duminică, 27 martie 2016

La margine de vis ...

           Toată lumea știe ce sunt stelele, corpuri cerești luminoase, masive, strălucitoare, de regulă sferice, alcătuite din plasmă care produc sau au produs energie etc.,  însă nu pentru aspectul științific am abordat subiectul. Nici n-aș putea, aș fi o diletantă, iar subiectul merită din plin o expunere exhaustivă sau cel puțin mult mai aprofundată. 
           Eu privesc stelele ca un locuitor al acestei mari planete ... dar ele au importanță de reper pentru mine. Ele sunt cele care îmi dau apartenența la planetă, de fapt. Prin astre, privindu-le, eu știu că sunt pe Pământ, nu-s în derivă, nu-s rătăcită ! Când nu le văd licărind pe cer în noapte, simt că-s pierdută undeva, în timp ... simt o stare de angoasă, un mare dor, o neliniște existențială copleșitoare. Nici măcar nu le știu pe nume, nu-mi arată drumul că nu-s navigator din trecutul îndepărtat, nici ora n-o citesc după poziția lor (deși dacă-s de mult timp într-o locație aș putea să aproximez cam cât este ceasul în funcție de ele) ...și totuși, stelele îmi alimentează materia mentală (și aici includ și Soarele), dau culoare imaginației mele, mă ajută să văd o lume a mea - în această imensă lume - atât de plină, abundând de tandrețe, clocotind de curiozitate, aspirând mereu la o cunoaștere profundă care să se identifice cu palpabilul. Este o lume asemănătoare celei argheziene în care eu, chiar nepipăind, voi urla extaziată < Este! >.  O lume frumoasă în tot, care nu se destramă când deschizi ochii, din contră devine mai intensă, mai blândă, mai vie ... noapte bună!
           
foto internet