Cadouri pentru cei mici!

chicco.ro

marți, 29 martie 2016

Mama mea...

           Mama mea nu mai e demult, au trecut aproape 11 ani, dar pentru mine a fost parcă un veac ... În tot timpul ăsta am trecut de la șoc la plânset, de la prostrație la plânset, de la revoltă la împăcare, de la apatie la urlet mut ... Acum mă gândesc la ea și las lacrimile în voia lor, îndepărtez încet amintirea ei, zâmbetul ei blând, ochii ei albaștri surâzători sau triști, pentru a-mi putea vedea de viață, de traiul zilnic, de noile mele preocupări ... Mă gândesc că ar fi fost fericită să fie alături de mine și de fetița mea, de sora mea și băiețelul ei, de tata pe care plecarea ei l-a devastat, de toți oamenii dragi cărora nu le venea să creadă că ea se va duce într-o altă lume, atât de tânără, atât de neașteptat ... 
            Mama ei, bunica mea, mămăița, a murit cu 6 zile înaintea ei pentru că atunci când a aflat că mama este atât de bolnavă a refuzat să mai mănânce ... când am vizitat-o i-am stors puțină zeamă de portocală printre buzele întredeschise, era lucidă bătrânica mea, mi-a spus numele ... îi mai murise o fată tot de tânără, dar ce a devastat-o total a fost când și-a dat sufletul bunicul meu, Nichita. Atunci a rămas pe lume doar o mică parte din ea, pentru mama, pentru noi ... restul era cu el, în cer ... apoi, n-a mai avut niciun motiv, mama urma să plece și ea ... noi eram fete mari, cu familii frumoase ... 
             Nu, nici acum nu mă pot gândi la cele două mame ale mele fără durere, apăsătoare durere, parcă fără speranță ... doar dacă ... într-o zi ... cine știe ...?

imagine web