Crăciunul și milioanele lui de povești

opera comică pentru copii

Aproape toate Sărbătorile de Crăciun au fost frumoase pentru mine. Când vine vorba de astfel de zile, cei dragi mi-au fost mereu alături și nu știu ce ar putea fi mai important decât bucuria împărtășită cu ei. Rareori am fost departe de casă de Crăciun, dar s-a întâmplat de câteva ori. O dată chiar în timpul studiilor. Am plecat un grup mare pentru câteva zile la munte, am închiriat o vilă, urmând să petrecem acolo și Crăciunul și Revelionul. Cu trenul, desigur, în acea vreme era un mijloc de transport utilizat frecvent. Ce frumoase îmi păreau aceste călătorii în care nu erai niciodată singur, era imposibil să nu intri în vorbă cu cineva, să nu tragi cu urechea la alte conversații sau să observi un om, pur și simplu. 
Am plecat cu două zile înainte de Crăciun pentru a avea timp să facem toate pregătirile. Eram un grup destul de mare, vreo 15 dacă-mi aduc bine aminte, am ajuns la Sinaia, am găsit un brad chiar la ușa principală, lăsat de proprietar. Ne aștepta să-l împodobim. În bucătărie am dat și de ornamente, am făcut cafele și ceaiuri, așa, să ne dezmorțim un pic până să ne retragem să facem duș și să despachetăm. Urma să ne întâlnim jos pentru masa de seară și pregătirea bradului. În acorduri de colinde, printre glume, tachinări, priviri, așezam globulețele... (Aici aș vrea să intri în povestea de Crăciun a videoclipului „Last Christmas” a lui George Michael și să vezi astfel toată atmosfera acelor clipe trăite acolo...). Au fost zile pe care le-am gustat din plin (la propriu și la figurat), momente care sunt și astăzi undeva, marcate printre amintiri. Zile pline, pe care le-aș retrăi oricând cu drag și de care mi-e dor...
Dar ce a făcut acel Crăciun memorabil pentru mine nu este ce s-a întâmplat acolo, la munte, ci drumul spre București cu trenul, din care, la un moment dat, deși aveam bilet până la destinație, ne-am gândit să coborâm, eu, o prietenă și un prieten. La propunerea mea, într-o stație oarecare, am spus „repede, repede, luați gențile, hai să ne dăm jos!”. Partea frumoasă (și aici îmi vine să și râd) este că nimeni n-a întrebat „de ce?”. Ne-am repezit toți trei, am luat bagajul, lăsându-i pe ceilalți uimiți, întrebându-se ce „ne-a venit.” Ne-am distrat copios atunci, ne îndreptam râzând către „ocazie”, chiar, ce mi-a venit? Mai târziu, în timp, am realizat că nu aveam cum să-l cunosc altfel pe D., un bun prieten... soțul de mai târziu al prietenei mele. D. se întorcea și el de la munte când a luat în mașină la ocazie trei tineri zăpăciți, două fete și un băiat. Soarta a făcut, prin mine, ca prietena mea să se îndrăgostească de el. Nu știam ce mi-a venit să lansez propunerea aceea pripită. Apoi am realizat. Dumnezeu avea un plan.

Și fiindcă tot v-am spus o poveste cu happy-end, din care au ieșit copii frumoși, vreau să vă semnalez un eveniment pe care nu trebuie să-l ratați. În data de 4 decembrie, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a patra ediție a spectacolului „Poveste de Crăciun”, un spectacol mozaic în regia lui Cristian Mihăilescu. Spectacolul, care reunește nume mari ale scenei românești, va avea loc la Sala Polivalentă din București. Cei mici și părinții lor vor avea ocazia să ia parte la momente frumoase, prezentate de artiștii lirici invitați și de Baletul Operei Comice pentru Copii. 
Ca și în anii precedenți, Opera Comică pentru Copii va aduce pe scenă mulți invitați surpriză. Dintre artiștii care au evoluat în edițiile anterioare, n-am putut să nu-i remarc pe: Felicia Filip & IRIS, Mario Hossen, Kristian Benedikt, Monica Petrică și Răzvan Mazilu, Iordache Basalic, Corina Dumitrescu și Gigel Ungureanu, Laura Bretan, Teodora Buciu, Paula Seling, Mihai Mălaimare & Teatrul Masca, Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu, Ducu Bertzi & Friends, Luiza Zan & Snaps Vocal Band, Alina Eremia, Orchestra Simfonică București, Corurile Cantus Mundi București, Școala de Balet „Jaqueline”, Lotul de Gimnastică Ritmică al UNEFS București...

Accesând pagina instituției te poți pune la curent cu informații de ultimă oră despre spectacolul „Poveste de Crăciun”. Și tot pe pagina Facebook „Opera Comică pentru Copii” vei găsi informații și calendarul Games Room, locul unde copilul tău poate petrece timp de calitate, bucurându-se de oferta de activități distractive și educative puse la dispoziție. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită