duminică, 20 august 2017

Vrute și ne-vrute


N-am stare, se anunță o eclipsă de soare, mă îmboldesc buricele degetelor să scriu, mă gândesc ce să prepar de ziua mea, m-am gândit la pește și garnitură, ceva lejer, fiindcă eu vara nu prea tolerez carnea, sper să le placă și invitaților... N-am mai slăbit deloc, am dat jos vreo 3-4 kg pe la începutul verii, dar afară a fost atât de cald încât n-am mai continuat cu mersul prin oraș, cei 5 km de care am spus într-un alt articol. La piscină am fost doar de patru ori, am stat mai mult în apă, fără rezultate notabile însă. Bine, m-am dus să-i fac pe plac Anitei și să mă răcoresc, dar mi-am zis în sinea mea că n-ar fi fost rău dacă aș mai fi slăbit un pic. ☺


De vreo câteva luni port ochelari pentru citit, ajunsesem la stadiul să văd blurat și pe carte și pe telefon sau pe ecranul laptop-ului, așa că a trebuit să pun niște lentile potrivite la niște rame mai vechi, altfel riscam să mă enervez mereu. Înainte de a lua hotărârea să merg la oftalmolog, foloseam pentru scrisul mărunt, gen etichete sau coduri de produse, o lupă. Oricum, mi s-a spus că va trebui să port permanent, dar am cerut timp să mă obișnuiesc cu ideea asta, mai ales că vara transpiră fața, e complicat, cei care poartă înțeleg mai bine... (sau nu?!) ☺
Bineînțeles că n-am ratat nici filmele momentului - "Atomic Blonde" și "Emoji", cel de-al doilea și foarte haios și cu scenariu bun. În "Emojimovie: Express Yourself" sunt prezentate aventurile unui emoticon considerat defect pentru că nu îndeplinea doar o singură funcție, de exemplu, doar zâmbet sau doar mirare, el făcea mai multe mutrițe consecutiv. Fiind vânat ca virus, el reușește să iasă din aplicație și încearcă să se salveze cu ajutorul unor prieteni. Titlul a fost tradus „Aventura zâmbăreților”, dar parcă „Fii tu însuți!” se apropie mai mult de titlul original. Nici opțiunea lor nu e rea, e un pic mai comercială, copiii sunt atrași de aventură, so consider că scopul lor de a aduce mult mai mult public va fi atins și prin acest mic artificiu. 
Apropos de trucuri, artificii, minciuni, de data aceasta rău voitoare și care denotă mai mult decât proastă creștere, am observat cum circulă pe Facebook tot felul de știri nefaste, iar despre adevărul sau falsitatea lor care n-ai cum să te convingi decât după ce accesezi anumite site-uri. Oare ce câștigă indivizii care se pretează la asemenea mârșăvii? Bani, trafic, cititori? Și când mai vrea cineva să-mi deschidă ochii asupra unor  diferențe dintre oameni, eu mai aduc și argumente contra...



Nu vreau să comentez prea mult despre Atomic Blonde. Mie când îmi place un actor/o actriță merg la film doar pentru el/ea. Dacă „se întâmplă” să fie și un scenariu captivant, cu atât mai bine, dacă nu, mă mulțumesc să admir artistul „implicat”, în acest caz pe superba Charlize Theron. Nu pot spune că a fost lipsit de subiect, ci că-s sătulă de genul ăsta de abordare a istoriei, misiune secretă, toată lumea trădează pe toată lumea... îți sună familiar...? În rest, acțiune, toți sunt în formă maximă, toți știu să dea replica atât fizic, cât și verbal, totul curge natural... De văzut și acesta! (zic eu...)
Am vrut să merg și în acest weekend, sâmbătă, dar ne-am luat cu altele, ne-am decis greu și nu mai aveam decât o opțiune, un film horror „Annabelle”, bla, bla, am zis „pas”, nu-mi poluez voit privirea cu monstruozități. 
Altfel, ocupându-mă de pasiunea mea, cititul, am regăsit aceste frumoase versuri ale lui Nichita Stănescu, pe care le voi lăsa aici, ca final pentru conversația noastră de astăzi:
„Nu mă realizez pe deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună 
despre viață.”                      
(„Sunt un om viu” - O viziune a sentimentelor, 1964)

