miercuri, 21 martie 2018

Roberto Arlt și „Cei șapte nebuni”

ceisaptenebuni

A fost o perioadă în viața mea când lecturam cărți în care personajele erau oameni normali, care căutau succesul, o carieră extraordinară, o familie frumoasă, așezată, cuminte. Însă acest gen de lecturi au început să-mi pară monotone la un moment dat, același tipar de scriitură, același prototip, multe clișee care sfârșesc prin a te rutina dacă insiști să continui să le ai. Așa că mi-am dorit altfel de experiențe, am vrut să parcurg altfel de texte, caut scriituri despre oameni mai puțini obișnuiți, care nu se mulează pe un șablon, oameni care gândesc diferit și prin mintea cărora trec idei mai aparte. Scriitorii sud-americani aduc astfel de personaje în vizor, ei au un fel de a fi mai relaxat, fără a fi lipsiți de profunzime, însă. Ei creează acel tip de personaje cărora li se potrivesc cuvinte gen „fericirea stă în lucrurile simple”, ”quiero las cosas pequenas sencillas y ciertas que dejan huella al pasar”, personaje care își pun întrebări pătrunzătoare, care trăiesc tensiunea și angoasa, care ard mistuite de propriul rug pe care nu-l pot stinge, paradoxal, decât alimentându-l mai tare și întâlnind oameni care gândesc asemeni lor. Astfel este și romanul scriitorului argentinian Roberto Arlt, „Cei șapte nebuni”. Unul dintre „cei șapte nebuni”, protagonistul, este Erdosain, un personaj în care „gândurile fierb”, care „gândea telegrafic, suprimând propoziții”, care circula de-a lungul zilelor într-o atmosferă de vis și zbucium, numită de el „zona angoasei”. Acest Erdosain, al cărui nume cu rezonanțe ciudate îmi pare o anagramă, considerat perfect normal de cei cu care intră în contact, este un individ care fură de la serviciu și risipește banii pe fleacuri, fără să-i treacă prin cap că ar putea să-și cumpere măcar o pereche de ghete. El umblă jerpelit și, sub pretextul dorinței de a obține bani pentru acoperirea datoriei, găsește indivizi pe aceeași lungime de undă cu el care îi confirmă „atuurile” și calitatea sa de inventator de geniu neînțeles. Pentru ei, el nu este nicidecum un debusolat, un dezaxat, care va ajunge să planifice cu nonșalanță fapte de condamnat, iar ei nu sunt pentru el niște simpli nebuni. „Dar eu nu cred că ești nebun. Nu, nu cred. În tine e un exces de viață, de caritate și de dragoste față de aproape”, astfel îi spune el unui farmacist mitoman, dependent de jocuri de noroc. 
Cartea e faină, faină rău, dar nu neapărat prin subiect, ci prin descrierea acestor personaje imperfecte, pline de bizarerii, care trăiesc drame personale la vibrația maximă, care își imaginează lumi alternative mult mai bune și mai civilizate, ale căror idei izvorăsc din minciuni care aduc fericirea. Sunt cărți din care pleci cu un mesaj sau mai multe. De la „Cei șapte nebuni” a lui Roberto Arlt, rămân cu „imaginile lui nemiloase și revelatoare” (Julio Cortazar) și cu ideea, extraordinara lui concepție, că „ceea ce numim nebunie este neobișnuința cu gândirea celorlalți”. Sublim de simplu. Îți las fragmente din roman, ca de obicei, sper să faci un gest inteligent pentru mintea ta și să-ți cumperi cartea. O vei găsi la Libris, librăria online căreia îi mulțumesc pentru așa dar interesant și captivant.


ceisaptenebuni



„- În ce fel să le arăți din nou adevărurile sfinte celor ce nu au credință...
- Dar oamenii de bani au nevoie... nu de adevăruri sfinte.”

„Viața i se scurgea printr-un firicel de sânge. Toată suferința decomprimată i se propaga spre orizontul întrevăzut dincolo de cabluri și de trolley-urile tramvaielor, încât a avut numaidecât senzația că merge pe propria-i angoasă prefăcută în covor.”

„- Și nu v-a trecut prin cap să vă cumpărați ghete? a insistat Haffner.
- Într-adevăr, acum că îmi atrageți dumneavoastră atenția, mi se pare și mie bizar, dar adevărul e că nu m-am gândit niciodată că din banii furați se pot cumpăra astfel de lucruri.”

„Dumneavoastră credeți că viitoarele dictaturi vor fi militare? Nu, domnule. Militarul nu valorează nimic pe lângă industriaș. Poate să fie instrument, nimic mai mult. Asta e totul. Viitorii dictatori vor fi regi ai petrolului, ai oțelului, ai grâului. Noi, cu societatea noastră, pregătim atmosfera.”

„Îl însoțesc relativ, de plictisit ce sunt. Din moment ce viața nu are niciun sens, e totuna dacă urmezi un curent sau altul.”

„Da, se prea poate să am talent, dar îmi lipsește viața... entuziasmul... ceva care să fie ca un vis extraordinar... o minciună mare care să impulsioneze realizarea...”

„Cred că în inima fiecăruia dintre noi există o longitudine de destin. Este ca o divinație a lucrurilor prin intermediul unui misterios instinct.”

„Sensul cuvintelor i se adâncea în minte cu încetineala unei pietre într-o apă prea groasă.”

„Răul secolului, lipsa de religie, ne-a distrus judecata și atunci căutăm în afara noastră ce este în misterul subconștientului nostru. Avem nevoie de o religie ca să ne salvăm de catastrofa care ne-a căzut pe cap. Îmi veți spune că eu nu vă spun nimic nou. De acord, dar aduceți-vă aminte că pe pământ nu se poate schimba decât stilul, obiceiul, în vreme ce substanța este aceeași.”

„Omenirea și-a pierdut sărbătorile și bucuriile. Ce nefericiți sunt oamenii care l-au pierdut până și pe Dumnezeu!(...) Omul este un animal trist, pe care numai minunile vor izbuti să-l emoționeze. Sau măcelurile.”

„Roberto Arlt (1900 - 1942) a fost un prozator, dramaturg, ziarist și inventator argentinian, fiind considerat primul scriitor modern în Argentina. Scriitori ca Ricardo Piglia sau Roberto Bolaño i-au fost discipoli, iar Julio Cortazar îl recunoștea ca maestru. S-a remarcat ca precursor al teatrului social și al existențialismului. Unele dintre operele sale - ”Trei sute de milioane”, „Saverio cel crud”, „Cei șapte nebuni” - au fost adaptate cinematografic.” (copertă)
„Cei șapte nebuni” (Los siete locos) a văzut lumina tiparului în octombrie 1929, dar este astăzi tot atât de actuală ca și în acele vremuri. Eu am lecturat o traducere din 2014, apărută la editura Univers și comercializată online de Libris.