duminică, 26 februarie 2017

Dileme sub clar de lună...


Mi se pare mai oportun să scriu aici mai mult despre sentimente sau emoții decât despre fapte și evenimente întrucât sunt, în esență, un om sentimental mai degrabă decât unul rațional. Și nu că n-aș fi lucidă, n-aș înțelege cu mintea, ci pentru faptul că prima mea reacție este cu simțirea, este emoțională. Sunt unii cercetători care spun că emoțiile, dorințele, gândurile și ambițiile se nasc în mintea noastră. Eu spun că emoția ține de instinct. Emoția e sentiment. Iau exemplul câinelui - te vede, îi trezești o emoție, ești stăpânul lui este atașat de tine și te iubește, dar nu poți să spui exact că sentimentul acela este rodul minții lui. Nu! S-a demonstrat științific că noi, oamenii, emitem feromoni, care influențează comportamentul animalelor față de noi, dacă un câine îți simte teama, te va lătra, dacă te simte deschis, prietenos, va da din coadă, te va adulmeca, dacă te cunoaște drept stăpân te va iubi oricum, bun sau rău, sunt animale ce nu-și condiționează dragostea când vine vorba de mâna care i-a hrănit. În cazul oamenilor putem spune că rațiunea este instrumentul gândirii, iar inima este o parte a rațiunii care simte, de aceea ne deranjează anumite aspecte ale vieții sau situații cu care ne confruntăm, pentru că ele-s neplăcute pentru simțire, deci inasimilabile mental. "Este peste puterea mea de înțelegere", expresie auzită des, înseamnă că acel fapt mă rănește emoțional și este neconform cu felul meu de a gândi.
O prietenă din mediul virtual comenta despre tăcerea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu "vorbește" prin primăvara care vine sigur și precis an de an, prin soare, vânt sau ploaie, prin oameni, gândurile lor, muzica lor, filme, cărți, descoperirile științifice care le fac viața mai ușoară. Poți să vrei să ai revelația și confirmarea lui Dumnezeu (cum își dorea Arghezi în psalmul VI - "Singuri, acum în marea ta poveste,/ Rămân cu tine să mă mai măsor,/ Fără să vreau să ies biruitor./ Vreau să te pipăi și să urlu: <Este!>") sau poți să-l simți mereu lângă tine, aproape în gândurile tale, îndepărtând frământarea ta interioară sau, de ce nu, aducând-o, pentru că furia, mânia, revolta sunt și ele emoții, parte din viața fiecăruia. Cum soarele strălucește mai intens după furtună, tot astfel vine calmul după descătușarea de sentimentele negative, frustrarea se diminuează sau dispare, vezi totul mai clar, ziua e limpede, noaptea-i senină. Poți să vrei să-l vezi și să-l asculți pe Dumnezeu însuși vorbind, ohoho, cred că mulți ne dorim asta. Dar, totuși, cred că El are o dilemă, de abordare, poate... Oare, cred eu că se întreabă, cum să deschid discuția? - "Bună ziua, oameni dragi! Eu sunt Dumnezeu...!"? Sincer, nu știu cum va rezolva bunul de el treaba asta, în marea lui înțelepciune... Oare eu sau tu sau el, ca "Dumnezeu pentru o zi", cum ne-am manifesta, ce am face? Am păstra oare tăcerea, știind că deținem mijloacele de a face ceva pro sau contra, nu ne-am etala cu puterea noastră, ne-am amuza să le citim gândurile celor din jurul nostru și de oriunde, am preveni mult rău individual și general, ne-am așeza împreună cu prietenii să mâncăm fructe sau altceva, oare cum ne-am comporta? Nu știu, sincer, cum am fi, dar cred că mesajul nu-i chiar atât de criptat pe cât vor unii să-l facă să pară. O viață demnă, simplă, utilă ție și cuiva, pe care să-ți facă plăcere s-o trăiești, asta înțeleg eu deocamdată din mesajul divin. Știu că nu pot trăi fără să caut răspunsuri, fără să-mi pun întrebări, fără să descopăr mistere ascunse după cuvinte sau fapte, fără să găsesc noutatea, informația, povestea, fiindcă asta mi-e firea, dar am înțeles cu timpul că nu numai complexul cere descifrare, ci și simplul, mai ales lucrul simplu, tocmai pentru că este atât de evident.

Surse foto:www