Surse foto - www și albumul personal

sâmbătă, 19 august 2017

Pietre ce-mi domolesc râul prin care curg ❤


E sâmbătă, un lăutar cântă spart la cârciuma din cartier unde e o nuntă, e o noapte senină și înstelată (i-aș spune „stelină”, dacă ar exista un astfel de cuvânt...)... Cum nu am dispoziție să scriu despre ce știu, o să scriu despre ce mi-ar fi plăcut să știu să fac. Mai ales că peste două zile voi împlini 43 de ani... voi începe prin a-ți spune că mi-ar plăcea să știu să întorc timpul... cel fizic, nu cel al memoriei sau al ceasului din living ☺. Mi-ar plăcea să pot vindeca oamenii cu tot ce implică asta, prelungirea vieții, „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, conștiință, conștiență... Mi-ar plăcea să cunosc persoane de pe alte planete... Să se descopere modalitatea de a călători în spațiu într-un timp scurt și oamenii obișnuiți să își permită voiaje... Mi-ar plăcea să fac acte de caritate (nu vorbesc de 1-2-10 lei, ci îmi doresc să am mai mult ca să pot oferi mai mult - of, asta sună destul de egoist, nu?! ☺)... etc..
Dacă înaintez în text fabulând, îți mărturisesc că aș dori ca bateriile să se încarce de la energia-mi proprie, să-mi fie suficientă căldura emanată de corpul meu, iarna, să am un cooler intern pentru vară, „să scot peștele din apă ca să nu se înece”...!!! (asta a zis-o Lucian Blaga! ☺☺)
Concret, acum, și pe bune, mi-ar fi plăcut să știu să cânt la pian și să am bani de unul autentic. Mi-ar fi plăcut să pot picta, măcar peisaje, dacă nu portrete. Mi-ar fi plăcut ca până acum să fi putut vedea măcar jumătate din țările planetei noastre. Mi-ar fi plăcut să fiu scriitoare, una bună vreau să spun, să pot veni cu o poveste naturală, simplă și profundă, sublimă și nostimă, cam ca „Micul prinț” (știu, cer mult!!!). Mi-ar plăcea să pot locui din nou la malul mării. Mi-aș dori o casă mai spațioasă, tot la bloc... vreau un penthouse, te-ai prins? ☺ 




Mi-aș fi dorit o afacere proprie, m-am gândit la ea acum un deceniu și ceva, se pare că am fost gând la gând cu alții care chiar și-au deschis-o, și anume, o cafenea, librărie, bibliotecă, cu ziare și reviste la zi, într-un spațiu încăpător. Pentru ca publicul să vină în număr mare aș organiza periodic tombole cu premii substanțiale. 
Aș fi vrut să fiu cineva care vede ideile, nu se limitează să le aibă, le vede puse în practică! 

Aș vrea toate acestea (și mult mai multe) pe un fond de sănătate și bunăstare a mea și a tuturor membrilor familiei. Știi, am stat ceva să mă gândesc la cele vrute și neavute... Și mi-am dat seama că mi-e greu să-mi caut printre gânduri deoarece sunt fericită astfel, așa cum sunt acum, împreună cu ei... momentele plăcute, clipele ce ne unesc, tot ceea ce avem și faptul că ne avem, toate dau valoare, farmec și sens vieții.

