duminică, 30 iulie 2017

Nu-mi rupe curgerea gândului...!


Alerg după cuvinte, sunt disperată să le rulez pentru a defini mai clar o stare, un sentiment, o trăire, o emoție. De multe ori, intru și în teritoriul cuvintelor celorlalți, avidă să-i completez sau să-i ajut, deși ei, ca și mine, folosesc pauza în vorbire pentru a căuta un cuvânt mai potrivit, mai la obiect, ce caracterizează mai exact ceea ce vor să exprime. Pe mine, de exemplu, nu mă supără o „intruziune” în spațiul meu lingvistic, din contră, printr-o confirmare mimică sau verbală, îi ofer chiar legitimitate, însă nu toți sunt încântați când li se sugerează un cuvânt optim spre a preciza ce vor să spună... Din contră, vor să caute ei, să pună ei înșiși punctul pe i, sunt deranjați de intuiția ta, uitând sau eludând ideea că gândul are curgerea lui și că ruperea prea frecventă a unei imagini pe care gândul său creează în mintea celuilalt este supărător până la plictis și, în final, până la dezinteres și neatenție. 
Le spui prietenilor sau cunoscuților întâmplări din viața ta, le descrii imagini, încerci să concretizezi trăirile tale în cuvinte. Le împărtășești impresii despre oamenii pe care-i cunoști așa cum îi percepi tu, îți spui părerea despre o carte, arăți cât te-a entuziasmat sau nu un film, exprimi emoțiile pe care le declanșează în tine un răsărit, un apus și tot ce vezi între...
De multe ori, ești înțeles corect, dar sunt și oameni care spun că ești prea visător, asta ca să mă exprim poetic. Pentru aceștia din urmă, tot ce nu stă în ancora realității este deplasat (am scris un truism, nu-i așa?), vreau să spun că este indexat în sfera anormalității, a excentricității sau a alienării. 
Habar n-ai dacă n-ai peste 40 de ani cât de mult s-a schimbat percepția despre oameni, lucruri, idei și sentimente în ultimele două decenii! Nu o să-ți spun că toate gândurile nebunești (before) sunt primite binevoitor în spațiul și timpul actual, deși așa este. O să-ți atrag însă atenția că înțelegerea unor concepte s-a schimbat radical, dacă nu chiar s-a inversat. Îți voi da spre exemplu o apostrofare pe care am primit-o din partea unei tinere care-și tot făcea de lucru cu telefonul în timp ce viziona un film la cinema. Fiindcă dispozitivul are lumină care pe mine mă deranjează în întunericul sălii, îi spun fetei, după o vreme, să înceteze cu telefonul că-mi distrage atenția și că are timp să „stea” pe facebook când iese că doar nu-i zboară profilul și nu-l mai prinde... Replica tinerei, evident furioasă, vine natural - „Dacă te deranjează să ieși în public, stai acasă!” - ahah!!! Păi, măi fătuco, stai tu acasă și butonează net-ul, nu înțelegi că pentru mine adevărata socializare e în public, iar pentru tine pe facebook? Tu ești cea care nu poate sta departe de prietenii săi virtuali, eu n-am luat telefonul nici pentru a vedea cât este ceasul...! ☺ Dacă am intrat în scenariul filmului, de ce aș mai căuta altele? Socializez virtual de acasă, când e necesar, când am timp și dispoziție, când nu-i inoportunez pe alții. Și de dorit este să interacționezi virtual cu alții cât mai puțin, mai ales dacă ai opțiunea de a-i vedea face to face. Facebook, Instagram, Twitter și alte canale social media ar trebui să funcționeze ca liant temporar între oameni, adevărata cimentare a legăturilor se face prin apropiere concretă, cel puțin dacă respectivii locuiesc în aceeași țară. Sunt mai rare întâlnirile dintre cei care stau în țări diferite, dar nu-s excluse, chiar tind să iasă și din excepțional.
Și legat de înțelegerea pe dos, mai am o nelămurire ridicată de un slogan publicitar: oare „sănătatea înseamnă frumusețe” sau „frumusețea înseamnă sănătate”? Sau poți spune oricum, cuvintele sunt comutative, ca adunarea, se înțelege același lucru? Eu nu cred, dar merită măcar să-ți pui problema! Think about it! ☺
Mulți factori ne schimbă aspectul fizic și trăsăturile psihice de-a lungul vieții. Nu vorbesc despre acei oameni ce suferă transformări cauzate de durere, neputință, necaz. Vreau să-ți punctez doar prostia, lipsa de empatie și răutatea gratuită a semenilor. Ciuda asta a lor, invidia constantă. Trădarea celui pe care ți-l credeai aproape, prietenul tău. Batjocura lui pentru că te ia drept naiv, pentru că i-ai dat din bunul tău când a avut nevoie. Pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu mai ai sau nu mai vrei să-i dai, tu devii dispensabil, iar el, în loc să te cinstească pentru că ai reprezentat cândva ceva pentru el, râde de tine, de încercarea ta copilărească de a crede că brânza nu-i pe bani. Și astfel, o oază de liniște se umple de întrebări, porția ta de bună-stare se fragmentează, curgerea gândurilor tale frumoase este deviată, viața ta devine pentru o vreme un bazar de obsesii pe care doar cineva care te înțelege îl poate aranja și repara. Ce bine că există oameni care te completează, care te îndrumă, care te iubesc... ochiul sincer de lângă tine, mulțumesc cerului!




