Femlora

marți, 8 noiembrie 2016

Drumuri printre... cuvinte




                   


                   Încep acest articol prin a-ți mărturisi ceva ce tu știai despre mine încă de la primele postări - îmi place să citesc! Că se reflectă sau nu din personalitatea mea, cititul este pentru mine o pasiune. Mă interesează mai mult să simt atunci când mă cufund în viața și intimitatea altora decât să vorbesc despre aceste trăiri. Editura RAO  a lansat însă o provocare pentru mine, invitându-mă să povestesc despre ce aș dori să citesc în timp ce afară ninge liniștit, iar eu, într-un fotoliu comod, savurez un ceai cald cu scorțișoară. Sună tentant, nu? La căldură, relaxată, prea destinsă aș spune, mintea mea cere puțin suspans dublat de acțiune și senzații intense.



Prima alegere a fost o carte,  intitulată Omul nepotrivit , a lui John Katzenbach, un thriller psihologic interesant despre fixații și obsesii, dragoste cu sila, amenințări și pericole. La polul opus stau dragostea de părinte cu spaima, neliniștea, dăruirea totală și dorința de a-și vedea copilul în siguranță, protejat. Subiectul, destul de palpitant și terifiant în sine, este abordat într-un mod trepidant din perspectiva ambelor părți - cel care caută să se răzbune și victima sa. Intriga este construită în așa fel încât să te țină pe marginea scaunului, nicidecum confortabil și surâzător, afundat între perne, dar asta am și căutat. La final, autorul a conchis cu o idee care te îngrozește, cuprinsă în zicala "acel ce doarme cu paloșul sub pernă, de paloș va muri". Este similar cu proverbul românesc, uitat de mulți atunci când comentează malefic sau când sunt stăpâniți de răutate față de semeni -  "Cine sapă groapa altuia, singur cade în ea." Nota bene!









                        Lăsând noaptea să-mi fie sfetnic, trec la cea de-a doua alegere. Mă opresc tot la editura RAO, la o colecție superb realizată din punct de vedere grafic, deosebită și atrăgătoare, care prezintă operele celor mai renumiți scriitori ai tuturor timpurilor. Vorbesc de RAO  Clasic și aleg, dintre cele trei cărți ale lui Gabriel Garcia Marquez cumpărate recent, să re-citesc Un veac de singurătate, fiindcă mi-e dor de cartea asta, descoperită când eram la liceu, tot astfel cum mi-e dor de cineva sau ceva drag. O aveam în ediția veche, cea negru cu roșu, am tot împrumutat-o și apoi i-am lăsat-o cadou unei prietene. Gândul meu era s-o iau pe aceasta, cu traducerea bazată pe cea mai autorizată ediție, cea comemorativă, apărută la Madrid în 2007, sub egida Academiei Regale Spaniole și a Asociației celor 19 Academii de Limbă Spaniolă, știind că este singura care se bucură de privilegiul de a fi fost revăzută de autor. Și un scriitor mereu tinde să modifice ceva la conținut, nu? De regulă, îmbunătățește! Iar să îmbunătățești o scriitură premiată cu Nobel, genială în sine... imaginează-ți ce măiestrie artistică care tinde spre desăvârșire! 











                                 După ce voi termina cartea îmi voi cumpăra, de același autor,  A trăi pentru a-ți povesti viața, un volum de memorii, cu mărturii despre viața lui publică, despre secretele vieții sale particulare, încifrate în romane. Categoric, sud-americanul e un om fascinant, merită prețuit, admirat pentru abordarea actului literar,  iar pe lângă curiozitatea strict umană pentru amănuntele despre el, mă interesează și punctul lui de vedere ca ziarist, felul în care aborda gazetăria, modul său inedit de a vedea lucrurile și unele aspecte ale vieții.








                         A treia alegere este aleatorie, în sensul că nu mi-a fost recomandată de cineva care a citit această carte. Am citit pur și simplu in brief  despre Prințesa lupilor  de  Cathryn Constable atunci când am răsfoit site-ul  editurii RAO  căutând o carte la secțiunea ficțiune-tineri. Pentru că la noi în casă toată familia citește. Mi-a plăcut prezentarea cărții și m-am gândit să i-o dăruiesc fiicei mele cu ocazia sărbătorilor de iarnă, mai ales pentru că subiectul este atrăgător - prințese, diamante pierdute, palate, nopți reci în Rusia, zăpadă și lupi. Sigur lectura o va prinde în mreje, o va captiva și, cum avem două fotolii, unul va fi ocupat de ea. Ne vom zâmbi și voi fi acolo să-i explic "cuvintele necunoscute". Deși citește și el, O. este atras cu predilecție de filme, așa că îl vom invita din când în când să părăsească pelicula, atrăgându-l cu discuții interesante și cu deliciosul nostru ceai de scorțișoară.



                  Mă mulez pe gândul scriitoarei Ioana Pârvulescu, ce afirma că literatura nu a plictisit-o sau dezamăgit-o niciodată. " M-au decepționat zeci, poate sute de cărți, mii de pagini neinspirate, dar nu literatura. Am impresia că, dintre multele bunuri perisabile ale vieții, are termenul de garanție cel mai generos. (...) Mă simt bine evadând din propria viață în cea din cărți, mă simt la fel de bine când viața din cărți îmi invadează propria viață și mă ajută s-o înțeleg."
                  Aș scrie mult mai mult despre lecturile mele, pasiunea de a citi, tipul de caracter preferat, scriitori pe care-i iubesc, am multe povești, dar toate la timpul și... locul lor pe blog. :)  Precum o carte cuprinde un mod de a gândi identic sau asemănător celui propriu, toți trăim cu speranța că-n viața asta vom întâlni măcar o persoană care ne conține, total sau parțial.  Găsind-o și în realitate, vom da contur visului, îl vom savura și vom începe să  construim alte vise. Lectura le colorează, le variază, le ajută să se realizeze... E o călătorie în care fantasticul se insinuează plăcut în realitate, irealul devine posibil, iar lumea cuvintelor îți modelează propria lume.... E o lume ce mă împlinește, mă uimește, mă atrage, mă învață!








Am scris acest articol pentru Superblog 2016.
Surse foto: site-ul  http://www.raobooks.com/ și arhiva personală.
Sursă citate: "Cartea întrebărilor" de Ioana Pârvulescu
                         și "Proverbe românești"