Am un balconaș care dă spre „scara de lumină”, în care am depozitat cărțile bibliotecii mele de elev și student. Sunt vechi, vai de capul lor, pline de acarieni și praf. Cu toate acestea, m-am încumetat să răsfoiesc o carte a lui Lucian Blaga, poet și filosof, ale cărui abordări mă atrag mai mult decât ale altor gânditori români. Am să scriu și aici câteva cugetări din „Pietre pentru templul meu”
- „După ce descoperim că viața n-are niciun înțeles, nu ne rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un înțeles.”
- „Există ascunsuri ale sufletului ușoare ca umbrele: ele dispar de îndată ce încerci să le luminezi...”
- „Unele spirite foarte adânci sunt în același timp atât de clare, încât apar, ca fundul unui râu limpede, mai puțin adânci decât sunt.”
- „Cât de mult ne-am făcut din confort un principiu se vede și din aceea că o ficțiune simplă ne pare mai adevărată decât un adevăr complicat.”
- „Observă-te numai bine; sunt împrejurări când lașitatea ți-o interpretezi ca tărie de caracter: când te reține de la o faptă rea.”
- „Când urăști pe cineva, întreabă-te dacă are vreun înțeles, când iubești însă pe cineva, nu te întreba dacă are vreun înțeles.”
- „Cine-și face prea multe planuri se lasă de obicei tot așa de mult condus de moment, ca și cei care nu-și fac planuri deloc.”
Înainte să te las să le descoperi tu pe celelalte voi mai transcrie una, în concordanță cu temperamentul meu și cu modul meu de a vedea lumea, în nuanțe ideale, în culorile speranței, o acuarelă din care se revarsă iubirea. ❤



„Lumea mi se pare totdeauna atât de nouă, încât îmi vine să cred că ea se produce în fiecare zi din nou din sufletul meu: cum Heraclit credea că soarele se face în fiecare dimineață din nou din aburii mării.” 

"Caminante, no hay camino, se hace camino al andar..."




Surse foto - www
Sursa video -YouTube

joi, 17 august 2017

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤


Acum două săptămâni ne-am urnit, dorind să evadăm din canicula intensă, spre plaiuri montane, mai precis am mers să luăm prânzul la 32 de km de Târgoviște. Cu o zi înainte, o prietenă mi-a vorbit despre „Hanul din meri” și despre minunatul dish tradițional românesc, vestita mâncare de fasole servită în pâine, pentru care hanul este celebru și știut de toți. De toți, mai puțin de noi, familia mea, care, după ce a înghițit în sec, și-a propus să ajungă să deguste vestitele bucate. 
Deși mi-am făcut iluzii că soarele se va domoli cu cât înaintam spre munte, nu s-a „îndurat” de mine, iar eu simt că trec prin iad dacă trebuie să ies la orele amiezii. E drept că este aer condiționat în mașină, dar nu dă randament... mașinuța asta, o Dacia Logan, are aproape 20 de ani, ne-a pasat-o tata să avem cu ce să ne învârtim, nu e nicidecum pentru călătorii lungi în condiții atmosferice neconvenabile. Pe scurt, aerul trebuie să fie maximum la treapta 2 că, dacă e mai rapid, se oprește motorul. Dar, să nu mă pierd în amănunte, totuși...




Așadar, iată-ne ajunși la „Hanul din meri”, o pensiune turistica din județul Dâmbovița, clasificată cu 3 margarete, tot atât de aproape de Sinaia ca de Târgoviște. După ce am coborât, am început să ne aruncăm privirile în jur, am admirat, adică, micul iaz, podul în formă de semicerc, florile, pomii fructiferi - merii -, băncuțele, clădirea în sine. Am făcut ceva fotografii, m-am molipsit și eu de la copiii digitali cu sute de fotografii și selfie-uri cât mai multe pentru a selecta una... Pe la 20 de ani mă atrăgea chiar o meserie de fotograf monden sau scouter, ca Beigbeder, primisem chiar, în dar de la sora mea, un Minolta cu blitz cu care scoteam niște poze clare, între timp mi s-a dus șina aceea pe care glisa blitz-ul, aparatul nu mai funcționează ok decât afară, plus că e cu film, trebuie developat etc..


