Pășește lin, unele amintiri dorm încă!

Sunt fraze pe care le-ai rostit cândva și le poți reproduce cu acuratețe peste ani mulți. Una dintre ele este cea pe care am spus-o, verbal sau nu, când aveam cam 25 de ani și cred că ghicești ce poate fi... era aceea cu "lasă, am timp, mult timp!" Am timp și acum, numai că felul în care spun cuvintele este altul, mai resemnat, și, de multe ori, mă întreb ce semn de punctuație să pun. Nu e mai potrivit un semn de întrebare? Aroganța și siguranța de atunci au fost înlocuite de neliniște, de zbucium, de îngândurări repetate. Nu vreau să fac o dramă din asta, nu vreau să risc să cad în patetic lamentându-mă la 42 de ani. Totuși, am mult, mai ales când te gândești cum și când au trecut... Am clipe de viață și trăiri alături de alți oameni ce mi se perindă cu o precizie și o luciditate de peliculă, dar am și momente care s-au dus ca un fum, învârtindu-se ca într-un carusel, amețitor, rapid și inutil...
Am un nuc în fața blocului, ce-și întinde crengile până la etajul la care stau. Săptămâna trecută era înfrunzit, astăzi nu mai are decât câteva frunze răzlețe. Chiar le vedeam desprinzându-se și picând uneori.  Așa simt eu perioada aceasta între adolescență și maturitate. Am fost, între anii aceștia mulți, o frunză în bătaia vântului, ce a căzut cât ai clipi, brusc, trist, fără sens. Știu ce am făcut pentru mine în fiecare an de atunci încoace, pentru re-naștere, însă nu văd rostul, pentru ce am evoluat?! Pentru ce înaintez în vârstă foarte informată, documentată, oarecum "doctă"? Pentru cine mă pregătesc atât? Dumnezeu mă știe de mică, fix ca pe oricare, pot să fiu și mai prostuță în fața lui, nu înseamnă că-l iubesc mai puțin, iubirea nu e condiționată de inteligență. De ce învăț, de ce citesc, de ce mi-e foame întruna de cuvinte? Bani buni nu se fac din asta, trebuie să fii genial să dai o lovitură, deși, la ce bestseller-uri sunt pe piață,  pot să fac lejer o încercare. 
Știu că e imposibil din punct de vedere fizic să trăiești zi de zi cu adrenalina stimulându-ți mușchiul cardiac, la intensitate maximă, pe cai, în vâltoarea vieții. Poți încerca să captezi totuși aceste clipe când apar, să fii pe fază, adică.  Știu să râd, să zâmbesc, să respir adânc. Știu că pe măsură ce clipesc, toate momentele trec, imprimându-se sau nu pe retină, alcătuind filmul care mâine va începe cu ieri... am râs, am zâmbit, am respirat adânc și am scris sau nu despre toate acestea. 

Știu că deși am un telefon mai performant decât anul trecut nu vorbesc mai des cu prietenii, nu fac mai multe poze sau filmulețe cu el, nu mă joc ceva instructiv și nu din cauză că nu mi l-aș fi dorit, pur și simplu cred că îmi dau singură timp lăsând totul pe un mâine nedefinit. Invitat la o emisiune Tv, Cătălin Botezatu constata, oarecum dezolat, că tinerii de azi nu își fac planuri, nu au ținte definite și scopuri clare, ei trăiesc momentul și atât. Așa este. Dar, eu întreb - într-o lume atât de nesigură, cu un viitor incert, într-o țară care confundă tupeul cu curajul și își îndepărtează valoarea autentică, ce repere să ai, ce modele să urmezi, ce plan să trasezi? Eu nu trăiesc pe repede înainte, ca regulă, dar dacă trebuie să accelerez o fac. Așa se trăiește acum, se mănâncă pe fugă în fața televizorului sau lângă computer, se fac temele repede și calculele aritmetice cu calculatorul (pe ascuns, să nu mă prindă mama, care amestecă în ciorbă), se iau pastile la indicațiile farmacistului (care încurcă locația vezicii biliare cu aceea a splinei, lui O. i-a spus o tipă că fierea e în stânga!)  și multe alte anormalități pe care nu poți să nu le sesizezi. Dacă așa se trăiește acum, nu mă opun, nici nu ader, ci doar mă port natural, cu multă înțelegere de sine. Și dacă eu, prin prisma educației primite, a autoeducației, a experienței de viață de până acum, fac ce trebuie și totul este bine cu mine și cei dragi, atunci îi voi mulțumi lui Dumnezeu și voi continua să merg pe drum, cu sau fără un plan. Trăiesc acum și deja este momentul trecut. Nu există clipa prezentă, trecută, viitoare, viața e formată din trăiri, simțiri, sentimente. Timpul este doar un reper care te ajută să faci puțină ordine. Un semn de orientare care pe mine mă împiedică, mă rănește, mă estompează, dându-mi uneori însă și dovezi de prietenie. Sper să nu fie cel mai fals amic al meu!
                                 
                 Bună dimineața mie, ție...!

Surse foto: www