Recomandare de lectură: „Să ai grijă de cel bun din tine”, Valentin Uritescu (amintiri)

Deși frumoasele comunități de pe G+ nu mai sunt, sper ca, din când în când să mai treceți pe aici. Cu toate că nu prea am mai scris pe blog de multă vreme, cine știe, poate cheful îmi va reveni și voi lăsa deoparte preocupări pasagere gen Instagram, care sunt mai mult ale tinerilor, ei sunt cu tag-uri, instastories, bumerang etc.. Activitatea aceasta, lor li se potrivește mai bine... Asta nu înseamnă că nu dai și de conturi ale celor trecuți de 30, care-s lucrate, atrăgătoare, instructive...

Recomandare de lectură

Însă, nu de pe Instagram doresc să vorbesc astăzi, ci despre o lectură relativ recentă, o autobiografie a unui mare actor român, Valentin Uritescu. L-am văzut în filme, la teatru, dar știam mai puține despre omul din spatele scenei, iar în „Să ai grijă de cel bun din tine” dezvăluie, cu sinceritate, fragmente de viață și felul surprinzător în care și-a călăuzit pașii pe drumurile existențiale și prin profesie. Ador biografiile și autobiografiile, reprezintă o lectură inedită pentru mine, mai ales că nu-s la curent cu cancanurile. Pe om îl afli prin ceea ce spune el însuși sau o persoană apropiată, nu prin „pălăvrăgelile” unor neaveniți care se trezesc vorbind și opinând. Era și un penseu la un moment dat, „nu vorbi despre mine până nu mergi în pantofii mei, până nu treci prin ce-am trecut eu etc.”, atât de mult a circulat că mă mir că n-au băgat-o la cap toți utilizatorii de Facebook... Să revin... 

Valentin Uritescu este actorul care datorează traiectoria artistică hazardului. La absolvire a scris pe bilețele orașele unde erau posturi libere și a tras la sorți. I-a picat Brăila, într-un spirit de glumă a lui Dumnezeu, cred, care a vrut să îi confirme că orbul (cel care trăgea la sorți) va nimeri Brăila. Tot mâna hazardului a aruncat și cuțitul care s-a înfipt în ușă, determinând astfel dacă să se însoare sau nu cu cea de lângă el. 

O carte plăcută, interesantă, presărată cu regionalisme care te introduc în atmosfera locului și cu gânduri de o profunzime abisală (cu-adevărat „e scris adânc”), idei pe care le vezi, unele dor, altele-ți dau emoții frumoase... toate sunt amintirile unui om care a înțeles - de ce suntem, de ce nu vom fi niciodată, de ce ne „încurcăm” unii de alții, de ce ne iubim, de ce nu (ne) mai suportăm, cu ce scop ne e dat asta și în ce fel se va sfârși... Tu „să ai grijă de cel bun din tine”, nu-l lăsa pe cel perfid să te domine, du o luptă, fă-ți strategii...
Pe firul amintirilor, am luat lecții de viață de la păsările și animalele pe care actorul le iubește, am învățat despre fidelitate și durere de la porumbei, am re-trăit odată cu povestitorul vraja clipelor ce-i vor dăinui mereu în suflet... Cu inteligența sa metodică, ardelenească, cu cumințenia și pasiunea lui, Valentin Uritescu, actor emblematic al teatrului românesc, student de zece, om de o franchețe cuceritoare, „se dezbracă de roluri și de personaje ca să se înfățișeze cititorului sub raza autenticului deplin. Fără culori de camuflaj, fără alibiuri, fără justificări. Valentin Uritescu scrie așa cum se poartă: natural, departe de arabescuri didacticiste, cu un „ce” hâtru în vorbă și cu un licăr în pupile.” 

Citate - „Să ai grijă de cel bun din tine”

„Era o vară a răfuielilor, o vară în care trebuia să răstorn în minte o atitudine care era urmată de o stare deprimantă, care se consuma lent și sfâșietor ori de câte ori încasam pumni, mai ales pe nedrept, de la oricine voia să mi-i dea. Și dacă la început mă simțisem mândru și deosebit, în scurt timp am înțeles că mă afundam în lașitate și nenorocire, pentru că niciodată uluirea celui care-mi îndesa pumni nu mersese până acolo încât să-l facă să se întrerupă brusc, înțelegând că incapacitatea mea de a reacționa era rezultatul unui îndemn nobil de a-l face și pe celălalt să fie ca mine.”

„Nu vi s-a întâmplat, mai ales după un efort susținut, să stați așa, privind într-un punct ori aiurea, într-o atitudine gânditoare, ca să zic așa, ca atunci când te-ncearcă o cugetare, dar în fond să nu te gândești la nimic?”

„Ardelean socotit, făcusem o alegere total văzduhistă.”

„Eu băusem doar o ceșcuță de votcă, suficient ca starea de vibrație, în care eram deja, să se amplifice, situându-mă pe un sol de orbită în care, ca un satelit cu siguranțele dereglate, mă învârteam bezmetic, sortit să mă prăbușesc, mistuindu-mă în masa ei de stea incandescentă.”

„Pentru că ai prea mult din ceea ce poate să-ncapă într-un trup de femeie. Ce poate să-ncapă așa ca să țină... prea multă albeață, prea multă splendoare, nu-mi dau seama, așa că adineauri când te-am văzut prima oară, am simțit un fel de șoc, mă tulbura recunoștința pentru simplul fapt că trăiesc și că sunt bărbat cu tine odată-n timp și spațiu, și-apoi, în clipa următoare și-n vecii vecilor, m-a apucat un fel de disperare, pentru că-mi dădeam seama că un singur bărbat, oricare ar fi ăla, n-o să fie în stare niciodată să-ți facă față și să te păstreze și să te merite, o amărăciune pentru tot restul zilelor, pentru că tot restul zilelor nu mă voi mulțumi cu mai puțin.”

„Prea puțini sunt oamenii în stare să gândească ei înșiși o provocare, o idee generoasă, pe care s-o ducă până la capăt pentru a avea parte de un rezultat care să-i împingă spre o treaptă superioară a existenței lor. În rest, celor mulți nu le rămâne decât să aștepte ca destinul să le ofere această șansă.”

Lecturi frumoase, vouă! Mulțumesc Libris.