Ce vă lipsește?

Ce vă lipsește? De ce umblați drogați, de ce vă beți mințile? De ce noi, care avem mult mai puține decât voi, ducem o viață simplă  aproape de normalitate, înfruntând problemele lucizi, cu demnitate? Stăm și vă urmărim pe diverse rețele sociale și vă asaltăm cu like-uri viețile acelea strălucitoare, dar goale, seci. Și, când spun asta, nu mă refer la lipsa de profunzime sau de cultură, vreau să spun că nu ați știut să apreciați toată gramada de talent cu care ați fost înzestrați. V-ați bătut joc și de voi și de noi. Și e valabil și în/la prezent. 
Și ne frângeți inimile, și suntem șocați când plecați (o Whitney Houston, un Kurt Cobain), și vă plângem ca proștii neștiind că ceea ce admirăm noi e o minciună. Vanitas vanitatum faceți voi din viață. Voi înșivă nu vă iubiți, de ce vă expuneți public pentru a fi admirați și iubiți? Niciodată nu vă va fi destul. Schimbați-vă, lucrați la omul din voi, nu la glamour, la spoială. 
Și din toți prietenii pe care-i aveți nu se găsește unul să vă zgâlțâie și să vă bage mințile în cap. Pentru că unii stau să profite, lingușindu-vă, alții sunt fix ca voi și nu realizează. Păcat.