Femlora

sâmbătă, 27 august 2016

În adâncul lucrurilor... (2)

imagine web
Astăzi mi-am adus aminte, datorită sau din cauza multor întâmplări, de teoria formelor fără fond a lui Maiorescu. Deși nu la ceea ce aplicam eu se referea criticul, insist să numesc unele persoane drept creaturi împachetate frumos și goale de conținut, ca unele cadouri mici care vin într-o cutie mare completată până la întregire de carton decupat (acelea vin astfel pentru că au valoare, la ce mă refer eu nu se pune problema... mă refer strict la umplutură).
imagine web
Dacă-ți servește cineva o pildă, tentația e să intri în joc, să răspunzi pe măsură, dar nu mulți știu să joace până la o concluzie acceptabilă, care să satisfacă ambele părți. Sau numai una, dacă ești în competiție. Din felul în care jonglează cu replica îți dai seama dacă omul are fond sau a asimilat pe de rost câteva vorbe mari, bune de servit stropite precum friptura cu vin. Ele dau savoare, dar nu înlocuiesc nicidecum carnea sau condimentele.
imagine web

<Nu judeca o carte după copertă!>, aud din ce în ce mai des. <Nu haina face pe om!>, alt gând de ceva secole... De ce să nu...? Eu, de exemplu, am citit cărți bine prezentate, mult lăudate, care mi-au stricat buna-dispoziție și plăcerea lecturii fiindcă erau pline de amănunte scabroase... eu le găseam total inutile...au dăunat temei alese... <n-au fost de folos, au fost stricăcioase>, după cum spunea Maiorescu. Prin analogie cu ce spunea el - în acest caz e mai bine să nu o citești deloc. Și am citit din cele cu prezentări mai puțin elaborate care m-au învățat multe și m-au făcut să zâmbesc, să plâng, să trăiesc cu personajele, cărți ce te atrag în ele, cărți în care trăiești și în imediat-după, pline de pasiune, cu intrigă interesantă, cu deznodământ neprevăzut, pe care le citești dintr-o suflare, grăbit, curios, intempestiv.
imagine web

Relativ la cealaltă maximă... câți zdrențăroși îți par ție nedezumanizați? Câți au un zâmbet larg, un mare chef de viață, o privire optimistă, o stare ce nu-i vecină cu disperarea. Câți se consideră norocoși, sănătoși, fericiți?... Și chiar acelor ce poartă o mască toată ziua pentru a strânge bani, crezi că le e bine? Știu că îmbrăcămintea nu te umanizează, dar măcar îți dă o stare de bine, de armonie și mulți se mulțumesc cu laude de suprafață, nici măcar nu-și pun alte probleme. Mai aiurea e pentru tine să ai de-a face cu un mitocan decât pentru el... el râde, tu te frămânți... Mai știi <Glossa> lui Eminescu?... <ce e val, ca valul trece>, e indicat să păstrezi distanța, să-ți iei spațiu, cum spun copiii trendy :).
imagine web
Haina nu te face om, dar te îmbracă decent, curat, elegant, te face demn ca om, asta în cazul în care-ți pasă, dacă ai dispoziție, dacă te deranjează să pari insensibil sau abrutizat. De multe ori îți împrumută starea ei curată, cuminte, elegantă, politicoasă și... important... îți poate schimba starea de spirit, atitudinea, optica...
foto MLM

Pe altă zi/noapte, acum tv sau carte... Îți mulțumesc pentru prezența ta în acest spațiu...