Cartea ta de vizită sunt eu

                 Eu sunt Maxi. Și nu-s un câine, precum te grăbești să presupui, ci o ștampilă ! Sunt puțin mai mare decât una de buzunar, de aceea mi se spune Maxi, dar ăsta nu-i un inconvenient, eu sunt ușor de folosit și de manevrat. Te miri că știu să vorbesc? Ei bine, pot și știu, pentru că-s personificată, pardon, personalizată, în fine, poate ambele... Vreau să spun că o pot ajuta pe prietena mea să-și pună amprenta pe toate documentele pe care ea vrea, unde-i necesar, în tihna casei sale sau când este pe fugă și trebuie să-și lase datele de contact la diverse persoane sau instituții. Totul în timp util! Eu îi spun prietenă pentru că se comportă bine cu mine, îmi aduce lichid când sunt însetată (am mereu o tușieră plină) mă ia cu ea peste tot, mă laudă prietenilor ei... dar ea-mi este, de fapt, un fel de mamă-stăpână, a conceput felul meu de a mă adresa oamenilor, adică textele mele, a decis să fiu a ei, nu mă lasă să mă plictisesc și să zac aruncată prin cine știe ce sertare, ceea ce-i important, zic eu.
                 Problema e cu textele, sunt cam aceleași, totuși nu mă plâng... cel puțin nu azi, fiindcă astăzi este ziua mea, pe vremea asta, acum trei ani, Lore, care-i jurnalist de presă scrisă, îmi completa plăcuța cu datele ei de contact și mă transforma în minunata carte de vizită în înveliș 2600 Green Line care-s acum. Aflase despre mine că fac parte dintr-o gamă de ștampile concepută pentru utilizare repetitivă și de mare frecvență. Îmi admirase rama din oțel, placată cu crom, combinată cu piese din plastic care-mi facilitau mișcarea. Văzuse că-s eficientă pe o perioadă lungă, că-s construită în mare parte din material reciclat, a tras concluzia că-s ideală pentru o ștampilare fără efort și m-a luat. 

foto-simulare a unei cărți de vizită cu ștampila 2600 Green Line

sursa http://www.colop.ro/
              
                Astăzi, mai mult ca oricând, îmi propun să fiu fericită, să zâmbesc împreună cu toți prietenii mei din marea familie Colop , pe care-i voi întâlni negreșit prin locurile unde are stăpâna mea interviuri și reportaje de făcut. Mereu întâlnește persoane cu care trebuie să țină legătura sau foști colegi care nu i-au mai ieșit în drum în ultima vreme, și, cum își schimbă numărul de telefon foarte des, are nevoie de mine să imprim rapid pe hârtie sau pe carton datele ei. Astăzi am fost la Protecția Mediului, este una dintre instituțiile unde a fost desemnată de la ziar să meargă o dată pe săptămână. Eu cred că a vrut să-mi facă o surpriză, acolo mi-am văzut surorile (un fel de gemene identice, din aceeași placentă) - cam toți angajații au- , am mâncat prăjituri cu miere și am băut șampanie, am exagerat un pic, simțeam că mi se amestecă tușul, totuși am reușit să mă controlez și să nu-mi fac de râs posesoarea. Apoi, m-a plimbat tocmai în capătul opus al acestei locații, la RAR, unde-i nebunie mare cu noxele și poluarea la mașini, cu programul Rabla, iar ea avea de scris despre toate astea, a făcut un interviu rapid cu directorul, m-a lăsat martoră pe un document și a pornit-o către a treia destinație, unde speram să fie mai amuzant. Și a fost, chiar super aș spune, stăpâna mea a fost extrem de fericită pentru că a reușit să încheie un contract de publicitate foarte avantajos, bănos, în traducere liberă... Bineînțeles, se cerea sărbătorit, de data asta m-am limitat la limonadă să fiu sigură că nu mai încurc borcanele, pardon literele, patronul a adus un mare tort, credeam că-i pentru ziua mea, de unde, era Sfântul Mihail!! ... nu m-am supărat, am gustat, bine că nu și-a dat nimeni seama că-mi pierdusem iluziile. Singura, Lore, m-a răsplătit cu un pupic, pe ascuns, când s-a dus la baie să-și dea un refresh, m-a numit comoară și amuletă, ceea ce m-a făcut să cred că voi rămâne unica și cea mai favorizată ștampilă din viața ei. 
                  M-a dezarmat mai târziu, însă, atunci când am auzit-o vorbind cu cineva despre alte ștampile, de image card stamp (ce interesant, zicea ea, poza ta pe ștampilă s-o deosebești repede de ale celorlalți!) 

foto-simulare image card stamp



sursă foto http://www.colop.ro/



sau de datiere , bune de folosit pentru a-și aduce aminte de data achiziționării cărților  sau pentru dosarele cu munca de documentare pentru subiectele despre care a scris de-a lungul timpului. De asemenea, vorbea de floricele, desene animate, steluțe, fluturași pentru a personaliza un set de ștampiluțe pentru temele fetiței ei, elevă în clasa a IV-a. Într-un fel, m-am bucurat... voi avea surori și frați, vom vorbi, vom râde, altfel va trece timpul... și împreună îi vom fi de folos Lorei ... "Ușa către progresul personal se deschide numai dinăuntru." (Burke Hedges) - și noi vom avea o cheie!


Am scris acest articol pentru Superblog 2016.
Videoclipul este pus la dispoziție de Colop Austria, sursa YouTube.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită