Femlora

În ultima vreme am lăsat puțin blogul și alte rețele de socializare pe ultimele locuri pentru că am o nouă "jucărie" preferată numită ebook reader. Mi-am luat unul în rate gen "cumperi acum, plătești la anul!" împreună cu o tabletă pentru fiică-mea, mai mare decât cea pe care o avea. O. și-a luat un hard extern cu banii jos. Precum presupui, totul s-a înfăptuit de Black Friday. Sunt cârcotașă din fire și-mi mențin părerea că la noi nu-i ca la alții și, desigur, nici această zi n-are asemănare cu originala Black Friday și ceea ce presupune ea în țara de unde vine, SUA... acolo sunt reduceri mult mai multe și mult mai mari.  La noi, reducerile sunt mai mici, aproape ca niște discount-uri sezoniere, mie mi se pare că retailerii oricum le-ar fi făcut, e o numai o părere, poate eronată, nu știu n-am contabilizat nimic. Am apreciat ochiometric. Totuși țin să punctez că am aceste rezerve. Mă rog, ca să documentez un pic articolul, am distribuit  pe G+ o postare fix de...

Au venit de ceva vreme zilele acelea întunecoase de toamnă, cu ploi și nori magenta, atmosferă apăsătoare și frig. Totuși sunt unele zile în care percepi mai adânc și mai copleșitor aceste neplăceri. Chiar fără să fii meteo-dependent simți neajunsurile lor. Dacă astfel de zile se pliază pe o stare sufletească lipsită de echilibru, oscilantă, atunci ajungi să le vezi și mai mohorâte. Oarecum seci. Total indezirabile. Nu mi-am propus să defilez aici cu vreo fericire închipuită, ce scriu are legătură cu ceea ce simt, chiar dacă peste vreme nu mă regăsesc în anumite gânduri. Pur și simplu sunt o femeie care nu a învățat să-și controleze emoțiile în totalitate, eu vorbesc și scriu de multe ori sub impulsul momentului. Însă asta nu-i bai, din punctul meu de vedere, fiindcă nu m-a contractat nimeni ca bufon și nici coaching  personal nu intenționez să fac. Recunosc că am perioade în care sunt realistă și îmi dau seama că nu tot ce zboară se mănâncă... Dar când gândul mă duce dep...

Acesta este un articol pentru tine, cățelușul meu, pentru tine, Puf mic.  Te-am primit acum 16 ani, aveai o lună sau două, eu și cealaltă stăpână a ta eram în Spania. Cel care te-a adus la noi a zis să-ți dăm doar lapte deocamdată, dar, cum tata se afla în vizită și adusese sarmale din țară, ai adulmecat una cu năsucul tău negru și ai înfulecat-o. Am râs de gestul tău și ne-ai fost drag. După sărbători am fost eu în România și te-am lăsat cu Flori și cu Richard, iar tu n-ai mâncat nimic două zile, deși te îmbiau cu pui și alte bunătăți. Îți era dor de mine și eu mă atașasem de tine. M-am întors după două săptămâni, Flori s-a mutat cu Richard, noi am rămas singuri în mare parte din zi. La început rămâneai peste noapte pe terasă, dar fiindcă îți lipeai mutrița de geam și avea ochișorii ăia mărgeluță care mă implorau, te-am lăsat în casă peste tot. Și dormeai cu mine pe pernă sau la picioare. Și-ți dădeam să mănânci și cu lingura mea, și hăpăiai și coca-cola din paharul meu. Nu ...

Sunt fraze pe care le-ai rostit cândva și le poți reproduce cu acuratețe peste ani mulți. Una dintre ele este cea pe care am spus-o, verbal sau nu, când aveam cam 25 de ani și cred că ghicești ce poate fi... era aceea cu "lasă, am timp, mult timp!" Am timp și acum, numai că felul în care spun cuvintele este altul, mai resemnat, și, de multe ori, mă întreb ce semn de punctuație să pun. Nu e mai potrivit un semn de întrebare? Aroganța și siguranța de atunci au fost înlocuite de neliniște, de zbucium, de îngândurări repetate. Nu vreau să fac o dramă din asta, nu vreau să risc să cad în patetic lamentându-mă la 42 de ani. Totuși, am mult, mai ales când te gândești cum și când au trecut... Am clipe de viață și trăiri alături de alți oameni ce mi se perindă cu o precizie și o luciditate de peliculă, dar am și momente care s-au dus ca un fum, învârtindu-se ca într-un carusel, amețitor, rapid și inutil... Am un nuc în fața blocului, ce-și întinde crengile până la etajul la care ...

                                       Încep acest articol prin a-ți mărturisi ceva ce tu știai despre mine încă de la primele postări - îmi place să citesc! Că se reflectă sau nu din personalitatea mea, cititul este pentru mine o pasiune. Mă interesează mai mult să simt atunci când mă cufund în viața și intimitatea altora decât să vorbesc despre aceste trăiri. Editura RAO  a lansat însă o provocare pentru mine, invitându-mă să povestesc despre ce aș dori să citesc în timp ce afară ninge liniștit, iar eu, într-un fotoliu comod, savurez un ceai cald cu scorțișoară. Sună tentant, nu? La căldură, relaxată, prea destinsă aș spune, mintea mea cere puțin suspans dublat de acțiune și senzații intense. Prima alegere a fost o carte,  intitulată  Omul nepotrivit  , a lui John Katzenbach, un thriller psihologic interesant despre fixații și obsesii, drago...

"De aquella flor surgieron tantas cosas, Nacio el amor que un dia se habia perdido, Y con la luz del sol se fue la sombra, Y con la sombra la distancia y el olvido." ❤ ❤ ❤

                            O a menii simt nevoia să vorbească, să scrie, să se simtă importanți, să li se valideze calitățile, să intre în dispute, să fie chiar agresivi în mimică și vorbe, uneori. Cu toate acestea, nimic nu se schimbă pentru că protestele n-au forță, mai ales din lipsă de adepți sau susținători. Conflictele se sting din cauza unor temeri nemărturisite sau superstițioase...  de a nu fi taxat de sistem, judecat de semeni, de rude, de bunul Dumnezeu sau chiar de tine însuți... Rămâi epuizat degeaba, nimic n-ai modificat! La avalanșa de informații din diverse și multiple surse, datele sunt asimilate parțial și uitate repede. Mai demult aveam mai des curiozitatea urmăririi firului unei știri (follow-up), acum de-abia îmi aduc aminte să mă uit la filmul x de la ora y, care-i bun, mi-a plăcut ce am văzut în trailer! :)... nici nu se mai pune problema unei continuități a evenimentelor pentr...