Cromatica sentimentelor


Sunt un om influent și ai face o mare gafă să începi să mă defăimezi. Să îmi pui ștampila. Să mă definești în termeni răi sau să mă incluzi într-o categorie ieftină. Să mă bârfești sau să arunci cu piatra în mine. Am o memorie de elefant și-n sertărașele creierului meu se află dosarele unor oameni care m-au văzut o singură dată. Cunoscuți cu ale căror drumuri m-am intersectat, accidental sau nu, care nici nu bănuiesc că aș ști ceva despre ei... Care habar n-au cine sunt și cum le pot schimba o cale sau alta. Primesc informații despre locul unde se află unul sau altul de la diverse persoane, care aduc vorba despre ei în conversațiile cu mine, tot astfel cum te duci la preot și, simțindu-te protejat, îți verși oful. Astfel, mi se spune de el ( de tine, de ea) că lucrează într-un loc, merge la un anumit restaurant, frecventează anumite cercuri, își face cumpărăturile direct în magazin sau comandă online, vizionează filme duminica. Aflu cum se înțelege cu prietenii, ce fel de om e, dacă își bate nevasta sau pruncii, dacă se ține de muncă sau trage la măsea, dacă se spală și de câte ori se aude dușul curgând la el în casă, dacă fumează în apartament sau se conformează supus când îl trimite iubita pe holul blocului, dacă e bogat sau mai necăjit, dacă joacă la păcănele, dacă... Aflu tot, ca un reporter iscoditor, diferența dintre mine și un jurnalist fiind aceea că eu nu pun întrebări la foc continuu, ci îmi las creierul să înregistreze, să ordoneze, să consemneze toate datele, urmând să le îndosariez cu grijă, cu sentimentul că sunt un păpușar ce mă joc cu destinul omului, ca la teatru... semnând, totodată, și scenariul.


Dar, pe lângă influență, am și putere.
„Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă - să știi că poți distruge pe cineva, să nu o faci și acela să nu știe asta niciodată.”
Știi, m-am mirat întotdeauna de vorbele citate. De ce să te gândești să faci neapărat un rău și apoi, indulgent, să decizi să nu faci? De ce să nu vrei să faci un bine? De ce să nu vrei să răspândești iubire? Cum ar suna citatul cu substituire de termeni?
Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă - să știi că poți face pe cineva să iubească, să o faci atât de discret încât nimeni să nu afle asta vreodată.
Știu că după introducere mi-ai și pus ștampila. Ai crezut că dacă-s un om influent și puternic sunt, implicit, un om rău sau care face rău deliberat. Că iau notițe despre om la fel cum fac fișe de lectură și urmăresc să-l atac și să-l prind la cotitură. Că am nevoie și îmi este util să fiu și procuror și judecător de caz pentru a fi sigură că clientul meu va fi condamnat. Da, nu greșești prea tare! Poate că-l osândesc, e drept! Dar eu îl condamn la iubire, la înțelegere, la toleranță, la tandrețe. Îl port în gând când îl aflu din vorbele cuiva și îmi doresc pentru el o eliberare de ce-l frământă, un bine, o bucurie, o lumină mai mare decât umbra care simte că-l traversează. Apoi „îl scriu”... Îl invit, în jocul meu imaginar, să își personalizeze emoțiile și trăirile, dar îl avertizez că acestea sunt practic impersonale, toți le avem, toți traversăm stări, toți parcurgem etape. Că trebuie să fie întocmai ca o datieră, căreia îi schimbi ziua în fiecare dimineață... poate să-și pună astfel o amprentă nouă pe fila vieții zi după zi. Că nu trebuie să trăiască superficial și cu piciorul pe pedala de accelerație, e necesar să te mai oprești din când în când să simți parfumul florilor, să vezi zâmbetul oamenilor, să savurezi o poveste, să fii uman, să găsești idei în care să crezi și să-ți iei avânt spre visele tale. Sunt un om puternic, da, un om ca o datieră, care dă delete CD-ului cerebral anterior și o ia în fiecare zi de la început cu inima la picioarele altor oameni. Unii nu o văd și calcă pe ea, alții o strivesc cu bună știință, dar cei mai mulți îi simt vibrația puternică, simt câtă iubire emană și o prețuiesc. Apropiații îmi cunosc stilul, peste tot las o parte din mine, vreau să știi cea mai frumoasă parte a poveștii... Vreau să simți că-s autentică, unică, mereu reinventată... Mi-am individualizat modul de a semna, l-am scos din banal, i-am insuflat viață apelând la Colop, care mi-a pus la dispoziție o întreagă paletă de opțiuni de marcare diferită a micilor mele însemnări. Un nume, un timp, o inimă. Așa arată datiera care se imprimă pe tot ce mi-este drag, ca un remember. Am fost în povestea acestui roman, am conceput această scrisoare, aici mi-am revelat un vis, acest CD îmi aparține, în vara aceea te-am cunoscut, albumul de fotografii este din anul nașterii fetiței noastre, te iubesc la fel de intens ca atunci, iată cum te felicitam de ziua ta, ce dragă îmi este poezia aceea din copilărie, cândva ți-am trimis o petală de trandafir, semnez acest articol cu mult drag... 





Notă: Lider de piață, cu o experiență de peste 15 ani, Colop România este cea mai mare firmă de distribuție în domeniul ștampilelor din țara noastră. Colop oferă o serie largă de ștampile, soluții complete pentru marcarea individuală, fiind specializați în Business to Business, cu obiect de activitate axat pe distribuție. Colop oferă, de asemenea, suport, soluții, materiale și echipamente pentru toate etapele - design, producție, vânzare. Ștampilele brand-uite Colop sunt fabricate în Uniunea Europeană, iar calitatea și fiabilitatea corespund celor mai ridicate standarde de calitate, fapt confirmat de certificatele primite. Ele pot fi aplicate și pe colete, anvelope, tricouri, metal, plastic, ambalaje alimentare. Pentru producție, Colop folosește componente din substanțe prietenoase cu mediul înconjurător, precum plastic reciclat și materiale biodegradabile.





Am scris acest articol pentru SuperBlog 2017.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nucet - ulițele vacanțelor

Știi...eu...

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