Buun, deci am intrat la restaurant, nu înainte de a întreba cât costă o noapte la han, în caz că vom dori vreodată să rămânem ☺... 100 de lei. Ok! Hai să vedem meniul, deși eu știam deja pentru ce salivam... și am luat ciorbă de burtă pentru Ovi, cotlete cu bacon și cașcaval topit pentru Anita, cu garnitură de cartofi și broccoli, două porții de fasole cu șunculiță fragedă, ceapă roșie, ardei iute și niște castraveciori murați în saramură să te lingi pe degete (evident că nu m-am lins, erau șervețele!)... Am savurat mâncarea, atât de abundentă în farfurie încât n-a mai încăput desert. Și a fost ultra-mega-super delicioasă!! Nota a fost fair, o notă normală, cele de sus plus două cafele, două sucuri, două ape plate la 1l (la mare o astfel de apă plată era 10 lei anul trecut!) au costat cam 100 de lei. Plus că am mâncat în natură, într-un peisaj pitoresc, un loc frumos pe care îl recomand oricând și oricui cu mare drag. ❤



Vară fiind, nu am mereu starea necesară să gătesc acasă, dacă aș putea, aș manca doar pepene și brânză cu roșii în acest anotimp. Copiii au însă nevoie de ciorbiță, cu toate că și ei sunt mofturoși și fac nazuri de la inconfortul termic... pe arșița asta cine nu face?! Oricum, e bine pentru dispoziția și buna ta stare să ieși cu familia sau cu prietenii la o masă outdoors, oriunde în oraș sau în afara lui, la un restaurant în aer liber, pentru discuții, limpezirea gândurilor sau să te bucuri în tihnă de preparate inedite (și cu sensul de „altfel gătite”). Mi-a plăcut ideea și am adoptat-o încă de când am auzit-o la fosta mea profesoară de limba rusă care avea vinerea rezervată tocmai pentru astfel de momente agreabile împreună cu prietenele ei. Însă noi ne limitam doar la restaurantele din oraș. Diana, colega mea, care-i mare amatoare de drumuri (cred că toți nativii Rac sunt astfel), mi-a deschis ochii, în fond e la o jumătate de oră de mers... și merită! Voi căuta pe viitor și alte localuri pentru prânz sau cină în zona noastră... sau poate știi tu ceva, vreun altul...? ☺
Iată ce a răspuns Radu Anton Roman, (cu a cărui fiică am avut plăcerea să fiu colegă de studii) într-un interviu de Dan-Silviu Boerescu, referindu-se la ritualul gastronomic al marelui explorator Cousteau, prietenul său: „Adora mâncarea bună. A cheltuit averi pe bucătarii pe care i-a avut cu el. Era celebră bucătăria de pe Calypso, pentru că lua totdeauna cei mai buni bucătari. Totdeauna bărbați, bucătari excepționali, puțin nebuni, capricioși, care-i făceau mutre, îl chinuiau, dar care dădeau niște ospețe, niște festinuri, chiolhanuri, zaiafeturi care nu aveau comparație. Am mâncat la două ospețe pe nava lui Cousteau și am fost zăpăcit, am plecat vorbind singur de acolo, pentru că nu înțelegeam unde se oprește demența și unde este irealitatea. Era ceva între nebunie și irealitate.” (citat din „Poftele” de Dan-Silviu Boerescu) 
Cam asta poate face din tine un bucătar bun, te răsfață, te îmbie, te face să-ți placă și să vrei întruna ceva aparte, sofisticat, îți arată altceva, te scoate din rutină. Oare cât trebuie să plătesc pe un preparat care „să-mi ia mințile” ? Sau... poate învăț să-l gătesc eu. Nu trebuie să-ți aranjezi traiul după cartea de bucate, cum spune un aforism că fac unii sau alții, dar nici să neglijezi aspectul trofic al vieții. În esență, de „a te hrăni” depinde însăși viața. 
Vacanță plăcută/ concedii relaxante/ succes în business mie, ție...!





joi, 10 august 2017

Ce cadou te surprinde... neplăcut?