Surse foto: www

Din scaunul spectatorului, nu al criticului!


În fiecare sâmbătă sau duminică mergem la cinema. Nu ajungem neapărat în zile cu premiere și alegem filmele în funcție de preferințe, nu după reclamă. Ne plac, de regulă, SF-urile, cele animate, filmele cu animale sau comediile. 
"War for the Planet of the Apes", unul dintre filmele momentului, continuă seria cu maimuțele care au preluat controlul planetei, idee care m-a oripilat din start, de la primele filme, cele din anii '70, pe care am avut ocazia să le văd pe casete video închiriate. La vremea aceea, prin anul 2001, mă gândeam că maimuțicile sunt oameni costumați fiindcă, după cum este și o replică în actualul „episod”, prea aveau „ochii umanizați”. Ca să aflu acum că sunt realizate cu ajutorul unui program de grafică, Maya, pe care-l poate cumpăra oricine este dispus să dea peste „mia” de dolari. Deci, să fiu și mai succintă, nu mi-a plăcut nici ideea, nici subiectul - Cesar vrea răzbunare și îi caută pe cei care i-au ucis familia (oamenii). Auzi, Cezar, de parcă ar suferi vreo comparație cu marele împărat roman! Însă aici nu poți lua numele în derâdere, intriga nu ți-o permite... Deci, în afară de efectele speciale și posibilitatea de a intra în poveste prin ochelarii 3D, nu pierzi nimic dacă nu-l vezi. No offence! ☺ Apreciez însă munca echipei de realizatori și nu neg că există oameni (foarte mulți, chiar!) cărora le place acest gen de SF-aventură. 

imagine www


"Valerian and the City of a Thousand Planets" este altceva, nu este în totalitate bun, în opinia mea, dar este totuși diferit... Paradisul și acei oameni stilizați foarte evoluați care-l locuiesc reprezintă acel punct din care poate porni visarea, acea unicitate care-ți aduce și îți lasă un zâmbet plin de speranță. Începutul și finalul, modul în care se desfășoară povestea dintre protagoniști, precum și ideea unui spațiu unic pentru toți locuitorii galaxiei (nu-ți spun prea multe să nu-ți stric surpriza în caz că te decizi să mergi să-l vezi!), îi dau autenticitate și originalitate. Efectele speciale, realizate în cel puțin trei programe de grafică computerizată, îl fac spectaculos. Filmul acesta, în regia lui Luc Besson, reprezintă transpunerea în imagini a unor benzi desenate (gen în care francezii excelează) din anii '60-'70, care au constituit o sursă de inspirație pentru cei din spatele celebrului "Star Wars" și pentru alți cineaști. Deși nu am alternativă, adică o altă poveste-scenariu în locul celui prezentat, pot spune că nu mi-au plăcut clișeele (ca un exemplu, la „-E clar?” răspunsul este „-Cristal!”, replică pe care o auzi în unul din două filme în limba engleză), nu mi-au plăcut nici limbajul și acțiunea tipice ordinelor militare, n-a fost pe lungimea mea de undă nici acea dorință intensă de a distruge „tipic” rasei umane care se crede amenințată de „pericolul extraterestru”. În rest și trecând peste toate acestea, filmul este un deliciu, te poartă într-un univers fără granițe, iar tu te poți lăsa purtat no limits, no restrictions... gustând finalul ❤... 

