Postări

Se afișează postări din septembrie, 2017

Toate astea mi le-a spus marea...

Imagine
Se confundă des fericirea cu perfecțiunea sau mă înșel eu? Și eu le confund sau mai degrabă nu știu cum să definesc acele trăiri... Atunci când porți parfumul preferat în zori de zi, când aerul rece îi amplifică aroma și îți poartă gândul în lumea reveriilor de o frumusețe ireală, te cuprinde o stare căreia îi poți spune perfectă sau ferice. Când mergi pe nisipul fierbinte, dorind să ajungi cât mai repede în vâltoarea valurilor, să lași apa mării să te atingă, să te bine-dispună cu răcoarea ei... Sau când citești o carte care-ți dă emoții, te transformă, îți induce sentimente plăcute... 
Deci, cum sunt acele momente? Perfecte sau fericite? Unii spun că fericirea este admisibilă ca posibilitate și ca proiect, ea nefiind realizabilă. Sunt oameni care spun că ceea ce este tangibil, la îndemână, uzual, nu se cheamă fericire. Că ideea de fericire are sens și utilitate practică dacă o cauți mereu, dacă ești într-o vânătoare perpetuă a clipelor fericite, dacă ești pe urmele ei fără să o ating…

SUPERBLOG 2017

Imagine
Am ajuns acum câteva ore de la mare, am despachetat și am și luat laptop-ul să-mi anunț participarea la a 15-a ediție a competiției SuperBlog. Sper să fiu cât mai creativă, cât mai atentă, să intru în stare, în subiect și să am o abordare convingătoare. Bineînțeles, totul se va inspira din experiența personală, din cunoștințele acumulate și informațiile aflate din materialul documentar pus la dispoziție de sponsori. 
Îi salut pe colegii care s-au înscris și le urez succes (nu mai mult decât îmi urez mie, totuși!! ☺☺). Îi felicit pe organizatori, pe bloggerii parteneri și pe sponsori pentru inspirata și benefica idee de a lansa acest concurs. 
Doamne ajută!