vineri, 13 aprilie 2018

Drumul lui Vitali Cipileaga - „În umbra pașilor tăi”

inumbrapasilortai


„În umbra pașilor tăi”, romanul lui Vitali Cipileaga, este o poveste ușor enigmatică în care este descrisă viața lui Theodor, un tânăr antreprenor din București, cu trăirile, suferința și întrebările sale post-traumatice, cu existența căreia dorește să îi dea un sens, deși un accident îi ucide speranța și îi ia iubirea. Acțiunea este intuibilă până la un punct, cuvintele se alătură elocvent pentru a zugrăvi exact emoțiile și sentimentele personajelor, este un roman care curge frumos și mișcător, este o dramă contemporană tulburătoare și acaparantă. Intriga se prelungește până la găsirea explicațiilor, iar dorința de adevăr îl poartă pe Theodor în alte țări, în felurite contexte și situații de viață, către diverse persoane care l-ar putea lămuri și liniști, într-un melanj captivant de trecut și prezent. Și mai mult mister este în direcția către care îl poartă aceste întrebări, iar răspunsurile primite pe măsură ce înaintează către finalul căutărilor sale fac ca eu-ul său să își sporească dimensiunile îmbogățindu-se și întărindu-se sentimental și afectiv. Într-un final, o nouă viață și o nouă realitate se revelă în fața lui datorită oamenilor ce îi stau alături, cu ajutorul lor. Șansa la un nou început, la o nouă iubire, la un nou spațiu în care rătăcirea, freamătul, singurătatea și disperarea sunt excluse, vin ca un premiu, ca o surpriză, ca o desăvârșire după și prin durere. Un om poate iubi din nou și perfect conectat la realitate, nu este necesar să aibă capul în nori, este un mesaj pe care l-am perceput lecturând și mergând în umbra pașilor... Rămâi simplu, nesofisticat, lipsit de prețiozitate, fără dorința expresă de a epata, acesta îmi pare a fi un alt mesaj al cărții, gând care reflectă atât atitudinea personajului, cât și natura scriiturii. Singurul meu reproș, de perfecționistă ce sunt, este o ușoară nesiguranță în alegerea cuvântului potrivit, dar aceasta s-a întâmplat rareori, nu este o regulă, am doar un sigur exemplu care mi-a bătut la ochi - „Citea consternat cuvintele de pe foaie, fără să mai înțeleagă dacă e cazul să fie supărat sau mulțumitor”. N-ar fi fost indicat ca în loc de „mulțumitor” să scrie „recunoscător”? Zic și eu.. Pentru tot ceea ce este în rest, pentru aspectele de viață obiectiv aprofundate, pentru redarea precisă a nuanțelor din cromatica iubirii, îți recomand cu drag acest roman, te va captiva. Este o carte cu suflet, mulțumiri către Libris pentru oportunitatea lecturării ei. Te las cu câteva gânduri culese dintre rânduri și îți urez să ai lecturi plăcute, oricare ar fi titlul ales!


vitalicipileaga



  • „Pentru el însă, suferința părea nelimitată, un paravan sub care-și derula scenariul cel mai nefericit dintre fericiți, iar acea femeie a trecutului său părea să fie unica destinație în care evada ca să se mai regăsească.”

  • „Ea îl urmărea tăcută, încercând să-i prindă vreo reacție. Nu vedea decât un bărbat cu fruntea încruntată, blocat între două emoții.”

  • „Atunci când nu pleci, dar nici nu vrei să rămâi, provoci ambilor suferință.”


  • „Sunt oameni care construiesc împreună locuri. Inventează prin amestecul emoțiilor comune trăite în acel loc o lume paralelă, imaginară, care le inundă creierul și îi determină să simtă într-un fel anume. O cină, un mic dejun, un sărut, o strângere de mână, o casă, un drum: astea nu sunt decât reflectări ale acestei lumi. Doi oameni se întâlnesc, se cunosc, merg pe un drum ținându-se de mână și, din acel moment, acesta nu mai este un simplu drum. Devine un spațiu simbolic, o urmă lăsată în același timp, un loc de regăsire. În timp, aceiași oameni se despart, se implică în alte relații și când merg de mână pe acel drum alături de alt om, își aduc aminte de ceea ce au construit cândva. Se gândesc cum ar fi fost dacă... Și devin triști.”

  • „Rațiunea mereu vrea să ne distragă atenția de la lucruri incredibile, să știi. Înțelegem asta cu cât devenim mai robotizați, mai conectați la o lume tehnologică care nu știe să separe emoția de lucruri standardizate (...) Mereu vrem prea mult, mereu ni se pare că ceea ce avem este prea banal. Oamenii nu se pot bucura de prezent, într-un mod firesc și sigur. Ei au așteptări prea mari de la viitor sau se afundă în mocirlele trecutului. Prezentul este un adevăr și o lecție și trebuie să fim fericiți pentru asta.”

  • „Dacă am avea intenția să cunoaștem omul în adevărata lui lumină, ne-ar fi rușine să mințim, să fim falși sau ipocriți. Am lăsa deoparte argumentele convingătoare care să ne pună într-o situație superioară celuilalt.”