Detalii ce te transformă în ce ești ❤


Eu și geanta mea ne completăm perfect, suntem în simbioză, aș zice. În ea găsesc cam tot ce am nevoie, este un mic depozit ambulant de utilități. Obișnuiesc să-mi schimb des gențile pe principiul „trebuie mereu să ne perfecționăm și ziua de mâine o va face pe cea de astăzi să pară uzată”. Cu toate acestea, am momente când mi se pune pata pe una singură și cu greu mă despart de ea. Am una, de exemplu, luată de pe Answear, o geantă casual, pe care o îndop în grabă cu de toate, după ce-mi trag blugii și un tricou, gâfâind între dormitor, baie și sufragerie și strigând la copil să se miște mai repede... fiindcă iar n-am auzit prima alarmă (pun trei la 10 minute durată)! Biata mea geantă de zi cu zi stă să crape, dar n-o face, că-i soi bun, fabricat de brand-ul Under Armour, din material textil de calitate. Are mânere lungi și moi, e încăpătoare, o pot închide și după ce îndes în ea mape format A4 sau laptop-ul, o port în mână ori pe umăr (îi pot atașa bareta lungă ajustabilă). UA este un brand american ce produce haine și accesorii sport și casual, confortabile și rezistente, cu o estetică inedită, iar pe Answear îl găsești în diverse opțiuni ce se mulează pe cele mai variate gusturi. 
Ce m-a atras la acest accesoriu au fost în primul rând culoarea la modă și modelul, iar după ce am descoperit cât este de încăpătoare am avut un rânjet de satisfacție ca melcul (râde oare melcul?), zicându-mi că pot lua lejer casa după mine. Chiar i-am dat-o puțin lui Ovidiu să o țină cât căram eu niște pungi cu fructe, gen, „ia-o și pe-asta să n-o murdăresc cumva”, iar bietului om i s-a dus mâna-n jos mai repede decât a picat mărul lui Newton. „Da, ce ai în ea, măi femeie, aa, precis ai și cărți, doar nu le cari la shopping, hai că n-ai timp să citești pe-acolo, poate doar niște reclame...!?!” ☺☺




Păi, uite ce am, dacă tot m-ai întrebat... În primul rând am un portfard plin cu dermatografe, creioane pentru buze, ruj-uri în mai multe nuanțe pe care le aplic unul peste altul pentru a crea senzația de amplitudine (truc învățat de la o prietenă). Tot în portfard am o mascara, o mini-perie și mini-pastă de dinți (în caz că mănânc mămăligă sau usturoi... sau ambele... pe la vreun restaurant), am foițe de săpun și un săpunaș de hotel. Mai am un vanity kit, rămas de la un hotel unde am fost cazați toamna trecută la SuperBlog, care conține două dischete demachiante, câteva bețișoare pentru urechi și o pilă de unghii, pe care am folosit-o o dată când mi-am agățat o unghie în scaunul mașinii. Bineînțeles că am în permanență, ca orice femeie, și câteva tampoane just in case... Am țigări și vreo zece brichete, fără exagerare și fără să le opresc pe ale altora, cum fac unii, fără să-și dea seama... eu am trecut de etapa asta! Am chiar o scrumieră mică, pliabilă, câștigată într-un magazin de gen. Geanta mea mai găzduiește și ochelarii de soare și de vedere, șervețelele aferente pentru curățarea lor, o agendă mare, câteva mai mici, post-it-uri și vreo 15 pixuri cu albastru. Deși cu banii am aventuri efemere și vreau parcă să scap cât mai repede de ei, pot afirma fericită că ei mă plac, așadar am, într-un portofel încăpător, bani și card-uri cu bani, card-uri de alte tipuri - de puncte la benzină, de sănătate, de supermarket, de magazine cu gadget-uri, de lego-store, de magazine de cosmetice. În portofel am și poze mici, ca de buletin, cu familia mea. Mai merg cu autobuzul, mai smotocesc vreun animal, mai pun mâna pe bani, pe ușa de la lift, iar pentru liniștea mea folosesc un gel antibacterian sau șervețele umede, deci, da, am și d-astea. Am o oglinda dublă, o perie de păr pliabilă și vreo câteva chei, pentru ușă, mașină, cutia poștală, cele de la poarta și casa tatălui meu... Câteodată, când știu că am de stat într-un loc mai mult, îmi iau e-book-reader-ul sau o carte de buzunar ca să am ce răsfoi dacă nu leg conversații... Mai răvășesc puțin conținutul genții și dau de un mini-spray fără alcool, parabeni etc., de un parfum a cărui aromă mă binedispune și de un mini-fixativ în caz că îmi cășună pe firele rebele care nu stau perfect pentru selfie... Ocazional, pun în geantă, după un eveniment, gablonzurile pe care nu le mai tolerez dacă-s prea obosită. Tot pe-aici mai intră și guma de mestecat, niște dropsuri și câteva pilule anti-nevralgice. Mapele cu articole, cursurile sau laptop-ul tot în geanta aceasta au călătorit. Câte un bon de cumpărături mototolit, biletele la film utilizate sau vreo factură achitată își așteaptă cuminți rândul să fie aruncate. Mai strecor, uneori, câteva dulciuri pentru Anita, așa ca o surpriză de revedere... Ei, hai, ce să mai, recunosc, câteodată și alimente mai mari, puse în câte două pungi ca nu cumva să păteze!

