Drumul...

           

Gara Târgoviște - ulei pe pânză - de O. Mușetescu

       Soțul meu a pictat de curând o gară aproape pustie... este Gara din Târgoviște și în tabloul dezolant, dar minunat redat, pe care ea îl oferă acum, se vede un singur tren... parcă mai văd o persoană sau două în sala de așteptare și nu mă pot împiedica să refac în minte tabloul acestei gări în timpul anilor când eram studentă la București... era doldora de oameni...era splendid de plină... era enervant de aglomerată, uneori... tineri, cupluri, familii cu copii, bătrâni ce coborau de cele mai multe ori în vreun sat situat în drum sau la București...

imagine web

Cine mai ia trenul acum? Fiecare alege un microbuz ce pleacă din oră-n oră sau mașina proprie, mai ales... Eu am mers acum doi ani cu trenul, tot către București, la un concert al lui Julio Iglesias... am mers cu trenul în special pentru că voiam să-i arăt copilului cum este, i-a plăcut, a fost amuzant, dar concluzia a fost că tot cu mașina este mai bine, parcă o atrage mai mult... 

imagine web

Se leagă și acum prietenii în tren, ce țin cât drumul până la destinație, iar acesta este un alt aspect de care mi-e dor... păreri schimbate între doi necunoscuți, ce vor continua să rămână astfel, numai că acum parcă nu-ți mai este atât de străin, îl știi o idee, îl percepi altfel, îi simți o parte din frământările sufletești... 
Peisaje grăbindu-se să treacă, nu rămân pe retină, sunt zorite, nu ți se dezvăluie întrutotul... E un drum ce te invită să-l mai străbați, să-l refaci cu ochii minții, piese dintr-un puzzle ce compun mereu o altă poveste în imagini și trăiri... Pentru mine este mai frumos acum când îmi este atât de dor de el, fiindcă el este cel care a păstrat-o pe tânăra de atunci, adolescenta rebelă ce credea că viața e un dans continuu, fata ce trăia o dragoste tumultuoasă,  copilul ce pleca sau se întorcea acasă, femeia ce începea să prindă contur, aceeași și astăzi... și totuși nu...
„Clipă mai stai, ești atât de frumoasă!”