De câteva zile mă gândesc să scriu, am și vreo două-trei subiecte în minte, însă mi-am amintit, că tot vine ziua mea de naștere acum, în august, pe 22, de cele mai bizare cadouri primite de mine de-a lungul anilor. 
În top, pe poziția cea mai de kk, stau lumânările parfumate și te poftesc să mă contrazici dacă nu-i adevărat că și tu te-ai simțit ușor/vizibil jenat să primești așa ceva și să mimezi și surpriza, plăcerea chiar, „vai, sunt minunate!... și ce miros frumos (auuu)!”. Sunt o persoană profund religioasă și romantică. Dar dă-o-bărci de treabă, îmi ești colegă/amică, te invit la ziua mea pentru prima oară, nu mă descoși deloc, nici subtil, nici vădit, dar îmi vii cu așa ceva? E cumva o invitație ☺sau... ești atât de neinspirată...? Le-aveai prin casă? (păi și eu am soluții de curățare, dar nu le strecor în pungi de cadouri!!) Mesaj subliminal sau conștient? Eu interpretez gestul tău ca idiot și rău intenționat. Ce naiba, ia-mi un săpun, tot atât costă, măcar e tradiție la români să se ofere produse de îngrijire sau cosmetice... 
Asta se întâmpla până-n 2010 și nu dau mai multe detalii despre fată, probabil a și uitat, habar n-am ce-a fost în capul ei. Ia-mi naibii o carte, un blocnotes că tot suntem în aceeași breaslă și scriem muuuult... Sau rupe un trandafir din grădinița din fața blocului și fă-mi seara de neuitat prin prezența ta originală, dar, brrr, nu-mi aduce lumânări... de fapt era un set din ăla de pastile parfumate cu tot cu suport, cred că erau de la magazinul indian, aveau acolo și mărgele la același preț... de ce nu mi-ai luat mărgele? ☺... nu mă spânzuram cu ele!!!
Tot în categoria lumânare parfumată se înscrie și un tip, destul de ok de altfel, prieten de familie, dar el a venit cu una singură, mare, albastră ca seninul, în pahar de sticlă. A mai adus și un pluș pentru fată. Însă pentru mine n-a găsit altceva, mai bine venea doar cu plușul sau, dacă nu, putea să spună că n-a avut timp de cumpărături. El pare destul de „citit”, de „umblat”, chiar să-l fi lăsat inspirația tocmai în acel moment, o fi fost de la caniculă, nu m-ar mira... muzele pleacă, vin...
Am acceptat astfel de cadou doar pentru a nu-i face pe cei ce le-au adus să se simtă prost. Nu i-am mai invitat fiindcă nu am mai păstrat legătura, nici n-am mai făcut petreceri zgomotoase, cu mulți prieteni, am trecut la cadru mai restrâns. Lumea e oricum călare pe telefoane, înainte vorbeau, acum scriu mesaje, stau și mă întreb dacă se va mai ajunge vreodată la intimitatea serilor între prieteni fără prezența deranjantă a gadget-urilor. Când e sunat unul, când altul, atenția nu e constructivă, ci împrăștiată, per total se lasă cu amețeală și nu știi exact de la ce sau cine...
Până pe la 30 de ani cadourile primite de ziua mea de naștere erau foarte importante, cei apropiați știu și, de fapt, ei erau și cei care-mi făceau cadouri substanțiale. După ce n-a mai fost mama, nu mi-a mai păsat nici de ziua mea, nici de cadouri. Acum, mamă fiind, sărbătoresc ziua de naștere proprie mai mult de dragul copilului, e foarte sociabilă, se bucură când vin musafiri, mă încântă bucuria ei.
Deși „calul de dar nu se caută la dinți”, eu prefer să nu primesc deloc sau să primesc, cum e firesc, un „cal” cu toți dinții, periați și clătiți cu apă de gură, că nici eu nu vin doar cu glazura de la un tort expirat, din contră pun ce am mai bun pe masă. Așa-s eu, poți să spui, ipocrit, că-s fițoasă, dar realitatea e că și tu ești la fel și „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”
Am zis la început despre un top al cadourilor „nașpa”, dar nu cred că am ce să mai pun în el, cam asta a fost singurul gen de cadou care m-a indispus. Dacă va mai veni vreodată cineva cu așa ceva la ziua mea, ori îl arunc în coș în fața lui/ei, ori îl returnez. Să fim sinceri, când 'oi da colțul ce-mi aduceți? O carte să lecturez sau un film pe dvd?

Sursă foto - www.