duminică, 13 noiembrie 2016

Cățelușului meu...

Acesta este un articol pentru tine, cățelușul meu, pentru tine, Puf mic. 
Te-am primit acum 16 ani, aveai o lună sau două, eu și cealaltă stăpână a ta eram în Spania. Cel care te-a adus la noi a zis să-ți dăm doar lapte deocamdată, dar, cum tata se afla în vizită și adusese sarmale din țară, ai adulmecat una cu năsucul tău negru și ai înfulecat-o. Am râs de gestul tău și ne-ai fost drag. După sărbători am fost eu în România și te-am lăsat cu Flori și cu Richard, iar tu n-ai mâncat nimic două zile, deși te îmbiau cu pui și alte bunătăți. Îți era dor de mine și eu mă atașasem de tine. M-am întors după două săptămâni, Flori s-a mutat cu Richard, noi am rămas singuri în mare parte din zi. La început rămâneai peste noapte pe terasă, dar fiindcă îți lipeai mutrița de geam și avea ochișorii ăia mărgeluță care mă implorau, te-am lăsat în casă peste tot. Și dormeai cu mine pe pernă sau la picioare. Și-ți dădeam să mănânci și cu lingura mea, și hăpăiai și coca-cola din paharul meu. Nu mâncai tu chiar sută la sută sănătos pentru un cățel, dar erai fericit, aveai năsucul umed, când mă întorceam acasă săreai atât de sus că te prindeam fără să mă aplec. Odată ai furat un os de pui din gunoi, nu aveai voie, te-am prins de ceafă cum te prindea mama ta și ți l-am scos din gură. Aflasem că nu e bine să mănânci oase de pui, dar ulterior, în țară am descoperit cât de inteligent erai, mâncai numai capetele. Preferai crenvurștii și pateul de ficat, nu prea voiai crănțănele, iar noi ne străduiam să-ți facem pe plac. Îți plăceau chiar și bananele, pepenele roșu, ciocolata. 

Ai fost prietenul meu fără glas, care vorbea cu ochișorii, care se cerea în brațe dând din lăbuțele din față, care-mi lingea lacrimile și urla ca un lupișor pe Cherry Cherry Lady. Mă îneacă plânsul, Puffy, ai murit ieri dimineață. Ursulețule, ultima oară când te-am văzut, ți-ai lăsat boticul în palma mea și l-ai ținut acolo o vreme. Am știut că nu mă uitaseși, chiar dacă în ultima vreme erai bolnăvior, te mușcase un câine mai mare, nu ți-ai mai revenit de atunci.
Te-am adus acum ceva ani din Spania ai stat cu noi în casă, te-a plimbat mama, mama n-a mai fost. 
Apoi, am născut, te dădeam afară din camera copilului, mai îți strecurai mutrița pe ușă și o amuzai pe Anita, așteptai resturi din mâncarea ei, ieșeam cu toții la plimbare, îl așteptai pe Ovi să te scoată încă o dată când venea de la serviciu. Când plecam de acasă fără tine, îți lăsam lumina aprinsă și tv sau radio ca să nu-ți fie urât. La ușă lătrai ca un câine mare, cred că acei ce nu știau te închipuiau un dulău, pe tine suflețelule, o mână de cățel. Ești în sufletul meu, în aproape jumătate din viața mea.
În ultimii ani ai stat la curte la tata, primeai grătar mai des decât de la noi, aveai prietenă o pisică, iernile dormeai pe cojoace vechi, în ultimul timp te băgaseși chiar în coteț. La un moment dat, pisica n-a mai fost, ai rămas cu o cățelușă, Vulpea. Deja nu mai aveai glas să latri sau să schelălăi de durere, te luam în brațe să te spălăm și dădeai să muști, nu rău, doar să ne avertizezi că te doare, nu cred că mai vedeai bine, nu știu dacă mă mai auzeai. 
Totuși, n-ai plecat fără un semn, am simțit, deși nu erai lângă mine, că te ridici atingându-mă pe piciorul drept, ca și cum ai fi fost câteva momente cu mine înainte de sfârșit. N-am știut alaltăieri că era modul tău de a-mi spune adio. Ieri am aflat, ursulețule, atât de tare m-a durut, lacrimi încă îmi curg pe măsură ce scriu... îți mulțumesc că ai fost în viața noastră. Ai fost unic, cățelul meu iubit, ai fost un suflet lângă mine, nu conta unde mă plimb prin casă și de câte ori mă ridicam, tu mă urmai peste tot. Puf mic, vino înapoi, aș fi vrut să fi fost cu tine în ultimele clipe, aș vrea ca tu să fi simțit mereu cât de drag ne-ai fost. 
Te iubesc, inimioară mică de cățel credincios., îmi pare atât de rău că nu mai ești, nu mi-am imaginat c-o să mă doară atât.
Și în dimineața mohorâtă de toamnă, te-ai așezat să te odihnești puțin, obosit și trist, așteptând o rază de soare să-ți încălzească corpușorul firav, tot astfel cum tu mi-ai înseninat anii tineri cu zâmbet. N-a mai fost să fie pentru tine suflet bun, ai rămas acolo cuminte și supus, precum ai trăit.