imagine www


"King Arthur: Legend of the Sword" este, în schimb, un film cu subiect și predicat, un film de savurat, chiar dacă scenariul lui sporește paleta interpretărilor ficționale ale legendelor apărute de-a lungul timpului despre regele Arthur. Pe mine mă fascinează filmele istorice, mai ales cele ce au la bază o legendă, cea a cavalerilor mesei rotunde fiind una dintre ele. Aici, în această versiune, Arthur habar n-avea cine este în realitate, îndepărtat fiind de mic de moștenirea sa de drept de către unchiul său. Pașii îl poartă către Excalibur, sabia din stâncă, și, prin smulgerea ei, își arată descendența adevărată. Această reinterpretare a legendei mi-a plăcut, am pătruns în poveste, m-a captivat, cu toate că, frunzărind net-ul, am văzut că majoritatea recenziilor sunt negative sau persiflante din cauza modificărilor aduse legendei clasice. Eu zic să mergi să-l vezi, dacă mai rulează pe undeva, eu l-am prins în luna mai și nu mi-a părut rău. Actorii, Charlie Hunnam și Jude Law, fac artă! Și acest film este 3D, să nu uiți ochelarii! Au fost mai puțini spectatori în sală decât la cel cu maimuțe, dar nu m-a afectat. ☺

imagine www


Când avem câteva ore de zăbovit prin oraș, noi mergem la un film sau la teatru, pentru a varia experiențele... e altfel decât la televizor, nu-ți spun o noutate. Cum nu putem sta toată vara la mare sau la munte, diversificăm programul astfel. În rest, cărțile ne poartă prin lumi unde, deocamdată, nu putem pătrunde umblând altfel decât cu ochii minții... ❤ 
O vară cool să ai, să faci ce-ți place și ce nu-i deranjează pe ceilalți! Un salut, ție...

P.S. Sper să nu te deranjeze cuvintele și expresiile în limba engleză, încerc doar să fiu in trend ☺.

luni, 24 iulie 2017

Un weekend break la munte - RÂȘNOV ❤






Unul dintre punctele de atracție din Râșnov, Brașov, este Cetatea Râșnov unde se ajunge, mai nou, cu un minitren care oprește la două stații - prima este Dino Parc și a doua chiar cetatea. Călătoria dus-întors costă 5 lei. Deși drumul până sus, la cetate, este scurt și poate fi făcut lejer per pedes, noi am optat pentru acest mijloc de transport din cauza căldurii. Am înțeles că a existat sau există și un lift, eu nu l-am văzut, nu că m-ar fi tentat să urc în el, ci doar așa să-l zăresc, să vorbesc în cunoștință de cauză. So, cât a căutat tata un loc de parcare, noi ne-am postat la o coadă să cumpărăm gogoși și apă, apoi am urcat spre cetate molfăind liniștiți, dar, neștiind că sunt două stații și văzându-i pe toți coborând la prima, la Dino Parc, am dat să coborâm și noi. Nu era acela locul de „debarcare” spre nemulțumirea lui Ovi care deja se dăduse jos împreună cu Anita. Mă rog, a strigat la șofer să oprească și s-au urcat, iar pe mine „m-a certat” ușor-foarte revoltat de parcă eu mergeam săptămânal la Râșnov și eram obligată să știu tot traseul cu opriri și orar. Mi-a mai făcut o fază de-asta mai demult, în Ploiești, când, gonind cu mașina, fără să se uite la indicatoare, cu gps-ul nesetat (că doar ne întorceam, știa drumul! ☺) m-a întrebat brusc și grăbit la o intersecție încotro trebuia s-o luăm, la stânga sau la dreapta...   s-a și găsit pe cine să întrebe, pentru mine noaptea toate pisicile sunt negre...!👅










