autenticitatea sau lipsa ei...

imagine web
M-am tot gândit că dacă ar exista câte o descriere perfectă pentru fiecare moment, stare, situație, sentiment, atunci am avea niște definiții precise pentru un număr finit de evenimente. Pentru că ele, faptele există într-un număr limitat, cine diferă este cel ce le trăiește, cu modul propriu de a le percepe și de a le da o explicație sau o definiție. Numai eu-l este cel ce le diferențiază. Dar decât o (una) denumire poate fi cea perfectă pentru realitatea respectivă. Deci, va exista undeva o carte, să zic așa, o proiecție, ca un summum de date ce definesc perfecțiunea. În rest, ce s-ar scrie ar fi variațiuni, puncte de vedere, interpretări, păreri, opinii etc.. Și astfel  orice carte pornind de la aceea ar putea fi văzută ca o nouă haină a unei idei, dacă autorul nu ar avea mândria sfidătoare a celui ce crede că deține adevărul absolut. 
foto web

Și scriitorii au această vanitate, mai ales contemporanii, deși stilul unora, forma scriiturii nu-s foarte originale, întrutotul personale. Nu vorbesc de povestea din ea, ci de felul de a o reda, nu mă refer la subiect, ci la tendință și predilecție spre puncte la modă (zise și in trend) dezbătute până la diminuarea importanței lor, vorbesc de teme nu foarte inedite, despre o câmpie de lipsă de autenticitate în acest vast domeniu al literaturii, dar nu numai. Nu înțeleg suficiența celor care omit că <nimic nu-i nou sub soare>. Eu înțeleg faptul că oricine este unic, însă nicio creație nu mai poate fi autentică în totalitate... ea poate avea substanță, din ea poate reieși forța omului care a modelat acel cuvânt în idei, fraze, fragmente etc.... ea poate avea o abordare neobișnuită (până la curată bizarerie :) ), poate fi nouă ca situație în sine, însă subiecte tratate original nu mai există. Primul care a pus punctul pe <i>  s-a pierdut în urma celor mulți care au preluat ideea și au întors-o cum au vrut, uneori denaturându-i chiar sensul inițial... și s-a pierdut atât de tare încât de multe ori își vede gândul pe net pe undeva, pus pe seama unor anonimi (asta în cazul unui contemporan). Și acel om, nu se supără, inteligența face posibil acest lucru, nu este indignat sau furibund. Din contră, el se bucură că a modelat o conștiință, că a adus o rază de speranță, nicicum nu se gândește la procese pentru drepturi de autor sau altfel de răzbunări. Cred că un astfel de om ar dori să fie mai bun pe zi ce trece, să trăiască frumos, să se bucure deplin de clipă, pe care știe că oricând o poate face perfectă...

imagine web

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Răsfăț culinar la „Hanul din meri” ❤

Domnișoara Bubble și povestea ei total neobișnuită