Week-end la Royal, avantaje fără egal!

hotel royal

Hotel Royal Poiana Brașov organizează evenimente pe tot parcursul anului, iar eu am fost invitată recent la o prezentare de produse. Conferințe, nunți, botezuri, petreceri private, aniversări sau diverse întâlniri de afaceri sunt găzduite cu ospitalitate în restaurantul cu specific internațional, care poate fi amenajat în sistem teatru, după preferințe și scop. Salonul de evenimente Poiana Brașov are o capacitate de 150 de persoane, iar gazdele facilitează accesul la ecran de protecție, videoproiector, flipchart, laptop, asigurând o sonorizare calitativă și o vizionare clară.
Am avut oportunitatea în trecut să poposesc la Hotel Royal cu prilejul galei unui concurs și m-am bucurat din plin de avantajele oferite de dotările și confortul puse la dispoziție. Acum două săptămâni am primit un mesaj pe mobil de la o cunoștință, o tipă pe care o știam într-un business propriu. Păstram o legătură destul de distantă, chiar m-am mirat când am primit o invitație la o lansare de electrocasnice importate de firma ei. Să faci o organizare de eveniment la Brașov mi s-a părut extrem de interesant, mai ales că urma să fim găzduiți la Hotel Royal din Poiana Brașov și aveam în program și o serie de activități distractive și de relaxare, care m-ar fi detensionat puțin și m-ar fi scos din rutină. Primul lucru pe care l-am făcut a fost s-o sun să o întreb dacă invitația este pentru toată familia, copil și soț, iar, la răspunsul ei afirmativ, am pornit către munte. Anita voia zăpadă, Ovidiu voia plimbare, eu voiam doar relaxare. Mă pregătisem și cu niște bănuți în caz că mă tenta vreunul dintre produsele prezentate, o cafetieră minune, un cuptor, un mixer sau ce o mai fi pe acolo.

hotel royal
Ardeam de nerăbdare să revăd prieteni, foști colegi și cunoștințe, de asemenea mi-era dor și de personalul prietenos și amabil al hotelului. Mai ales de Anita, care-i foarte sociabilă, eram sigură că va interacționa cu toți, n-are importanță, pentru ea, mic, adult, îi sunt toți prieteni și le vorbește la per tu. Dacă îi atrag atenția că trebuie să fie respectuoasă cu persoana din fața ei, în loc de „dumneavoastră” zice „voi” (cu toate că-i doar un om, nu mai mulți), iar acest lucru ne amuză, destinde și mai mult atmosfera.
Hotelul elegant, curat, utilat cu toate facilitățile ne-a surprins din nou plăcut, prezentarea a decurs interesant, s-au degustat produse preparate chiar în aparatele care se doreau introduse spre vânzare la raft. Chiar m-a încântat un robot de bucătărie multifuncțional, cam piperat la cost, dar calitatea are prețul ei, nu-i așa, doar nu-i mereu Black Friday! A rămas să mă mai gândesc dacă îl cumpăr. Ne-am retras foarte devreme în camere, și chiar dacă eram obosiți de pe drum, tot am mai răsfoit net-ul, cu un ochi și la programele TV.

hotel royal


hotel royal


hotel royal


hotel royal

A doua zi, după un duș mai lung, cu hidromasaj și două-trei cafele (una la bar, înainte să mănânc și două după micul dejun de la restaurantul hotelului, pentru mine trei cești fiind echivalente cu cana în care-mi beau cafeaua acasă), am profitat de toate avantajele puse la dispoziție de gazde, am jucat biliard și darts, apoi am închiriat biciclete, vremea fiind numai bună pentru o plimbare în Poiana Soarelui. Ne-am învârtit prin zonă, în jurul Lacului Miorița, am pedalat până la Predeal, care se află la 10 km. Am fost și la Parc Aventura din Brașov. Sâmbătă seara, după o partidă de darts cu amicii (cine pierde dă de băut sau face cinste cu prăjituri), am mers la restaurant, am mâncat și am dansat până târziu. 



Hotelul are spațiu de joacă pentru copii, terasă, dispune de spațiu pentru depozitarea echipamentelor de schi, parcare privată gratuită. Mi se pare primitor atât vara, cât și iarna, prețurile sunt ok, camerele îngrijite, beneficiezi de televizor, internet prin wifi, cadă spa sau cadă cu hidromasaj dacă alegi o cameră aflată la un etaj superior. Este un loc unde îmi este drag să revin, de-abia aștept Gala SuperBlog din decembrie să beau o cafea acolo. Este atât de îmbietoare, mmm... 💖💖💖

hotel royal



Articol scris pentru SuperBlog 2017.
Informații și fotografii - hotel-royal.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nucet - ulițele vacanțelor

Știi...eu...

Fresh din mere de Itești - Sănătos tu să trăiești!