A fost prima vizită la Râșnov, am fost doar în cetate, n-am văzut nici peștera Valea Cetății, nici parcul tematic Dino Parc, fiindcă nu suport căldura decât în preajma unei ape, dar atât cât am văzut în acea zi și faptul că am fost cu familia a fost suficient pentru a mă simți bine. În interiorul cetății, printre magazine de suveniruri, dulceață, palincă și multe alte delicatese comestibile sau nu, am zărit o fântână (acoperită cu grilaj) lângă care se strânsese un mic grup care asculta explicațiile unui ghid. Nu știam povestea acesteia, așa că ne-am apropiat și am aflat că adâncimea acesteia este de 147 metri și, după cum spune legenda, pe fundul ei zace o comoară. De asemenea, pentru că a fost construită de doi prizonieri turci cărora li s-a promis libertate la finalizarea ei, se spune că pe pereții fântânei sunt scrise versete din Coran pe care aceștia le-au scrijelit de-a lungul celor 15 ani de săpături direct în stâncă. Îți închipui, în anii 1600, cu uneltele de atunci, ce înseamnă să sapi direct în stâncă și să ajungi la o adâncime de 147 de metri? Într-adevăr, istoria e o frumoasă... poveste! Însă, adevărat sau nu, îți dai seama cât de tare au dorit acei oameni să fie liberi, să ajungă la familiile lor? Varianta mai puțin „emoționantă” este aceea că a fost săpată de o echipă de meșteri sași tocmiți de primăria Râșnov și că are numa' 98 de metri. Mă îndoiesc însă că nimeni până acum n-a fost tentat să pună mâna pe legendara comoară, mai ales că în 2001, lângă unul dintre turnurile de piatră de la intrarea în cetate s-a descoperit o lădiță cu un tezaur ce constă în cuțite, catarame, inele pentru harnașamente, vârfuri de săgeți, ace de păr din argint aurit cu pietre prețioase, monede și altele... Mă gândesc că poate era chiar comoara, care în ani și-a schimbat locația din cauza mișcărilor tectonice, who knows?! 



Cum nu-a profă de istorie și nici ghid turistic, te invit, pentru mai multe detalii și informații ce-ți vor satisface curiozitatea, pe alte site-uri unde poți afla mult mai mult decât îți pot spune eu după o vizită de câteva ceasuri - iată unul. Și, între 28 iulie și 6 august, în Cetatea Râșnovului se mai întâmplă ceva frumos, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, ajuns la ediția a IX-a, unde se vor derula 44 de filme, 15 concerte, 22 de prelegeri, dezbateri și ateliere, 5 expoziții, mulți invitați speciali, stand de carte. Interes, curiozitate și spirit liber se cer la intrare, nu bani... ☺. Și, sincer, dacă mă întrebi, mult mi-aș dori să pot merge! ❤
Sunt mulți care au văzut filmul istoric „Nemuritorii” cu actorii noștri nemuritori Amza Pellea, Colea Răutu, Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinică, Jean Constantin, Gina Patrichi în regia lui Sergiu Nicolaescu filmat la Râșnov. Unii poate au văzut și "Cold Mountain" (regia Anthony Minghella) în care protagoniști au fost Jude Law, Nicole Kidman, Renne Zellweger, filmat în 2002 în zona Râșnovului și la cetate (afli de aici mai multe). Se pare că și „Regele Scorpion”, filmul, a poposit pe aici.









Dacă nu ți-ai cumpărat nimic de băut din cetate (sinceră să fiu, mi-am luat o sticlă de apă pe care habar n-am unde am lăsat-o, se poate să fi băut-o și să o fi aruncat într-un tun care avea o pungă de plastic înăuntru, fapt din care am dedus că acela este un tomberon improvizat, se poate, da, parcă am aruncat-o... vârsta, deh!! ☺☺), te poți opri la ieșire unde este o terasă la care poți sta și savura și înălțimile, și văile, și ceva răcoritor. Dar cea mai faină priveliște o ai de la ferestrele tăiate în piatră din interiorul cetății, vezi casele tipic ardelenești din orașul panoramat, un veritabil cadou pentru cei ce vor să facă un filmuleț de familie sau un documentar despre frumusețile țării. Cât despre vreme, să-ți dorești o ploaie de vară prin zonă nu e indicat, acolo și muntele tună, urlă, rage, iar efectul e straniu și înfricoșător. Și, dacă nu ești sensibil la insecte de zi sau de noapte, sigur ți se va părea un week-end break de vis, în zonă sunt pensiuni ce au camere pentru toate buzunarele. Pentru ce n-am povestit - starea de spirit a oamenilor, numărul de turiști, frumusețea peisajului, gradul de interes etc. - am să las fotografiile să arate. Așadar, have fun, vacanță plăcută!










