... despre om

             Probabil aș afla mai multe informații de la oameni dacă aș avea insistența dusă de multe ori la impertinență a ziaristului. Repet, de la ei, nu despre ei ... Pentru că, deși nu pot zice ca acel ce-a scris că < nimic din ce este omenesc nu mi-e străin > , nu, nu încă (poate niciodată), totuși rasa umană intră totuși în anumite tipuri de caracter pe care psihologii și sociologii le știu mai bine și le denumesc ca atare, iar noi, cobaii lor, le mirosim, le simțim pe pielea noastră ... Pe scurt, știm că x e urât, rău, nepoliticos, recalcitrant, prost dispus sau y este bun, frumos, inteligent, elegant etc.. Simțim când vecina trece printr-o fază proastă, n-are chef de glume sau, dimpotrivă, este euforică și toate-i merg din plin. Mirosim când este cazul să aprofundăm o situație, să punem întrebări sau, din contră, când e de preferat să nu insistăm, să schimbăm delicat subiectul. 
            Câteodată omul simte nevoia să-ți spună mai mult, să se confeseze, căutând inconștient un sprijin moral, și atunci tu, dacă-i ești prieten sau dacă ești dispus, îl asculți ... și iar trebuie să-ți dai seama dacă el caută un sfat sau vrea doar să vorbească pur și simplu, să defuleze, să arunce balastul din el. Totuși, în astfel de cazuri e bine și sănătos să asculți relativ detașat, nu cumva să te încarci cu povara lui (zic eu că e și inutil, și dăunător).
          Așa că despre om multe, despre om nimic! E atât de complicat acest labirint, atât de amețitor, nu-ți ajunge timpul unei vieți să-l străbați! Ceva, ceva însă știi, atât instinctiv, cât și prin cunoaștere și percepție ... aventura e a ta, dorința de a afla de asemenea, mijloacele nu lipsesc, iar timpul ... e și timp!

foto internet