marți, 10 mai 2016

Un alt univers...

ulei pe pânză - Ovidiu Mușetescu
         Dacă mi-ai fi spus în copilărie că-mi va fi atât de dor să petrec măcar două săptămâni pe an la țară, poate că nu te-aș fi contrazis, dar aș fi zâmbit un pic în colțul gurii, a întrebare, a mirare, a nu te cred... Și da, de ceva ani, eu nu mai am acel <la țară> și mi-e dor, îl readuc în minte, fără să vreau să fiu cea de atunci, ci pur și simplu să merg cu familia mea acolo, să hoinărim prin pădure, să dormim în lenjerie spălată cu săpun de casă, să aflu de la vecini care, ce și cum... Să avem în grădină de toate, de la flori și alte plante, la legume și pomi fructiferi... copilul meu să vâneze fluturi și să prindă gândăcei, să avem păsări și animale, să punem toamna murături, să facem focul în curte, să punem la fiert ceaunul cu zacuscă și între timp să avem grijă și de preparatele de pe grătar... să culegem via cu struguri roșu-mov, atât de parfumați și gustoși... să facem sirop natural din soc, muguri de brad, păpădie... ceai de mușețel, de mentă...să adunăm zarzăre, prune...
         Atât de bine și de clar sunt toate în mine, am rechemat doar un gând și au venit atât de multe, pentru că ele sunt parte din ceea ce sunt și voi fi... un mic univers între altele ce-și au sălaș în ființa mea. <Veșnicia s-a născut la sat>, spunea Lucian Blaga, totul acolo-i lin și pașnic, omul nu aleargă bezmetic, ci doar îi dă zor muncind și, deși ceva îți poate părea vraiște, este de fapt bine drămuit și organizat... Acolo ai timp, acolo te auzi mai bine pe tine, acolo înțelegi mai limpede și ești mai tolerant... Iar mie mi-e atât de dor!