Lecturile mele: Provizorat, Gabriela Adameșteanu

Nu știu cum e la voi, dar eu nu mai am timp de citit și i-am auzit pe mai toți prietenii plângându-se de lipsa acestor clipe de desfătare cu lectura. Dar, nu este o consolare pentru mine deloc faptul că și alții pățesc la fel... Probabil, cu o organizare mai bună, o minte mai clară aș reuși să folosesc mai bine timpul...

Provizorat, Gabriela Adameșteanu

Totuși, printre picături și într-o perioadă destul de lungă de timp (!) am reușit să citesc „Provizorat” de Gabriela Adameșteanu. Cartea are avantajele că: este bine construită, are o poveste clară, ușor de urmărit odată ce te acaparează, te familiarizează cu o parte din istorie și cu neajunsurile unei epoci prin care au trecut părinții noștri (produse aduse din Occident, luate prin cunoștințe, de la țigări, la îmbrăcăminte; produse alimentare greu de găsit; cărți care începeau să se interzică; „dosarul nesănătos” care te împiedica să promovezi și să te menții într-un post; obligația de a cumpăra și de a citi ziarele de partid; interzicerea avorturilor și găsirea cu greu a unor mijloace de contracepție), te introduce într-o poveste romantică (una principală și mai multe istorii secundare), îți creează o stare de real (poți vizualiza Bucureștiul, atmosfera este familiară) și altele.

Scriitura este centrată în jurul unei povești de dragoste, mai exact, un triunghi amoros, pe care aceste amănunte istorice o colorează și o umplu. Locul de întâlnire a celor doi iubiți, Letiția și Sorin, este garsoniera lui Florinel, un amic, personaj neconturat, în spatele căruia se întrevede cu greu o existență (este burlac, locuiește în garsoniera cu pricina, apoi se însoară, plănuiește să vândă locația pentru un apartament, ceea ce îi va pune în încurcătură pe cei doi, care-și făcuseră acolo cuib de dragoste și de discuții lungi și mici bârfe tip „pillow talk”). Deși povestea aceasta, romantică până la un punct (concretul în care este aruncată de neașteptata sarcină a Letiției), este destul de interesantă și captivantă în sine, și fără detaliile istorice, cred că tocmai plasarea ei în acel context o umple, de fapt, de un farmec unic. 

Sunt reacții aproape palpabile, cum este cea a oamenilor revoltați care au crezut, la coada formată pentru alimente, că Letiția voia să „se bage în față”, când, de fapt, intenția ei fusese doar să-și aline răul sprijinindu-se de zid. Sunt durerile trădării pe care oricine a trăit o dezamăgire de la cel iubit le re-trăiește prin acest personaj feminin. Sunt și discuțiile familiale pentru supremație, meschinării și răutăți (de ex. Petru Arcan, soțul Letiției, crede că aceasta s-a măritat cu el pentru a-și repara dosarul, e invidios că ea a scris un articol bun, în timp ce el, marele universitar, nu-și putea da doctoratul pentru că nu i se accepta teza). Sunt zbaterile care transpar din notițele Letiției într-o carte de la saltea, întrebările ei, mirările, toată angoasa, carte din cauza căreia Sorin se teme, convins fiind că aceasta va dezvălui amănunte nepotrivite care-i vor încurca existența, mai ales cea profesională. Sunt fugi de realitate, furtuni interioare, lupte pentru și de idei. Este viață sută la sută, cu trăiri și emoții, agonie și extaz. O carte completă, care abordează mai multe aspecte, o carte românească sută la sută, un roman care atinge situații pe cât de provizorii (culoarea unei scurte fericiri), pe atât de intense, o carte cu toate ingredientele (ca să folosesc un termen în tendințe) necesare unei reușite...

Recomand cărțile Gabrielei Adameșteanu, disponibile pe Libris.ro

Recomand cu drag cartea „Provizorat” de Gabriela Adameșteanu, o puteți avea în câteva secunde în coșul dvs. de cumpărături accesând librăria online Libris. Ediția pe care o am eu are 444 de pagini și a apărut la Editura Polirom. Tot la Libris, cărora țin să le mulțumesc pentru exemplarul oferit, puteți găsi și alte cărți ale autoarei. Cred că mai toți din generația mea ați citit „Dimineața pierdută”... 

„El vine totdeauna dulce și tandru, câteodată poate să aibă un buchet de ghiocei în mână, alteori scoate din servietă un mic cadou: un săpun Lux, de care se scuză, jenat, un pachet de Kent, o carte nou-apărută. Și sticla, a cărei etichetă variază, la început era Campari, Martini sau Cinzano, de când nu le mai găsește nici la Unic, nici la Triumf, vine cu un vin albanez ori Bitter românesc. Dar mai ales el aduce promisiunea tandreței fără sfârșit și a răbdării fără margini.”

„De aceea, loialitatea lui Sorin, o biată insuliță cheală de iarbă, înconjurată de valuri amenințătoare, îi pare Letiției singurul pământ pe care poate călca în siguranță.”

„Momentele lor vor fi mult mai intense când se vor derula în spatele pleoapelor ei închise, decât atunci când le-a trăit.” 

„Atunci când sunt lângă el, când simt că este al meu, deodată liniștea îmbracă întâmplările, nimic febril, nimic neașteptat nu se mai petrece.”

„Nu reușesc să înțeleg de ce face ceea ce face, își tot repetă Letiția. Dar ce este de înțeles în viața noastră sau în viața celuilalt? Nimic. Suntem făcuți din gesturi, fapte, impulsuri care se contrazic unul pe altul. Iar ei i-ar fi greu să spună când a început nevoia de adevăr.”

„Dar există oare în viață întâmplare sau cineva din Înalt te așază , ca pe un pion, pe o tablă de șah, la începutul unei partide cu final deschis?”

„Sunt actori care nu mai știu când sunt sinceri și când sunt pe scenă, joacă roluri și cu cei apropiați!”

„Sub presiunea permanentă a emoțiilor, ochiul nostru trimite spre fișierul memoriei fotografii voalate, deformate, prost încadrate, detalii mărite în defavoarea întregului.”

„Există o Românie pe care trebuie s-o regăsim cu orice preț. România viziunii românești! Doar ea contează! În definitiv, ori îți iubești neamul și asta înseamnă că-l iubești așa cum e, îl iubești chiar cu pretinsele scăderi, așa cum faci când iubești o femeie...”

„Ori poate chiar uitase unele întâmplări neconvenabile. Ce altă soluție avem ca să nu ne învenineze erorile trecutului?”

„Până să se așeze la un picnic, se bucurau de fluieratul mierlelor care își răspundeau dintr-un copac într-altul, de florile albastre care acopereau grilajele vilelor, de turiștii cu rucsacuri în spate care treceau spre căldările muntelui, salutând, de lumina care era și ea alta, există, vezi, și această lume, îi spunea Nelly lui Virgil, în care nimic din ce te frământă pe tine nu contează.”

„Încă nu ajunsese la gândul că oamenii nu se despart, cu adevărat, în viață: gesturile și intonațiile, hobby-urile și vacanțele, filmele, cărțile și felurile preferate de mâncare ale celor lângă care am trăit, cândva, iubindu-i, s-au altoit în ființa noastră.”

„În sinea ta, de fapt, nu te schimbi, oricât trece vremea, i-a mărturisit într-o zi fiicei sale, într-un elan confesiv care a dispărut la fel de inexplicabil cum apăruse. În sinea ta, te simți același ca totdeauna.”