Under Armour - geantă






Cam atât port în geantă în mod obișnuit și știu că atât alegerea acesteia, cât și conținutul ei pot spune multe despre tine. Un observator atent ar descoperi o persoană prudentă, mereu atentă să nu fie surprinsă cu garda jos în diverse situații, care-și construiește alternative, îngrijită, poate ușor obsedată de curățenie, cochetă, care surprinde detaliile cu ușurință, preocupată atât de ea însăși, cât și de cei din anturaj. Același observator și-ar pune problema dacă oscilez între risc sau rutină, monotonie sau aventură, și ce aș alege dintre acestea. De asemenea, ar ști cu siguranță că de-a lungul unei zile trec printr-un vast evantai de emoții, o paletă largă de sentimente, pe care încerc să le rezolv practic, rațional... și nu reușesc mereu. Ar afla despre mine că-s o persoană dinamică, cu putere mare de deducție, cu o intuiție ascuțită, sigură într-un mare procent pe farmecul ei. Ar deduce că-s un pic haotică (pe alocuri ☺), că sunt sensibilă, că-mi plac metaforele logice, dar sunt și o visătoare, că sunt... femeie! 
Stilul te definește, este modul de viață prin care se reflectă personalitatea, acel eu pe care cauți mereu să-l descoperi, să-l scoți în evidență sau, din contră, să-l ferești de ochii lumii. Trebuie să te iei în considerare cu multă bunăvoință, să fii atentă la ceea ce dorește femeia din tine și să lași toate dorințele și visurile tale să se manifeste și să se materializeze. La o adică și un rucsac bine ales te scoate în evidență, poate fi amănuntul care îi lipsește unui look aparte, special, original. So, look inside for the answer!




Notă: Answear, retail-erul multibrand lansat în Polonia, continuă tendințele ascendente ale zonei de modă e-commerce, oferind cumpărătorilor produse de calitate ce satisfac cele mai variate nevoi ale acestora. Îmbrăcămintea propusă de Answear te pune în valoare, te ajută să te remarci, iar încălțămintea și accesoriile pot completa o ținută pe gustul tău, potrivită personalității tale. Answear etalează o gamă largă de brand-uri, precum Mango, Vero Moda, Adidas, Nike, New Balance, Levi's, Lee, Wrangler, Pepe Jeans, Marco O'Polo, Diesel, Lacoste, Tommy Hilfiger, Valentino, DKNY, Under Armour, Reisenthel, Puma. Din noiembrie 2015, când a fost lansat în România, Answear s-a impus prin trend-uri îndrăznețe sau discrete, prin culori vii sau note particulare ce atrag atenția, prin multiplele opțiuni puse la dispoziția clienților. Shopping-ul aici îți aduce și altfel de avantaje, cum ar fi: un bonus de 50 de lei pentru abonarea la newsletter, reduceri la fiecare comandă odată înscris în club, acces la super-evenimente de profil. So, you'd better look for your answer on Answear!





Am scris acest articol pentru SuperBlog 2017.
Citat - Pascal Bruckner
Surse foto și informații - site-ul Answear

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Nucet - ulițele vacanțelor