Cadouri pentru cei mici!

chicco.ro

joi, 7 aprilie 2016

Cadoul perfect

                 Mă simt uneori atât de bine, aș sta în astfel de clipe îndelung, le-aș transforma în mereu. Am senzația că, mergând pe un drum de o lungime dată, cineva ar construi încă o porțiune și ar adăuga-o acelui drum, special pentru mine, pentru a avea timp să mă bucur de priveliște, să culeg și câteva flori crescute în iarba de alături, fructe din copaci și, mai ales, cred eu, să curăț cuptorul de pâine! Da, mărturisesc că am avut vremurile mele de aroganță adolescentină, obrăznicii gratuite cu oameni ce nu meritau asta, priviri și aere de superioritate, adică am fost <fata rea a babei>. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat și îmi dă posibilitatea să repar anumite consecințe ale comportamentului meu. 
           De unii oameni poți spune chiar că au fost naivi și nu au știut cât doare un cuvânt și prin ansamblul ăst' mă învârteam și eu pentru că a mea <carte iubită, fără de folos> nu reușise să-mi răspundă încă la întrebări și nici acum nu o face integral, îmi dă un fel de mângâiere, un refugiu atunci când repetitivul existențial cotidian devine apăsător... (aici exclud tot ce ține de acțiuni, activități împreună cu fiica mea- acestea nu au cum să se repete, totul cu ea este proaspăt și superb <3 ). Deci, da am fost..., dar nu premeditat, nu cu intenție. Mea culpa. Sau a circumstanțelor. Pe oameni nu dau vina, fiecare și-o depistează singur și sigur, la un moment dat... 
          Și-am să mai aduc un argument pentru orbirea specifică unui tânăr și cum degeaba se miră unul și altul de impertinența lui- <cum, că e foarte deștept, e inteligent etc., oare de ce se poartă astfel?>, am să scriu aici o poezie a lui Eminescu, găsită într-o carte de lecturi suplimentare pentru clasa I... Iat-o:
           
 ÎN ZADAR ÎN COLBUL ŞCOLII

În zădar în colbul şcolii,
Prin autori mâncaţi de molii,
Cauţi urma frumuseţii
Şi îndemnurile vieţii,

Şi pe foile lor unse
Cauţi taine nepătrunse
Şi cu slovele lor strîmbe
Ai vrea lumea să se schimbe.

Nu e carte să înveţi
Ca viaţa s'aibă preţ —
Ci trăieşte, chinueşte
Şi de toate pătimeşte
Ş'ai s'auzi cum iarba creşte.


          Acum cred că am urechi de auzit, nu ascult chiar tot (o fi bine, o fi rău?), încă dau buzna cu vorbe neplăcute ce strică armonia, dar măcar simt mai în ființă dacă fac un rău cuiva și caut să compensez, să retușez într-un fel sau altul... pentru asta, simt eu, am primit încă o bucată de drum, un răgaz și mai simt... că nu sunt singura, unica... pentru toți există ședințele de împachetare în ciocolată dăruite cu precizie

imagine web
la acel atunci necesar și oportun. Noapte bună!