foto MLM

fotografie ghiduri-turistice.info


Surse foto- albumul personal (unde nu este specificat în legendă)

vineri, 14 iulie 2017

Sarea și piperul social media - pisica






Ideea cu scrisul sau oricare altă muncă e să le faci continuu, să nu apuce să se instaleze lenea care te impinge să tot amâni momentul. Sunt deja aproape două săptămâni de când am fost la Moeciu, Bran, Cetatea Râșnov și oricine ar fi zis, după entuziasmul meu, că voi scrie despre asta imediat, la cald. Dar eu am tot lăsat pe un „mâine” imprecis, între timp m-am jucat cu un pui de pisică, am hrănit-o și am făcut curat după ea, iar după o săptămână am dus-o la tata înapoi pentru că am descoperit că aveam toți senzația că avem ceva în gât și ne gâdila vreun păr rătăcit nasul... so, deși ne era dragă, nu aveam cum să o ținem, deși, inițial, plănuisem să stea aici toată vacanța de vară, în speranța că-i va mai tăia Anitei pofta de a „călări” gadget-urile non-stop.






Pe lângă această scuză am mai avut-o pe cea că nu m-am putut dezlipi de câteva cărți pe care le-am devorat, una dintre ele ajungând să nască în mine stări de revoltă, plânsete, șoc, uimire și multe alte emoții. Se numește "Windows on the World" de Frederic Beigbeder (unul dintre autorii contemporani care-mi plac), nu mi-a căzut în mână până acum, dar, după ce am citit-o am știut că, de cele mai multe ori, când judecăm o situație care nu ne-a vizat direct, pare că stăm la alt etaj.
Să revin totuși la escapada noastră la munte, cadoul tatei de ziua lui, ca și anul trecut, care a picat cum nu se poate mai bine, într-o sâmbătă toridă. Drumul până la Moeciu a fost un pic altfel, în sensul că a trebuit să facem cale întoarsă pe o porțiune, fiindcă ruta obișnuită era blocată de macaralele care scoteau din râpă camionul militar care luase viața celor trei soldați, Dumnezeu să le lumineze calea spre Înalt! Cu un gust amar și discuții despre această tragedie, ne-am continuat drumul pe alt traseu. 
Odată ajunși, am stat puțin de vorbă cu gazda (deja ne cunoaștem, să zic așa, e a treia oară când „tragem” la ei), soț, soție, o cățelușă - Lizuca - și o pisică care-și alăpta puii (anul trecut, cățelușa era cea care avea puișori). 




Casa lor este foarte răcoroasă, iar după grătar, deși era în plan să mergem la Cheile Grădiștei, am dormit zdravăn, mulțumindu-ne, la trezire, cu o plimbare prin împrejurimi. Apoi, vorbă și povești până la două noaptea, iar a doua zi, fără mic dejun pentru mine, am purces către Castelul Bran pentru a participa la evenimentul cu intrare liberă „Chat Noir, Chat Blanc au Chateau Bran”, unde am putut admira peste 120 de feline de rasă. "World Cat Federation" (WCF) este o asociație internațională de cat clubs, înregistrată în Germania, care participă la dezvoltarea legislației pentru protecția animalelor și o susține în Parlamentul European. La Bran, competiția a fost inițiată de singurul club WCF din România, Clubul "Magnificats", și a beneficiat de arbitraj internațional de elită. Pe scurt și dincolo de aceste informații oficiale, am văzut acolo niște creaturi simpatice, care mai de care mai medaliate, bine îngrijite și hrănite, pe care le-am fotografiat și eu printre gratiile unor adăposturi, alături de stăpânii lor, și care erau acolo pentru a primi alte medalii și premii. Frumos și lăudabil eveniment, primul de gen la care am participat.
















În Castelul Bran nu am intrat, l-am mai vizitat acum ceva vreme, nu în întregime însă pentru că m-am trezit la un moment dat în fața unor scări foarte înguste și am avut o puternică senzație de claustrofobie. Așa că, atunci când sunt întrebată dacă am mers pe urmele lui Dracula, eu răspund că „nu l-am urmat până la capăt ☺☺!”, n-am avut nesăbuința să merg peste tot, oricât de curioasă aș fi fost.






După ce am cumpărat câteva suveniruri și cadouri, plus ceva cărți religioase (de dar), după o înghețată și un suc, ne-am urcat în mașină, cu destinația Cetatea Râșnov. Dar, despre asta într-o postare viitoare, cât mai curând (sper ☺...)
Vacanță plăcută ție, să-ți fie cât mai confortabil, stai la „aer viu și răcoros”!