Gânduri de mai... bine

Și totuși cuiva îi pasă. De tine... de viața ta... de ceea ce faci. Și, fie că te atacă, fie că te laudă, din acțiunile lui deduci că îl interesezi. Recent, am fost prost înțeleasă de o prietenă și am avut ocazia să-mi dau seama cam ce gândea cu adevărat despre mine. Însă, în ciuda coșmarurilor de noapte în care mi-a apărut de vreo două ori, hăituindu-mă pe acolo în vreun fel sau altul, eu o înțeleg. Pricep că a avut o pasă proastă, de vreo două-trei zile, în care și-a dat arama pe față și îți mărturisesc că bănuiam cum gândește. Că doar n-am trecut degeaba prin timp. Și pense-urile astea facebook-iste pe care le tot vehiculează unul și altul, oameni despre care știi sigur că-s lipsiți de direcție... Apreciezi mai mult pentru că ți se pare că concordă cu modul tău de a gândi și felul tău de a fi... so...like!
Pe de altă parte, sunt oameni care se comportă diferit cu fiecare prieten în parte. Tot o prietenă, alta, m-a dezamăgit crunt când i-a spus unei tipe că-s o fostă colegă de liceu și... nu spun mai mult că bunul Dumnezeu știe... Adică, pentru a mă explica puțin, datorită faptului că eu i-am fost prietenă a ajuns să o cunoască pe respectiva ș.a.m.d. Există astfel de prietenii, în care numai unul îi este altuia prieten.
Viața mi-a scos în cale o multitudine de tipologii umane, am căutat să înțeleg fiecare individ în parte, am învățat mult de la ei, de fapt cred că Dumnezeu vorbește prin oameni. Dar de aici și până la a le găsi mereu câte o scuză pentru faptele sau sentimentele lor e un  drum pe care, teoretic, cel puțin, eu nu mai vreau să merg. "Din apa asta nu o să mai beau!", îmi spun mereu. "Voi răspunde cu aceeași monedă", îmi propun ferm decisă. Și totuși, nu știi când ți se va face sete și știi sigur că setea e cumplită. Însă nu setea (a se citi "lipsa prietenilor", "teama de singurătate") este cea care naște toleranța, înțelegerea, nu setea este cea care, dintr-o adâncă introspecție a celui de lângă, scoate frumosul, bunul, pozitivul din el, ci bunul simț din tine, noblețea ta interioară, luciditatea, chibzuiala limpede și privirea clară. Ce se naște din dragoste, trăiește iubind, zâmbetul tău și lumina ta găsesc mereu răspuns ca o reflexie în ceilalți. Se spune că "frumusețea e în ochii celui care privește". 
Să înveți să spui un "nu" doar dacă celui de lângă tine îi face bine sau dacă, spunându-l, te ajuți pe tine. Să spui "nu" din răutate, meschinărie, invidie, neînțelegerea contextului, mi se pare o cruzime nedemnă de un om și în totală neconcordanță cu etapa la care a ajuns civilizația. Avem facilități tehnologice ultra, high, super, extra și ne purtăm ca-n comuna primitivă, combinând eronat aceste avantaje. Ne încărcăm mintea cu gânduri și maxime scrise de alții, care ni se potrivesc parțial spre deloc, creându-ne false probleme, dileme neautentice și judecăți în disonanță cu adevăratul nostru eu. Te poți educa, te mai poți educa numai cu condiția să le armonizezi pe toate - gând, faptă, stare de spirit, comportament. Și consecvența acestora.
De la subiectul "prieteni" sau "pseudo-amici" am inițiat această înlănțuire de cuvinte, cu ei vreau s-o închei, tot printr-o pildă personalizată, pe deplin însușită de mine și în afinitate cu felul meu de a fi - O roză, pentru mine, îmi poate fi grădină, iar un prieten adevărat, o lume de explorat. Știi, sufletul acela pe care vrei să-l știi mereu aproape. Și slavă Domnului... este! 
Așadar, Dumnezeu vorbește prin oameni, dar nu prin toți! Sunt bariere pe care mulți le ridică prin lipsa lor de naturalețe. Te ascunzi în spatele limbajului, a acțiunilor sau pretinzi că ai alte sentimente decât cele reale. Pentru că, consider eu, este greșit să crezi că, dacă unul te-a rănit, este de la sine înțeles că o va face și următorul sau celălalt. Și este nedemn de numele de om să-i aduci pe alții lângă tine strict cât îți sunt folositori. Până și câinele te caută prin casă să-i dai o mângâiere, nu numai pentru mâncare.

Surse foto: www și arhiva personală