niște glume, meritau o caterincă zdravănă, la fel cum ne-au tratat și ei pe noi, cei care nu am primit niciun răspuns. Ei, da, nici asta nu pot fi... o mincinoasă!
O să îți urez o zi frumoasă, după sufletul tău... 💓